Filmul mut face zgomot la Globurile de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„The Artist“, un lungmetraj mut alb-negru, a cărui poveste are loc la începutul secolului XX, a fost marele câştigător al galei.

Într-o vreme în care filmele 3D care abundă de efecte speciale şi actori consacraţi sunt o reţetă sigură pentru succes, un film mut a reuşit să întrerupă trendul de la Hollywood. „The Artist", o peliculă belgiană în regia francezului Michel Hazanavicius, şi-a adjudecat, duminică noapte, nu mai puţin de trei premii importante: Cel mai bun film comedie/musical, Cel mai bun actor într-o comedie (Jean Dujardin) şi Cea mai bună coloană sonoră (Ludovic Bource). „Izbânda" vine după ce, în urmă cu câteva zile, pelicula, care surprinde decăderea filmului mut în antiteză cu apariţia celui vorbit, a câştigat alte patru premii la gala Critics' Choice.

Pe scurt, lungmetrajul spune povestea din 1927 a actorului de succes George Valentin (Jean Dujardin) a cărui carieră se îndreaptă către declin odată cu apariţia filmului vorbit, pentru că acesta refuză să-şi schimbe modul de a juca. În viaţa lui Valentin apare Peppy Miller (Bérénice Bejo), o tânără actriţă de care el se îndrăgosteşte şi care devine repede reprezentanta unei noi epoci, aceea a filmului vorbit.

„Scrisoare de dragoste pentru o vreme apusă"

Succesul pe care „The Artist" l-a înregistrat încă de la lansarea din primăvara anului trecut, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, îl plasează printre favoritele de la Oscarurile din luna februarie. Dacă producţia străină va câştiga sau nu un Oscar, rămâne de văzut. Pe critici se pare că deja i-a convins.

Click pe foto pentru a vedea câştigătorii celor mai importante categorii la Globurile de Aur 2012



„Este un film încântător, care reuşeşte să surprindă spiritul unora dintre primele pelicule alb-negru. Este c ao scrisoare de dragoste pentru o vreme demult apusă. Deşi nu este un film revoluţionar şi nu-şi propune să creeze un nou val al filmelor mute în cinematografie, reprezintă o diversiune amuzantă", scrie criticul Eric Eisenberg într-o cronică pentru cinemablend.com.

„Deşi probabil mulţi regizori contemporani ar avea dificultăţi în a realiza un film mut, ceea ce a reuşit Michel Hazanavicius cu «The Artist» este cu atât mai impresionant", notează şi editorii hollywoodreporter.com.

Meryl Streep, un alt pariu câştigat

„The Artist" n-a fost însă singurul pariu câştigat al criticilor de film. Meryl Streep (62 de ani), una dintre favoritele din acest an, a confirmat predicţiile şi a primit al optulea Glob din carieră, la categoria Cea mai bună actriţă într-o dramă, pentru interpretarea fostului premier britanic Margaret Thatcher, în pelicula „The Iron Lady". Streep a fost însă modestă când a urcat pe scenă ca să-şi primească trofeul, spunând că este „jenată de faptul că a câştigat într-un an în care au fost nominalizate atât de multe actriţe bune".

Printre premianţii de la Globurile de Aur pe care criticii i-au văzut plecând acasă cu o statuetă încă înainte de a se urca pe scenă s-a mai numărat şi chipeşul George Clooney. Unul dintre cele mai sexy staruri masculine de la Hollywood, Clooney a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor într-o dramă pentru prestaţia sa din pelicula „The Descendants".

Ediţie „condimentată" şi anul acesta

La polul opus s-a aflat însă Madonna, surpriza Globurilor de Aur. Cântăreaţa s-a arătat şi ea surprinsă de premiul pe care l-a câştigat pentru Cea mai bună piesă, „Masterpiece", compusă şi interpretată de ea şi inclusă în coloana sonoră a peliculei „W.E.", regizată chiar de regina muzicii pop.

Ca şi anul trecut, ceremonia a fost „condimentată" de glumele şi ironiile prezentatorului britanic Ricky Gervais.  Una dintre „ţintele" acestuia a fost chiar ceremonia de decernare a Globurilor de Aur. „În comparaţie cu Oscarurile, gala asta e cam cum este Kim Kardashian faţă de Kate Middleton: mai zgomotoasă, mai vulgară, mai beată şi mai uşor de cumpărat. Pardon, de votat", a spus Gervais.

"Este un film încântător, care reuşeşte să surprindă spiritul unora dintre primele pelicule alb- negru."
Eric Eisenberg
critic de film

"În comparaţie cu Oscarurile, gala asta e cam cum este Kim Kardashian faţă de Kate Middleton: mai zgomotoasă, mai vulgară, mai beată şi mai uşor de cumpărat. Pardon, de votat."
Ricky Gervais
prezentator

Strălucirea anilor '40 pe covorul roşu

Starurile de la Hollywood au păşit pe covorul roşu la gala Globurilor de Aur în rochii spectaculoase inspirate din stilul anilor '40.  Culorile predominante au fost roşu, roz-pal, bej, alb şi ivoire. Angelina Jolie a fost una dintre cele mai apreciate prezenţe de la gală, având ceva din eleganţa lui Grace Kelly în rochia ei ivoire cu accente roşii, creată de casa Versace, la care a asortat bijuterii discrete şi un plic de la Christian Louboutin.

image

Charlize Theron, Angelina Jolie şi Nicole Kidman



Charlize Theron a fost o apariţie diafană în rochia roz- pal, cu decolteu amplu şi trenă, creaţie a casei Dior. Jessica Alba a părut o sirenă în rochia de la Gucci, accesorizată cu bijuterii Bvlgari, Kate Beckinsale a optat pentru o rochie de seară albă creată de Roberto Cavalli. Reese Whitherspoon a îmbrăcat o rochie roşie, iar Nicole Kidman una creată de Versace.

„Este strălucirea de altădată a Hollywoodului. Nu am văzut niciodată atât de multe rochii inspirate din stilul anilor '40. Aproape toate rochiile imită silueta de sirenă, forma de clepsidră", a declarat stilistul şi prezentatorul TV Sam Saboura. Au optat pentru ţinute în diferite nuanţe de roz starurile Charlize Theron, Natalie Portman şi Heidi Klum, în timp ce Sofia Vergara şi Freida Pinto au preferat nuanţe închise, de albastru.  Daniela Istrate

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite