Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Înmormântarea lui Michael, fără egal

2 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Raluca Moisă  | 

Înmormântarea lui Michael, fără egal

Înmormântarea lui Michael, fără egal

 

Fani din întreaga lume îi vor aduce un omagiu lui Michael Jackson mâine, la celebra reşedinţă Neverland, din California. Sute de mii de persoane sunt aşteptate în acest weekend la funeraliile lui Michael Jackson, iar evenimentul va avea o amploare fără precedent, potrivit presei internaţionale.

Trupul neînsufleţit al artistului va fi depus la Neverland  în cursul zilei de astăzi, iar mâine va fi expus public pentru toţi cei care doresc să-şi ia adio, informează CNN. Potrivit aceleiaşi surse, familia Jackson plănuieşte o ceremonie funerară privată duminică, însă deocamdată nu a fost făcut niciun anunţ oficial referitor la data şi locul înmormântării.

Tabloidul „The Sun“ a anunţat ieri că au apărut şi rezultatelei celei de-a doua autopsii (cerută de familia starului), care nu fac decât să confirme rezultatele primei necropsii, fără a aduce informaţii în plus.

Autorităţile sunt în alertă

Autorităţile din localitatea californiană Santa Barbara, în apropierea căreia este construi­tă ferma Neverland, au precizat, marţi, că sunt pregătite pentru acest eveniment. Printre cei aşteptaţi la funeralii se numără prieteni apropiaţi ai artistului, precum Elizabeth Taylor şi Paul McCartney, iar la ceremonie ar putea fi prezent chiar şi preşedintele SUA, Barack Obama, informează Agerpres. 

Potrivit presei internaţionale, evenimentul va fi unul fără precedent şi va depăşi ca amploare funeraliile lui Elvis Presley sau pe cele ale Prinţesei Diana.

Aspectul logistic ar putea deveni un adevărat coşmar pentru autorităţi, deoarece ferma Neverland este situată la capătul unei străzi foarte înguste, total neîncăpătoare pentru a primi afluxul previzibil de jurnalişti şi de fani. Reprezentanţi ai poliţiei din Santa Barbara au declarat că traficul va fi perturbat şi că se aşteaptă la incidente mâine, când trupul neînsufleţit al lui Michael Jackson va fi expus.

Oameni obişnuiţi şi personalităţi din întrega lume au adus zilele acestea omagii artistului. Printre cei ce au onorat memoria lui Michael se numără jucătorul de golf Tiger Woods şi Bono, solistul trupei U2, care a interpretat piesa „Man in the Mirror“, la Barcelona, cu ocazia lansării noului turneu al formaţiei. 

„Vreau doar să dorm. Nu înţelegi… Vreau să fiu inconştient“

Controversele legate de moartea starului continuă, după ce o asistentă medicală a făcut declaraţii surprinzătoare pentru CNN, precizând că artistul folosea un sedativ extrem de puternic. Cherilyn Lee a declarat pentru postul american că Michael suferea de insomnie severă şi că i-a cerut un medicament numit Propofol (cunoscut sub denumirea generică de Diprivan), un sedativ folosit pentru anesteziile chirurgicale.

Michael suferea de insomnie severă  Foto: Afp

„I-am spus că acest medicament nu este sigur, iar el mi-a răspuns: «Vreau doar să dorm. Nu înţelegi… Vreau să fiu inconştient»“, a declarat asistenta.

Un alt subiect dezbătut în continuare este legat de averea cântăreţului şi de un presupus testament. Testamentul ar fi fost făcut în iulie 2002 şi îi numeşte ca executori pe avocatul John Branca şi pe John McCain.

Acest act acordă custodia copiilor săi mamei cântăreţului şi lasă întreaga sa avere într-un fond fiduciar, cu valoare fictivă, potrivit Associated Press, citată de Agerpres. Informaţia a apărut marţi, la o zi după ce familia a declarat într-un act la tribunal că bănuieşte că artistul a murit fără un testament valabil.

Totodată, au apărut şi certificatele de naştere aparţinând lui Prince şi Paris, doi dintre cei trei copii ai artistului, iar actele confirmă că Jackson este tatăl micuţilor, deşi fosta sa soţie, Debbie Rowe, afirma contrariul.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole