Lady Gaga: „Ştiu că mâncarea din România este bună"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lady Gaga în concert
Lady Gaga în concert

În primul său interviu acordat jurnaliştilor din ţara noastră, artista Lady Gaga a declarat că s-a documentat despre români şi a aflat că avem o gastronomie deosebită.

Lady Gaga a vorbit în exclusivitate pentru Radio 21 despre concertul ei la Bucureşti. „Întotdeauna mi-am dorit să vin în România, aşa că am pus multe întrebări despre voi în jurul meu. Nu ştiu foarte multe, dar ştiu sigur că mâncarea este bună", a declarat aceasta într-un interviu telefonic.

În cadrul interviului, artista a explicat că numele său este inspirat de un producător cu care a lucrat şi care-i spunea "Gaga" după cunoscutul hit al lui Queen. „Spunea că-i amintesc de de Freddy Mercury", a spus pentru Radio 21.

Întrebată de influenţele altor artişti în muzica sa, Lady Gaga a declarat: „O ascultam pe Madonna mult când eram mică şi am fost întotdeauna impresionată de cât de provocatoare era în prestanţă şi în ţinute. Însă sincer, atunci când compun, mă gândesc mai degrabă la figuri masculine, precum David Bowie, Mick Jagger şi Elton John. Iubesc glam rock-ul, muzica din anii '70 şi '80".

La finalul interviului, ea a transmis fanilor din România un mesaj: „Vă iubesc foarte mult şi vă mulţumesc că mi-aţi sprijinit albumul. Sper că aşteptaţi cu nerăbdare următorul meu album şi că, între timp, veţi ieşi cu toţi prietenii voştri şi că vă veţi distra pe muzica mea".

Pregătirile sunt în toi

În Piaţa Costituţiei, acolo unde va avea loc mult aşteptatul concert, este un adevărat furnicar. Cele peste 200 de persoane care fac parte din staff-ului artistei muncesc la foc continuu pentru ca totul să fie gata în timp util. O parte dintre cele 55 de tituri cu echipament şi cu recuzită au ajuns la Bucureşti, iar celelalte sunt aşteptate în zilele următoare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite