Fostul solist Iron Maiden, la concertul Nazareth din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nazareth
Nazareth

Blaze Bayley, fostul solist Iron Maiden, vine să asiste la concertul Nazareth din Bucureşti, informează organizatorii.

Celebra trupă scoţiană Nazareth va susţine un concert în Bucureşti, pe 27 ianuarie 2012, în Hard Rock Cafe. În deschidere vor cânta membrii formaţiei Trooper. Blaze Bayley a fost solistul Iron Maiden între anii 1995 - 2000 şi vine la Bucureşti pentru a simţi atmosfera de la concertul trupei Nazareth.

„Blaze Bayley se va afla în Bucureşti pentru câteva zile. El este nerăbdător să simtă pe propria piele atmosfera de la evenimentul ce marchează patru ani de Hard Rock Cafe, mai ales că pe scenă va urca o trupă de referinţă şi concertul se va desfăşura cu casa închisă", declară organizatorii evenimentului de la Kompas Events şi Cavalleria Events.

Trupa Nazareth va promova la București cel mai recent album, „Big Dogz". Încasările rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate tânărului pictor Cătălin Achim, multiplu laureat al concursurilor naționale și internaționale de profil. Trei dintre cei prezenți la concert vor pleca acasă cu un tablou al artistului. Biletele de acces vor fi colectate într-o urnă la intrare, iar câştigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite