Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Jojo, actriţă: „De Revelion, pun un bănuţ în paharul cu şampanie“

29 decembrie 2011, 21:38 |  Autor: Andreea Marinescu | 

Cuvinte cheie: Jojo, vedete, revelion, obiceiuri, superstitii, Weekend Adevărul, weekend viata & stil,

Jojo şi soţul ei, Ionuţ Grama, îl prezintă pe fiul lor, Achim

Jojo şi soţul ei, Ionuţ Grama, îl prezintă pe fiul lor, Achim

 

Jojo spune că nu are superstiţii legate de noaptea dintre ani, dar ţine cont de obiceiurile pe care le-a învăţat de la mama ei.

Jojo, alias Cătălina Grama, va avea un Revelion special anul acesta şi nu pentru că va fi la o petrecere cu mult fast, ci pentru că va sărbători noaptea dintre ani împreună cu băieţelul ei, Achim, care a venit pe lume la începutul acestei veri.

„Va fi o noapte lungă. Pentru mine, de Revelion nu contează atât de mult locul, ci oamenii cu care petrec. Voi fi alături de prieteni şi de o parte din familie. Anul acesta va fi cu atât mai special pentru că îl avem şi pe Achim. Mi-aş dori ca măcar o singură dată să-mi pot face Revelionul alături de toţi oamenii dragi mie, deşi ştiu că e imposibil să împaci atâtea programe. Dar ar fi frumos", se confesează actriţa de la Serviciul Român de Comedie.

Revelion în familie

Pentru ultima noapte a anului 2011, Jojo preferă o ţinută în care să se simtă foarte bine. În general, la Revelioanele din anii trecuţi a avut de prezentat diverse evenimente, însă îşi aminteşte cu plăcere de cele petrecute în copilărie, alături de familie, când aprindea artificii la miezul nopţii, în jurul ei se auzea clinchetul paharelor de şampanie şi cânta cu familia «La mulţi ani».

„Foarte special a fost Revelionul de anul trecut, pe care l-am petrecut la munte, în stil tradiţional, cu zăpadă şi colindători din sat veniţi să ne ureze numai lucruri bune. Am fost în familie şi a fost splendid, mai ales că eu eram însărcinată şi eram nerăbdători la gândul că primul nostru copil avea să vină pe lume", declară Jojo. Superstiţiile conform cărora cei care vor să aibă noroc în noul an trebuie să poarte ceva de culoare roşie şi să aibă şi ceva bani în buzunar nu o influenţează pe Jojo.

„Când eram mică, mama îmi spunea să pun un bănuţ în paharul cu şampanie cu care ciocneam la miezul nopţii, pentru belşug şi prosperitate în anul care tocmai începea. De atunci respect şi eu acest lucru ca pe o tradiţie, nu ca pe o superstiţie", a povestit Jojo.

Jojo, o femeie care se declară mulţumită de ce i-a adus 2011


Pentru ea, ideea unui Revelion exotic, la malul mării, nu este un obiectiv pentru următorii ani: „O vacanţă într-un loc cald e binevenită oricând, dar cred că farmecul sărbătorilor de iarnă este ca ele să fie petrecute într-un spaţiu în care să trăieşti, să simţi acel anotimp, cu tot ce implică el. Până la urmă, de aceea se numesc sărbători de iarnă" este crezul ei.

O ajută pe mama ei în bucătărie

Jojo se implică în pregătirea mesei de Revelion, unde o secondează pe mama sa atât în bucătărie cât şi la decorarea casei: „Dacă sunt acasă, în fiecare an ajut la pregătirea preparatelor de Revelion. Există un obicei la noi în casă pe care eu şi mama l-am respectat mereu: gătim, ascultăm colinde şi povestim. Îmi face mare plăcere să ajut de fiecare dată când acest lucru e posibil". Şi pentru că fiecare început de an vine cu aspiraţii noi, şi Jojo are o dorinţă. „Vreau să am un an cel puţin la fel de bun ca 2011, să ne bucurăm cât putem noi mai mult de minunea noastră, Achim."

"Există un obicei la noi în casă pe care eu şi mama l-am respectat mereu: gătim, ascultăm colinde şi povestim.''

"Foarte special a fost Revelionul de anul trecut, pe care l-am petrecut la munte, în stil tradiţional, cu zăpadă şi colindători din sat veniţi să ne ureze numai lucruri bune.''

Una din două

- La petrecerea de Revelion, rochie sau pantaloni? Pantaloni. Sau rochie... Depinde de locul ales.
- Revelion acasă sau Revelion la prieteni? Acasă.
- Salată de boeuf sau sarmale? Salată de boeuf.
- Şampanie sau vin roşu? Şampanie.
- Ştiri sau emisiune de divertisment? Divertisment.
- Actorie sau dans? Actorie.
- Ruj roşu sau ochi conturaţi puternic? Greu de ales. Nu pot să mă decid, depinde de ocazie.
- Filme de dragoste sau filme de aventură? De aventură.
- „Serviciul Român de Comedie" sau „Dansez pentru tine"? Fiecare în parte înseamnă foarte mult pentru mine.
- Iarnă sau vară? Primăvară. Pentru că m-am născut primăvara.

CV

- Numele: Cătălina Alexandra Grama
- Pseudonim: Jojo
- Data şi locul naşterii: 22 aprilie 1981, Bucureşti
- Starea civilă: Este căsătorită cu Ionuţ Grama
- Studiile şi cariera:
- 1996. La 15 ani este descoperită de primul ei agent. Acesta vine cu ideea ca ea să poarte pseudonimul Jojo. Intră în grupul dance U-Nite
- 1997. Prezintă la TVR emisiunea pentru copii „Kiki Riki Miki"
- 1999. Începe cursurile de actorie la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Hyperion".
- 2002. Debutează ca actriţă de comedie în emisiunile Divertis de la Antena 1
- 2009. Debutează pe marele ecran în „Poker", film în regia lui Sergiu Nicolaescu.
- În prezent, Jojo face parte din echipa „Serviciul Român de Comedie" de la Pro TV.
- Locuieşte: în Bucureşti

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Creatoarea de modă Zina Dumitrescu, uitată într-un azil pentru bătrâni

    Zina Dumitrescu a fost internată cu aproape două luni în urmă, de fiul său, într-un azil pentru ...

    Remus Truică, jefuit înainte de Crăciun

    Omul de afaceri Remus Truică a fost jefuit înainte de Crăciun, după ce barca sa de agrement a f ...

    Monica Gabor şi-a pierdut virginitatea în urma unui viol

    Fosta doamnă Columbeanu, Monica Gabor, a depus o plângere la Tribunalul Bacău, în 2004, în care ...

    Dan Puric vorbeşte despre femeile din viaţa lui

    Dan Puric recunoaşte că a trăit multă vreme printre femei uşoare. „Iubirea presupune totul, ţi- ...

    Tudor Gheorghe, cantautor: „Visam să fiu profesor de Limbă Română“

    Faimosul artist susţine că spectacolele sale sunt educative şi au un evident caracter didactic. ...

    VIDEO Anamaria Prodan l-a "obligat" pe Reghecampf să facă sarmale de Crăciun

    Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf au petrecut un Crăciun ca-n poveşti, alături de familia ...

    Inna, pe coperta FHM Slovenia

    Cititorii revistei FHM, ediţia slovenă, o pot admira pe Inna în numărul din luna ianuarie, potr ...

    „Protestatarul 2011“ în varianta românească

    „Protestatarul“ a fost declarat personajul central al anului 2011 de revista americană „Time“. ...

    Cum te asiguri medical în 2012

    Viitoarea lege a sănătăţii, aflată acum în dezbatere publică, modifică regulile după care sunt ...

    Maia Morgenstern, Maitreyi la 60 de ani

    Regizoarea Chris Simion aduce pe scenă romanele „Maitreyi“, de Mircea Eliade, şi „Dragostea nu ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole