Draga Olteanu Matei are puterea să o ia de la capăt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Draga Olteanu Matei a luat viaţa de la capăt. După ce a fost evacuată din casa sa de la Bucureşti, care a fost obţinută de proprietar, actriţa septuagenară a decis că e momentul să

Draga Olteanu Matei a luat viaţa de la capăt. După ce a fost evacuată din casa sa de la Bucureşti, care a fost obţinută de proprietar, actriţa septuagenară a decis că e momentul să revină la locurile sale natale. De mai bine de un an, Draga Olteanu Matei s-a stabilit la Piatra Neamţ, oraşul copilăriei sale. Recent, ea a reluat şi activitatea artistică, inaugurând primul teatru particular pentru amatori din ţară.

La cei 73 de ani împliniţi în luna octombrie a anului trecut, Draga Olteanu Matei are puterea să o ia de la capăt cu activitatea profesională. În acest weekend, actriţa a avut premieră la Piatra Neamţ cu piesa "Visul unei nopţi de iarnă", de Tudor Muşatescu, pe care a regizat-o la teatrul de amatori pe care l-a înfiinţat recent şi al cărui director este. Foarte iubită în oraşul în care s-a născut şi a crescut, artista a găsit sprijin în demersurile sale la toţi oficialii zonei, astfel că premiera piesei a avut loc vineri seara la Casa de cultură din Piatra Neamţ. Oaspeţi de seamă ai serii de gală au fost şi artişti veniţi special pentru acest eveniment de la Bucureşti. Iurie Darie şi Anca Pandrea, Lucia Mureşan, Rudy Rosenfled, solistele de muzică populară Elena Merişoreanu şi Elisabeta Turcu, solistul Gheorghe Turda, regizorul tv Dan Mihăescu s-au aflat la premieră împreună cu Ion Antonescu, cel care a înfiinţat un club destinat artiştilor şi care a pus la dispoziţie un autocar pentru acest eveniment cultural.

Iubitori de teatru s-au oferit să fie sponsori

Profesioniştii bucureşteni au fost impresionaţi de faptul că, pentru prima piesă pusă în scenă la teatrul condus de colega lor, s-a apelat la decoruri tradiţionale, la mobilier adaptat vremurilor în care este plasată acţiunea piesei, la ţinute vestimentare ale aceleiaşi epoci. Pentru toate acestea, Draga Olteanu Matei a găsit oameni iubitori de teatru care s-au oferit să fie sponsori… Sala a fost arhiplină la premieră, iar succesul a fost peste aşteptări, în sală aflându-se primarul oraşului şi directorul teatrului. Profesioniştii deplasaţi de la Bucureşti au apreciat că amatorii de la Piatra Neamţ pot oricând să devină actori cu acte în regulă. Radu Beligan, Marin Moraru şi Gheorghe Dinică, "prinşi" în Capitală cu reprezentaţia piesei "Take, Ianke şi Cadâr" la Teatrul Naţional Bucureşti, i-au trimis colegei lor o scrisoare în care o felicitau pentru iniţiativa sa şi îi urau succes în misiunea grea pe care şi-a luat-o!

O nouă "Capşa" a actorilor din generaţia de aur

Astăzi, Draga Olteanu Matei se va afla la Bucureşti, unde, alături de Florin Piersic, Ştefan Iordache, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Jean Constantin, regizorul Ducu Darie, Emil Hossu şi mulţi alţii, va primi cardul de membru al Clubului "La Mareşalul", care va avea sediul în hotelul-restaurant cu acelaşi nume şi care, potrivit proprietarului lui, Ion Antonescu, va deveni o nouă "Capşa" a actorilor din generaţia de aur…

Acest teatru pentru amatori este sufletul meu
Draga Olteanu Matei

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite