Fiica lui Whitney Houston are gânduri sinucigaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bobbi Kristina şi Whitney Houston
Bobbi Kristina şi Whitney Houston

Fiica lui Whitney Houston, Bobbi Kristina, în vârstă de 18 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale repetate în ultimele 24 de ore de la moartea mamei sale, existând temeri că ar putea încerca să se sinucidă, potrivit dailymail.co.uk.

Prima oară, adolescenta a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce persoane din anturajul mamai sale i-au dat alcool şi una dintre pastilele pe care le lua şi Whitney, pentru a o calma.

Ulterior, a fost fotografiată cum era scoasă pe targă din hotelul Beverly Hilton (în care a murit mama sa) şi transportată la spital, cu o ambulanţă. Bobbi Kristina a fost tratată pentru anxietate extremă şi a fost externată câteva ore mai târziu, dar prietenii şi familia era foarte îngrijoraţi în legătura cu starea ei psihică şi se temeau că ar putea încerca să se sinucidă.

Bobby Brown, fostul soţ al artistei şi tatăl tinerei, şi-a anulat concertul programat aseară pentru a fi alături de fiica sa în aceste momente dificile.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite