Jean Paul Gaultier, vedetă într-o serie de scurtmetraje la băuturi dietetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatorul de modă Jean Paul Gaultier va apărea într-o serie de trei scurtmetraje care promovează câteva proiecte speciale, pe care brandul Diet Coke le va lansa în 2012, potrivit Mediafax.

Compania Coca Cola l-a numit pe designerul francez în funcţia de director de creaţie pentru acest proiect.

Cele trei scurtmetraje reprezintă prima colaborare dintre Gaultier şi brandul american. În această serie, intitulată "The Night & Day Serial Designer Series", Jean Paul Gaultier va apărea în fiecare dintre cele trei filme, în care va juca roluri diferite: terapeut, jurnalist şi detectiv privat.

Fiecare scurtmetraj are ca personaj principal una dintre păpuşile Diet Coke şi va aduce la viaţă personalităţile acestora într-o manieră amuzantă. Astfel, celebrul designer francez le ajută pe Eleanor, Bernadette şi Irene să rezolve veritabile "dileme" de modă şi transformă garderoba vestimentară a celor trei personaje în cel mai pur stil Gaultier.

Jean-Paul Gaultier, născut pe 24 aprilie 1952, este un renumit creator de modă francez. El a creat, printre altele, costume pentru Madonna, Marilyn Manson, Kylie Minogue, dar şi pentru filmul "Al cincilea element", regizat de Luc Besson. Gaultier este cunoscut şi pentru o linie de parfumuri foarte populară.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite