Gabriel Coveşeanu (Cove), prezentator TV: „Femeile: gospodine în pat şi «uşoare» în societate“
0
La finalul primului sezon al emisiunii „Mireasă 90-60-90“, Gabriel Coveşeanu vorbeşte cu sinceritate despre căsătorie şi despre experienţele sale cu femeile.
"Adevărul": De ce crezi tu că "luna de miere" a devenit "săptămâna de miere" pentru proaspeții însurăței?
Cove: Această comprimare a timpului dedicat vacanței post-nuntă este apanajul modernității datorită faptului că în viața noastră lucrurile se întâmplă cu o repeziciune foarte mare. Se pare că timpul nostru se comprimă și asta nu o spun numai eu. Pe de o parte. Pe de alta, în zilele noastre partenerii de cuplu se cunosc și fizic înainte de a merge la altar. Pe vremuri, când apropierea fizică se întâmpla strict după căsătorie, era nevoie de mai mult timp pentru ca partenerii să se descopere, să se apropie trupește și să se cunoască în sens biblic. În prezent, acest timp nu mai este necesar, căci ei se cunosc dinainte de a spune DA. Și așa e cel mai bine. Apoi, de obicei, nunta se face cu multă pregătire din partea ambilor miri, de multe ori din bugetul lor și, după nuntă, nu prea mai au timp de relaxare. Astfel luna se comprimă într-o săptămână. Practic, săptămâna de miere e de fapt o vacanță, care poate nici nu e imediat după nuntă, care nu e nici prima lor vacanță împreună și atunci tot obiceiul de lună de miere se pierde.
Ai trecut printr-o căsătorie. Ai fost părtaș la multe nunți, iar profesional ai fost omul surprizelor la sute de nunți. Poate n-ai tras încă o concluzie, dar sigur ai idee despre cât e magie și cât "începutul sfârșitului" în pasul din fața altarului.
Este și începutul sfârșitului, așa cum spui, pentru că primul pas spre divorț îl faci când te căsătorești. Dacă nu te căsătorești nu ai cum să divorțezi. Ideal ar fi să vină ca o încununare, o pecetluire a unor a unor trăiri, a iubirii în sine, sau poate chiar un contract. Noi avem tendința să mitizăm căsătoria în zona unei iubiri nebune care trebuie să fie și un parteneriat care se traduce juridic printr-un contract. Însă, magia există la orice nuntă, indiferent de situație, fie că este doar de cununia civilă sau și de cea religioasă. Mirii sunt emoționați pentru că există o magie a momentului respectiv, pe care o trăiești și o simți oricât de pregătit ai fi pentru momentul acela, oricâți ani ai în spate cu persoana respectivă. Dacă ai senzația că acel act îți încorsetează libertatea și viața nu trebuie să mai faci pasul. De ce să te complici, de ce să te împovărezi?! Chiar dacă divorțul în ziua de azi nu mai e o mare problemă, căci poți divorța foarte repede. Și poate chiar e trendy .
În ce măsură înseamnă familia lipsa libertății, pierderea independenței?
De cele mai multe ori, oamenii au un sentiment de posesiune din momentul în care au o relație, fie ea una maritală sau nu. Uneori ai tendința să-i spui celui de lângă tine să se comporte după anumite reguli impuse de tine sau să se schimbe după placul tău deși, la momentul în care l-ai cunoscut, omul avea independența lui. Și nu mă refer aici la lucruri complicate. Poate că înainte de relație el era pasionat de activitățile sportive, mergea la sală și la fotbal de câteva ori pe săptămână și, după ce se implică într-o relație, realizează brusc că activitățile lui nu sunt pe placul partenerei. Sau poate înainte de căsătorie ea era pasionată de shopping, iar după aceea el îi cere să nu se mai ducă la shopping când vrea ea. Las-o să decidă ea, dacă va considera că nu mai are sens să mai piardă vremea cu tot feluri de lucruri din acestea pentru că are o responsabilitate sau poate doar pentru că vrea să stea cu tine, asta este una, dar să-i îngrădești tu libertatea celuilalt, asta este greșit. Toate constrângerile aparente sau schimbările trebuie să le realizezi tu, nu să ți le impună celălalt. Când te căsătorești nu intri în pușcărie, intri într-o relație cu cineva de bună voie și nesilit de nimeni. Relația presupune să petreci timp cu persoana respectivă, să-i acorzi o parte din timp omului pe care îl iubești. Eu nu cred că asta înseamnă pierderea libertății.
De ce se tem bărbații de însurătoare? Tu de ce te temi, de ce nu te-ai recăsătorit până acum?
Eu nu cred că bărbații se tem de însurătoare mai mult decât se tem femeile. Cred că principalul motiv pentru care oamenii în general se tem de căsătorie este lipsa încrederii în partener. Poate că are la bază și lipsa încrederii în sine, dar în principal lipsa încrederii în celălalt. Lumea în care trăim este nebună de la vremuri. Nu știi ce-l mână pe celălalt în luptă . Lucrurile sunt diferite. Oamenii nu mai au acum răbdare, disponibilitate să treacă peste anumite neînțelegeri, să rezolve cu calm problemele de cuplu care apar. Vrem să trăim totul acum, vrem să obținem totul imediat. Este poate un egoism al nostru, al tuturor. E un lucru pe care oamenii l-au dezvoltat în timp, nu e o caracteristică a timpurilor moderne. S-a schimbat rolul femeii în societate și asta poate fi o cauză. Familia, la bază, a fost construită în jurul femeii, a mamei. Vatra era construită în jurul ei. Nu exista pe vremuri inversarea rolurilor între bărbat și femeie. În momentul în care femeia a renunțat la acest rol de mamă dedicată, de casnică, de soție care își așteaptă seara bărbatul acasă cu masa caldă, bărbatul poate s-a simțit amenințat. Acum femeia este orientată spre carieră, este activă și luptătoare. Lucrează de dimineața până seara și nu-și mai poate asuma rolul de temelie a familiei. Ideal este însă să gasești un echilibru în viață. Femeia nu trebuie să fie casnică și să se izoleze în sânul familiei, dar nici nu trebuie să devină carieristă și orientată numai spre profit. Nu îmi plac extremele. Sunt cazuri nenumărate de femei care îmbină cu succes cele două fețe ale vieții lor, au acasă o familie fericită și la birou au o carieră de succes. Atunci când tragi linia și te întrebi ce ai făcut în viață, familia este cea care primează. Vine un moment când te întrebi "eu pentru ce am muncit de fapt?". Nu este însă de condamnat niciuna dintre situațiile extreme - casnica și mama dedicată și carierista înverșunată - câtă vreme fiecare își face rolul pe care și l-a asumat cu succes și pune suflet în tot.
În ceea ce mă privește, nu sunt reticent la ideea căsătoriei. Voi face însă acest pas când voi simți ca a venit momentul și când mi s-o arăta perechea pentru mine. Știi cum se spune, că dacă ai greșit o dată ești iertat, însă dacă ai greșit și a doua oară nu mai cadrează, poți să fii luat de fraier. Asta nu înseamnă că ceea ce am făcut eu este o greșeală. Divorțul a venit la momentul când am realizat că ceea ce-mi doresc de la viață nu mai corespunde cu ceea ce-și dorește partenera.
Divorțul înseamnă asumarea unei greșeli sau libertatea de a greși din nou?
Divorțul poate să însemne și una și alta, depinde cum vrei să privești lucrurile. Din punctul meu de vedere, divorțul înseamnă realizarea faptului că între tine și persoana cu care te-ai căsătorit nu mai există acea cale de comunicare, acea apropiere, acel ideal comun, acea perspectivă de a te vedea împreună în viitor. Și când fiecare are drumul lui și cele două drumuri sunt total separate, diferite, chiar paralele, atunci divorțul este singura soluție. Nu consider că este chiar libertatea de a greși din nou. A face o greșeală o dată se poate ierta, dar a greși repetat este altfel interpretat. Deși eu nu consider că divorțul este o greșeală pentru că nu e nimic rău în a începe o altă relație. Noi, ca oameni, atunci când cunoaștem pe cineva, când ne îndrăgostim și începem o relație, nu greșim. Tu nu greșești când crezi în omul respectiv și ai convingerea că îl vei iubi o viață. Începutul înseamnă descoperirea reciprocă și asta poate să dureze luni sau poate chiar câțiva ani. Chiar și o perioadă lungă de conviețuit împreună nu te face să îl cunoști pe omul acela total. Până când, într-o zi, realizezi că între voi nu există nimic. Gândește-te că noi oamenii suntem niște străini total. La un moment dat ceva ni se arată că parcă nu suntem atât de străini și ne alimentăm ideea asta că noi doi avem ceva în comun, că vedem lucrurile la fel. Este și o autoiluzionare de cele mai multe ori. Dar, după un timp, vine dușul rece și realizezi că voi doi sunteți tot străini, ca la început. De fapt, tu când cunoști pe cineva te apuci să-i spui cum vezi tu viața, că îți dorești o familie, copii, călătorii, o casă frumoasă, povești universale, și atunci automat celălalt achesează la povestea asta și vine în întâmpinarea ta fabulos și ți se alătură în vise pentru că sună bine povestea. Nu știu de ce se întâmplă așa, dar așa este. De fapt, amândoi v-ați alimentat cu povestea asta și ați creat o imagine idilică în care începeți să credeți până sunteți loviți de cruda realitate. Pentru că, la un moment dat, nu există nimic în afara acelui ideal creat, în care noi credem, de fapt, în mod diferit. Iar marea problemă a familiei, a căsătoriei este că încercăm să unim bărbatul cu femeia, care fundamental sunt diferiți, nu au nimic în comun.
Bărbatul și femeia sunt însă complementari...
Corect, însă aici intervine șansa în viață. Să te găsești complementar. Ce te faci însă când te găsești doar atribut? Dacă devii doar atributul ceuilalt cu mașină, casă, salariu... atunci apar problemele .
Când e ideal ca doi oameni să se căsătorească? Există un astfel de moment în economia unei relații?
Ideal este să se întâmple atunci când își doresc amândoi la fel de tare lucrul acesta, când simt amândoi că este momentul ca iubirea lor să se oficializeze printr-un act sau printr-un jurământ în fața lui Dumnezeu. Depinde însă de ce înțelegem prin căsătorie. Căci, până la urmă, căsătoria poate fi privită ca un act la primărie, în care din doamna X devii doamna cu numele soțului sau ca o procesiune, un jurământ în fața lui Dumnezeu, un jurământ al credinței, al dragostei pe care o vei purta persoanei respective toată viața, cel puțin așa se spune și se dorește. Momentul îl simți pur și simplu, nu cred că vine cineva și-ți spune "A venit momentul". De obicei există cineva în familie care vine și spune "măi copii, nu credeți că ar fi momentul să... căci sunteți de atâta vreme împreună, și poate ar trebui să faceți și voi un copil, să v-așezați la casa voastră" și alte povești din acestea. Și la unii, când acest moment de presiune apare, cedează și ajung la căsătorie pe considerentul că oricum sunt de multă vreme împreună și un act nu schimbă nimic. În astfel de situații trebuie însă să cântărești foarte bine când iei decizia să faci acest pas, cât la sută este dorința ta și cât la sută este presiune socială. În cazul în care societatea/familia învinge, șansele ca acea căsătorie să meargă sunt mici. Să meargă la modul fericit, mă refer. Pentru că o căsătorie poate să funcționeze și dacă forțezi lucrurile și o accepți ca pe un compromis. Doi oameni pot să realizeze la un moment dat că au făcut poate pasul spre căsătorie prea repede sau cu o persoană nepotrivită, însă preferă să se complacă și să-și trăiască viața căsătoriți fiecare cum poate și cu cine poate. Ca o căsătorie să fie fericită trebuie să îndeplinească multe condiții. Aici intervine dragostea adevărată pe termen lung. Adică renunțarea la tine pentru binele celuilalt. Și această renunțare trebuie să fie reciprocă. Dragostea cam asta înseamnă, atenția la celălalt. Noi ne pierdem atenția pentru noi și ne-o canalizăm asupra persoanei iubite. E simplu. Când te îndrăgostești îți concentrezi întreaga atenție pe celălalt. Ești atent să-i faci toate plăcerile, să reacționezi pozitiv la toate dorințele lui. După o perioadă, atenția aceasta se pierde și începi să fii atent la altcineva și prin lipsa de atenție realizezi dispariția dragostei.
Ce nu ai știut înainte de a te căsători și ai aflat ulterior?
(râde) Sunt multe de spus, dar nu pot să le spun chiar pe toate... Am realizat că atâta vreme cât nu cunoști foarte bine un om, nu ești extrem de sigur de faptul că vibrezi cu el foarte puternic și că ai același mod de a privi lucrurile, viața, nu e bine să te hazardezi sau să te grăbești în a face un astfel de pas. Dar lucrul acesta îl știam. Nu am crezut însă că e nevoie de atât de multă precauție sau atât de multe griji și am zis hai să ne căsătorim și vedem pe parcurs ce facem, lucrurile se pot rezolva în timp. Dar nu, asta nu este adevărat! Acum, din punctul meu de vedere, dacă un lucru nu funcționează bine la început, nu va merge niciodată!
Ce înstrăinează un bărbat de o femeie? Practic, care sunt defectele femeilor imposibil de suportat de către bărbați?
Cred că ce îl înstrăinează pe un bărbat de o femeie este în primul rând lipsa feminității ei. Femeile încep încet încet, sub imboldul societății sau al modernității, să își nege feminitatea. Ceea ce au ele mai de preț: feminitatea, sensibilitatea, gingășia, și în momentul în care femeia își dorește foarte mult să fie egală bărbatului și multe dintre ele reușesc să se transforme într-un bărbat veritabil, atunci automat eu, ca bărbat care îmi doresc lângă mine o femeie, nu înțeleg de ce am lângă mine un bărbat. Și atunci încep să mă înstrăinez de bărbatul de lângă mine și să caut o femeie. Așadar, cel mai mare defect al femeilor este faptul că își neagă feminitatea, obârșia, considerând feminitatea o slăbiciune. Femeia e făcută să te cicălească, deci acesta nu poate fi un defect, nu ne putem supăra la ea. Ea așa a fost construită, să te cicălească. Te deranjează o femeie care la un moment dat are doza aia de autoritate, de impunere masculină și când discuția devine ca între doi bărbați. Acum femeia nu mai vrea să fie temelia familiei, vatra în jurul căreia se adună toți, ea vrea să fie vânător. Și, atunci când bărbatul vine acasă și găsește aici tot un vânător, apar problemele. Sau când bărbatul pleca la război, femeia rămânea acasă să aibă grijă de copii, de casă, de comunitate, de familie. Bărbatul venea acasă și ea îl aștepta cu iubire și îi oblojea rănile. El simțea un echilibru în casă și proteja securitatea familiei. Acum, marea majoritate a femeilor sunt Xena, prințesa războinică. Și bărbatul când vine acasă de la război, în termeni metaforici vorbind, dă peste Xena, luptătoarea. Cine mai e cea care are grijă de familie? Unde a dispărut?
Ce e mai provocator pentru tine: să conștruiești încercând să repari ceea ce se strică pe parcurs sau să renunți și s-o iei de la capăt?
În orice relație, sincopele sunt firești. Acum, să fugi imediat fără a încerca să remediezi situația, înseamnă să nu știi să gestionezi relația de cuplu. În nicio relație, lucrurile nu sunt în totalitate nici roz, nici negre. E o datorie pe care o ai în primul rând față de tine însuți să încerci. E mai bine să renunți și să o iei de la capăt doar atunci când ceea ce s-a stricat nu mai poate fi reparat.
Când devine fidelitatea o corvoadă pentru bărbați?
Dar de ce doar pentru bărbați? Ce, doar bărbații înșeală? Femeile înșeală în egală măsură cu bărbații, fără niciun fel de problemă. Din punctul acesta de vedere suntem egali, clar. Cred, deci, că fidelitatea devine o corvoadă atât pentru bărbat cât și pentru femeie, în momentul în care încetează să-și mai iubească partenerul. Atunci când iubești pe cineva, când ești îndrăgostit de cineva, nu-ți pui problema asta, nu îți imaginezi că ai putea înșela, nu te gândești să ai o relație paralelă. Eu nu înțeleg fazele alea când unul dintre parteneri spune: "te iubesc de nu mai pot, dar te-am înșelat puțin!"... mi se pare ușor desuet.
E adevărat că toți bărbații sunt infideli? Cunoști situații care infirmă regula ?
Eu am cunoscut suficient de mulți bărbați, dacă tot ne referim la ei, care sunt extrem de fideli în relațiile pe care le au. Eu personal, de felul meu, atunci când iubesc, atunci când sunt îndrăgostit de femeia care îmi este alături, sunt cel mai fidel om de pe lumea asta.
O femeie normală (la cap) se simte vinovată atunci când înșeală. Un bărbat normal nu. Cum vine asta?
Mai nou, constatăm, și Slavă Domnului, spațiul public ne oferă suficiente exemple de femei, aparent normale la cap, care nu par a se simți vinovate după ce au înșelat. Deci, nu cred că e neapărat o regulă, cred că vinovația pentru astfel de situație, vine din faptul că nu ești total depărtat de celălalt. Poate mai ai o conștiință cât de mică, poate mai ai un crez în ceva, poate îți mai pasă un pic, că în asta se poate rezuma. Dar în orice caz, odată ce ai ajuns să faci lucrul ăsta, că ai regrete sau ca n-ai, e cam degeaba. Sincer mi se pare și penibil să zici "vai, mă simt vinovată". Păi dacă te simți vinovată, de ce te-ai mai dus, de ce ai făcut asta? Dacă tot o faci asumă-ți și asta e! Dar, de fapt, ce înseamnă a înșela? Să ne gândim la modul general și să luam un studiu de caz. Ni s-a întâmplat la un moment dat tuturor să cunoaștem pe cineva cu care ești într-o relație de amiciție la început. Și respectiva persoană are o relație sau două, nu contează. La acel moment nu te deranjează. După care, din momentul în care suntem împreună mă deranjează orice. Dar de ce? Doar pentru că s-a născut sentimentul de posesivitate? Dar ce, eu sunt stăpân pe tine? Ideea de relație eu o văd în felul următor: eu te-am ales, eu am ales să stau cu tine. Dacă tot te-am ales pe tine, de ce să mă mai duc și în alta parte? Dacă nu-mi mai place, atunci îți zic "la revedere" și merg mai departe. Mi se pare urât. Bine, acum vorbesc de cazurile mai simple, când nu sunt implicați copii sau multe bunuri comune. În cazurile mai grele, când divorțul este complicat și mai ales că cei doi parteneri se presupune că sunt și mai maturi, mi se pare normal ca cei doi să discute. Să își mărturisească faptul că nu mai au povești împreună și să stabilească să își facă fiecare povestea lui. Mi se pare mai fair așa.
Ce înseamnă pentru tine o femeie frumoasă?
Blondă . Îmi plac femeile care au trăsături frumoase. La o femeie admir în primul rând chipul. Niște ochi frumoși și expresivi, buze senzuale. Partea cu trupul se mai deteriorează sau apar mici modificări pe parcurs. Apoi, o femeie frumoasă este o femeie cu un suflet mare și frumos, cu un caracter frumos. Dar, cum a zis doctor Marek în emisiunea "Mireasa 90 60 90", pe care o prezint la Kanal D, "eu dacă aș mai alege acum o femeie, aș alege-o după caracter, după suflet, căci la trup și la față pot să-i fac eu ce vreau. Pot să o fac Miss." Cred că în curând aici se va ajunge cu chirurgia plastică. În viitorul foarte apropiat vom putea fi transformați total din punct de vedere fizic, oricând, la orice vârstă. Este un film extraordinar a lui Almoldovar - La piel que habito - care mi s-a părut senzațional prin faptul că el transforma un bărbat într-o femeie superbă și de care chiar și medicul estetician care a realizat transformarea se îndrăgostește nebunește. Eu cred că se va ajunge în curând ca astfel de trasformări spectaculoase, radicale, să fie uzuale. Să pui prea mare preț pe aspectul fizic mi se pare o prostie într-o oarecare măsură pentru că, dacă te îndrăgostești de o anumită femeie la 20 de ani, ea nu va arăta la 40, la 50 sau la 60 așa cum era la 20. Și dacă ți-a plăcut doar cum arăta ea la 20 de ani, la 30, trebuie să o schimbi, că se mai transformă. Deci doar o carcasă nu ajunge, femeia trebuie să mai aibă și altceva. Din punctul meu de vedere, o femeie frumoasă este o femeie care-l are pe "vino'ncoa", care te atrage. Mă uit la ea și-mi place, și mă atrage, și-mi place să fiu lângă ea. E simplu. Sunt femei care sunt fantastice din punct de vedere estetic, dar sunt atât de reci și de fade, cu care nu poți schimba trei vorbe. Eu sunt și mai de modă veche, îmi place să mai și discut ceva cu femeia de lângă mine.
Dar să gătești îți place? De ce ar mai sta femeia la cratiță dacă bărbații sunt cei mai buni bucătari?
Ideea de femeie casnică, care stă la cratiță și gătește bucatele pe care le aduce soțul vânător în cele mai vechi timpuri sau, mai nou, achizitor de legume - fructe, s-a schimbat foarte tare. Astăzi, când poți să mănânci la restaurant, când există atât de multe modalități să te hrănești rapid, când avem hrana semipreparată în supermarket, sau poți comanda acasă, cred că ideea de femeie care stă la cratiță nu mai e atât de prezentă în mintea bărbaților. Dar, până la urmă, femeia care gătește, cred că dă dovadă de grijă pentru cel de lângă ea, nu o mai face din obligație, ci din plăcere. În ceea ce mă privește, în zona bucătăriei sunt total paralel. Nu știu să gătesc, nu mă pasionează, nu-mi face niciun fel de plăcere, dar atunci când cineva drag mie se ocupă în bucătărie de aspectul ăsta frumos familial, eu pot să asist și pot să cânt o melodie frumoasă, pot să spun o poezie, să mă ocup de atmosferă, așa încât gătitul să devină o distracție. Sau, în cel mai rău caz, mă dedic muncii de necalificat: tai o ceapă, curăț un cartof, din astea.
Găsești firească goană nebună după aventură?
Acum depinde ce înțelegem prin aventură. Există tentația de a ieși din cotidian, din rutină, monotonie, din platitudinea vieții nostre de zi cu zi și de a căuta aventura sau, mai bine spus, trăirea intensă în diverse moduri: de la sport extrem la aventuri extraconjugale. Acum depinde de nivelul fiecăruia, de felul în care își dorește să-și coordoneze viața, de principii ș.a.m.d. Ideea de a-ți trăi viața la maxim nu este neapărat o idée rea. Depinde pe ce ți-o canalizezi.
Ce îi lipsește bărbatului care mizează pe cantitate, o caută și se mai și laudă cu victimele sale sau cu numărul lor?
Un bărbat n-ar trebui niciodată să se laude sau să povestească amănunte din viața sa intimă. E de preferat să nu ai genul acesta de destăinuiri. Ceea ce trăiești cu cineva într-o relație, indiferent de ce fel de relație este, e total diferit de cei vei trăi cu altcineva poate într-o relație similară sau puțin diferită. Și atunci nu are rost să povestești sau să duci vorba de colo colo. După părerea mea, mai nou, constat că nu bărbații sunt cei care se laudă, ci femeile. Pentru multe femei a devenit un titlu de merit să spună care au fost partenerii ei de pat. Privește cum în zilele noastre, unele personaje din peisajul media, unele chiar vedete, au devenit cunoscute, și asta e singurul lor merit în audiovizual, prin faptul că au "aparținut" unor oameni. Calitatea lor este cantitatea de bărbați cu care s-au întreținut în 365 de zile, câte are un an. Altă calitate nu au. Nu mă deranjeaza chestia asta dacă femeia leagă o frază cap coadă, cu subiect și predicat, dacă poate purta o conversație, poate lua un interviu. Atunci da, este un om de televiziune, care are o capacitate de a spune niște lucruri în așa fel încât să te intereseze.
Un bărbat feroce ar putea face casă cu o femeie respectabilă, tradiționalistă în toate sensurile? Dacă nu, de ce nu?
Se spune că extremele se atrag.
Cât contează sexul într-o relație?
Mult. Depinde de vârsta relației. Sexul nu construiește o relație, dar o întărește. Se spune că bărbatul e stâlpul casei. Când stâlpul se șubrezește, e posibil ca și casa să se dărâme .
Ce crezi că trebuie făcut atunci sexul nu mai merge, dar partenerii de cuplu sunt compatibili la celelalte planuri?
Depinde de cuplu și de vârsta partenerilor. Un cuplu tânăr poate să meargă la o consiliere la un sexolog. Un cuplu mai în vârstă ia situația ca pe un fapt natural și normal. Dacă diferența de vârstă dintre parteneri este mare, atunci problema este mai complicată. Atunci, este inevitabil că vine un moment în viața bărbatului, când omul, din diverse motive obosește. Femeia crede în dorință, căci e tânăra și energică. La bărbat însă, vârsta își spune cuvântul. De aceea, partenerii unui cuplu ar fi de preferat să fie cât de cât apropiați ca vârstă, nu el să aibă 40-50 de ani și ea 20. Căci așa apar curând incompatibilitățile.
Dacă oamenii ar percepe familia ca pe Marea Aventură a vieții lor, crezi că ar mai există divorțuri?
E greu , din punctul meu de vedere, să percepem familia ca pe marea aventură a vieții noastre. Unii spun că mariajul este o loterie, că nu știi niciodată ce urmează sau dacă vei trage lozul câștigător. Sunt diferite teorii, însă eu cred că-ți poți da seama de tipul relației tale încă de la început. Căci, dacă ești cu un om cu care nu te potrivești, cu care te cerți des sau cu care ai tot felul de neînțelegeri, inevitabil că povestea aceea nu va funcționa. Dar dacă, dimpotrivă, lucrurile sunt în regulă, aveți pasiuni comune, vă doriți aceleași lucruri, vă place să petreceți timpul împreună, este evident că povestea are șanse să funcționeze și poate deveni marea aventură a vieții voastre.
Tu cum lupți împotriva rutinei și a monotoniei în cuplu?
Nu am rețeta ideală, însă încerc să fac în așa fel să nu am două zile la fel. Prin natura programului meu nu am simțit monotonie în viața mea, prin prisma profesiei, prin prisma diversității de activități pe care le am. Am în fiecare zi altceva de făcut, așa încât îmi pot face câte un program diferit în fiecare zi. Eu sunt poate norocos că nu am un program de la 9 la 18:00, de luni până vineri. Având liber în diferite zile ale săptămânii sau în anumite momente ale zilei, încerc să-mi improvizez un program cât mai variat. Șansa a făcut ca partenerele mele să aibă un program similar, așa că am căutat, de exemplu, să mergem la munte miercurea, sau să plecăm într-o vacanță în timpul săptămânii, sau să ne plimbăm cu bicicleta la prânz. Îmi place să fiu activ și asta mă ferește de monotonie. Dacă nu ies să ne plimbăm pur și simplu prin oraș, mergem la film sau la o piesă de teatru. Poți găsi mereu să faci lucruri. Nu cred că e atât de greu de luptat împotriva monotoniei. Ține doar de tine să spui "hai să facem ceva". E simplu!
Mai există candoare la femeile moderne?
Mi-e greu să spun, căci nu le cunosc chiar pe toate, deși mi-am dorit la un moment dat . Dar cred că tinde să devină o regulă ca femeile să-și nege candoarea, puritatea, chiar feminitatea, mergând pe ideea unei egalități între sexe dusă puțin la extrem.
Femeia independentă inhibă, cea tradiționalistă plictisește. Care este atunci soția ideală?
Dacă ne luăm după clișee, după idei preconcepute, greșim. Eu nu cred că o femeie independentă inhibă. Depinde ce înțelegem prin independență, căci și aici e o problemă pe care putem să filosofăm. O femeie, care nu depinde financiar de nimeni, este oare o femeie independentă? Am întâlnit cazuri în care ea spunea sus și tare că este o femeie independentă, dar umbla cu mașina unui domn și avea cardul domnului pentru cumpărături. Cum era independentă? Poate era dependentă . Soția ideală este pentru mine acea femeie cu care împarți toate bucuriile și necazurile vieții. Este acea femeie care știe să facă un melanj între atitudinea de nevastă, cea de femeie de carieră și cea de mamă, când e cazul. E expresia pe care o știm cu toții și anume că femeia ideală este gospodină în bucătărie, specialistă în dormitor și doamnă în societate. Am văzut însă că, în ultima vreme, unele femei confundă aceste stări și dorm în bucătărie, sunt gospodine în pat și curve în societate, aici e greșeala. Nu cred că are legătură nici cu independența, nici cu tradiționalismul.
De unde crezi că vine azi obsesia pentru imagine?
Obsesia pentru imagine vine din faptul că ceea ce ni se oferă nouă astăzi ca model în media, fie ea scrisă sau audio-video, este numai ambalaj. Atât timp cât aspectul fizic primează în tot ceea ce vedem în jurul nostru e normal într-un fel să se creeze o nebunie în jurul imaginii. Vedeți care sunt modelele pe care le au adolescenții și veți fi uimiți dacă veți găsi vreo persoană cu substanță, care are și ceva de spus. Se spune mereu că imaginea vinde și noi cu toții ne "vindem" pentru ceva în fiecare zi.
Ce prejudecăți au bărbații în legătură cu femeile frumoase? Dar tu?
Unii cred că sunt inabordabile, alții că sunt chiar inaccesibile, iar alții că sunt provocatoare și că merită să-și măsoare puterea de seducție cu ele. Depinde acum de bărbat. Dacă te referi la faptul că prejudecata generală în societate, mai ales a femeilor cred eu, e că femeile frumoase sunt proaste, nu știu ce să zic. Este de discutat mult pe tema asta. Nu știu să existe vreun studiu care să confirme sau să infirme această prejudecată. Eu am văzut destule cazuri care infirmă "regula".
Când devine o femeie insuportabilă pentru un bărbat?
Când își pierde feminitatea și candoarea. Nu cicălealea le face insuportabile pe femei, căci este datoria lor să fie cicălitoare. Ci lipsa de tact și înțelegere. Iar dacă peste toate acestea se suprapune și lipsa de respect, atunci problema devine gravă. Când se poartă urât, când vorbesc urât, atunci devin insuportabile.
Femeile urâte sunt mai infidele decât cele frumoase. Este adevărat?
Eu nu cred așa. Este o idée preconcepută din cauza faptului că mulți cred că dacă o femeie frumoasă este curtată de mulți pretendenți, ea este obișnuită să fie curtată și atunci tentația ei de a deveni infidelă este mai mică decât a unui femei urâte, care nefiind curtată mai niciodată, când apare unul de o curtează și pe ea, tentația de a-i ceda ăluia este mai mare. Eu nu sunt de acord cu asta pentru că nu cred că infidelitatea are legătură cu aspectul fizic. Depinde de caracter, nu de aspectul fizic.
Sunt sănătoase certurile dintre un bărbat și o femeie? Se spune că unde nu e ceartă nu e nici dragoste.
Certurile nu sunt sănătoase niciodată. Ce poate fi sănătos uneori este o discuție în contradictoriu, o polemică din care să se nască progresul. Un cuplu trebuie să comunice constructiv, nu să se certe distructiv. Acum, unde dragoste nu e, faceți!
Cheia unei relații reușite pare să fie atracția fizică. După dispariția ei, totul devine hazard. Ești de acord?
Hazardul are și el facultatea lui selectivă și nu oricui i se întâmplă orice.
Ce te face să reziști tentațiilor feminine și să te întorci acasă, la iubită, fără frustrări?
Dragostea pentru femeia iubită te face să nu vezi, să nu conștientizezi tentația.
Cum refuzi o femeie fără a o jigni?
E dificil, dar se poate cu tact și diplomație.
Ești pregătit să te însori?
Da. Nu știu dacă îmi trebuie o pregătire aparte. Am mai făcut-o, știu ce presupune. Așa că nu mai îmi trebuie decât partenera perfectă pentru mine și sunt gata.
Ce înseamnă un copil pentru un bărbat? Ce înseamnă pentru tine Bogdan, fiul tău?
Este o falsă idée pe care o au oamenii în gereral, cum că un copil îți poate umple ție un gol care există în viața ta. Copilul nu-ți umple nimic. Copilul nu te poate face mai fericit decât ești niciodată. Cunoaștem cazuri de femei célèbre care s-au sinucis la scurt timp după ce au devenit mame. Tocmai pentru că au crezut că acel copil va putea să umple un gol care există în viața lor, sau va reface ceva ce nu mergea bine în viața lor. Copilul nu-ți umple sau nu îți repară relația de cuplu, copilul nu te face să-l iubești mai mult pe partenerul tău, copilul îți oferă bucuria lui de copil. Copilul poate să întregească sau să împlinească o iubire între cei doi părinți. Dar, dacă iubirea nu există, copilul nu ți-o poate aduce.
Pentru mine, fiul meu Bogdan înseamnă o mare bucurie, o mare fericire de a petrece timp alături de el și o mare nefericire de a nu fi alături de el tot timpul.
Ce te-a surprins cel mai tare la concurente și care este cel mai amuzant moment din casă de până acum?
Sunt puține lucruri care mă mai pot surprinde la femei acum. M-a surprins poate dorința unor fete de a face schimbări estetice la ele, cu orice preț, fără ca aceste schimbări să fie necesare sau benefice din punctul tuturor de vedere. Altfel, au fost multe momente amuzante în emisiune, dar cel mai tare a fost când o concurentă care era în timpul unei sedințe foto romantice, într-o barcă, îmbrăcată într-o rochie de mireasa superbă și foarte scumpă, alături de un domn manechin prezentabil, a căzut în apele reci ale mării și și-a distrus și rochie, și pantofi și sedința foto în sine. Am râs cu toții copios.
Ce urmează vara aceasta, ai vreun alt proiect?
Cum sezonul nunților este în toi, eu și colega mea, Andreea Mantea, vom pleca în curând prin țară să căutăm iar cele mai frumoase nunți, pentru că vom reîncepe la sfârșitul lunii iunie emisiunea "Nunta cu surprize". Așa că voi avea o vară plină cu surprize.
"Cel mai mare defect al femeilor este faptul că îşi neagă feminitatea, obârşia, considerând feminitatea o slăbiciune.''
"Femeile se ceartă pentru bărbaţi când bărbaţilor nu le pasă de niciuna dintre ele.''
Se încarcă comentariile...
