Fostul soţ al lui Amy Winehouse: „Ne-am iubit intens şi probabil într-o manieră nesănătoasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blake Fielder-Civil a vorbit, pentru prima oară după moartea artistei, afirmând că el nu este de vină pentru faptul că Amy Winehouse s-a apucat de droguri, dar a fost alături de ea când şi-a injectat prima oară heroină.

Fostul şot al cântăreţei a afirmat că iubirea dintre ei a fost una intensă, dar nu poţi avea o relaţie adevărată atunci când eşti dependent de droguri. „Ne-am iubit intens şi probabil într-o manieră nesănătoasă şi co-dependentă, pe care noi am numit-o pasională. Nu poţi să ai o relaţie şi să fii şi dependent de heroină în acelaşi timp. Nu poţi să iubeşti pe cineva cu care te cerţi în mod constant din cauza drogurilor", a spus Blake. Fielder-Civil a adăugat că nu poate preciza cum se simţea Amy atunci când se droga, dar dacă semăna cu el, este sigur că artista era fericită şi bucuroasă când folosea droguri.

Blake Fielder-Civil se află în prezent în puşcărie, pentru că a intrat prin efracţie într-o casă. El şi Amy au fost căsătoriţi timp de doi ani şi au divorţat în 2009, dar au păstrat mereu legătura. El susţine că artista l-ar fi sunat cu o zi înainte să moară şi l-a implorat s-o lase să vină să-l viziteze.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite