Holograf, In-Grid şi Alexander Ryback, pe scena galelor live X Factor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Holograf/Foto Adevărul
Trupa Holograf/Foto Adevărul

La galele live X Factor din acest weekend, pe scenă va urca alături de finaliştii supershowului, rămaşi zece după cele două eliminări, trupa Holograf.

După Oceana şi Voltaj, Holograf va oferi duminică un show live. Pe parcursul galelor live X Factor, difuzate în fiecare sâmbătă şi duminică la Antena1, artişti din România, dar şi de peste hotare, vor face dovada talentului lor. Pe lista talentelor consacrate, după Holograf, urmează o altă trupă cu vechime, Direcţia 5, îndrăgita artistă internaţională In-grid şi Alexander Ryback, câştigătorul Eurovision 2009, cel care în urmă cu trei săptămâni a ajutat-o pe jurata Paula Seling să aleagă finaliştii categoriei de care se ocupă ca mentor: grupuri.

De la o săptămână la alta, în lupta pentru marele premiu (200.000 de euro) rămân tot mai puţini concurenţi. Ultimul duel a adus faţă în faţă artişti calificaţi la aceeaşi categorie, trupele X-treme şi T&L. Ele au însumat cele mai puţine voturi din partea publicului, iar cea care a trebuit să decidă cine rămâne şi cine pleacă a fost chiar mentorul lor, Paula Seling. Copleşită de această decizie dificilă, Paula Seling a anunţat plângând trupa X-treme ca perdantă.

Pe parcursul acestei săptămâni, concurenţii rămaşi în competiţie se pregătesc intens pentru a convinge telespectatorii că au Factorul X cu piese cunoscute de pe coloanele sonore ale unor pelicule cinematografice care au făcut istorie.

Sâmbăta aceasta, de la 20.20 şi duminică seara, de la 21.45, Antena 1 va transmite cea de-a treia gală live X Factor.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite