VIDEO Freddie Mercury, personaj animat în “Angry Birds”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată personajul Freddie Mercury din "Angry Birds"
Aşa arată personajul Freddie Mercury din "Angry Birds"

Freddie Mercury, fostul solist al trupei britanice Queen, a devenit personaj în jocul video animat "Angry Birds", informează site-ul revistei New Musical Express.

Legendarul cântăreţ britanic este întruchipat de o pasăre de culoare galbenă care poartă o coroană şi se plimbă pe bicicletă pe ritmurile celebrei piese a trupei Queen "Bicycle Race" (1978).

Lansată pentru a marca ziua de naştere a muzicianului - 5 septembrie 1946 - animaţia face parte din campania "Freddie For a Day", iniţiată de doi dintre foştii colegi din trupa Queen - Brian May şi Roger Taylor - cu scopul de a colecta fonduri pentru fundaţia Mercury Phoenix Trust, care militează la nivel mondial împotriva maladiei SIDA. De la înfiinţarea ei, în 1992, fundaţia a strâns peste 15 milioane de dolari.

Videoclipul cu noul personaj animat a fost lansat pe canalul YouTube, deţinut de compania Rovio, căreia îi aparţine şi franciza „Angry Birds". Popularul joc video, în care personaje principale sunt păsări realizate cu ajutorul graficii animate, reprezintă aplicaţia pentru tablete şi telefoane inteligente cel mai bine vândută din toate timpurile.

Tricouri cu personajul Freddie Mercury Angry Birds vor fi disponibile începând cu 5 septembrie, iar o parte din veniturile încasate vor fi donate fundaţiei Mercury Phoenix Trust.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite