Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

VIDEO De la Vunk la Vank şi-napoi

24 ianuarie 2010, 18:46 |  Autor: Sînziana Boaru | 

Cuvinte cheie: vunk, vank, trupa, Cornel Ilie,

Bogdan Crucianu (bas), Nicu Sarghea (tobe)  şi Cornel Ilie (chitară, voce), în studioul de înregistrări

Bogdan Crucianu (bas), Nicu Sarghea (tobe) şi Cornel Ilie (chitară, voce), în studioul de înregistrări

 

După o schimbare de nume şi una de componenţă, trupa lucrează la un nou album, în stilul celui care i-a consacrat. După cinci ani de pauză, Cornel Ilie (33 de ani), Nicu Sarghea (33 de ani) şi Bogdan Crucianu (31 de ani) reiau jocul muzical pe care l-au început acum zece ani.

„Vorba evreilor: dacă faci ce-ţi place, poţi să consideri că nu ai muncit nicio zi în toată viaţa ta", spune Cornel Ilie, solistul trupei Vunk. Pare să fie mottoul perfect pentru ce şi-au propus băieţii. Pe o străduţă din Dorobanţi, într-un fost garaj care nu aminteşte de pretenţiile zonei, la demisolul unui imobil din perioada interbelică, băieţii de la Vunk şi-au aranjat mica lor sală de repetiţii.

Încăperea capitonată antifonic cu burete, unde cablurile se încurcă între ele pe podea şi nasc ritualuri de descurcare înainte de fiecare repetiţie, este locul în care s‑au născut melodii ca „1000" şi „Lângă inima mea vine inima ta".

Tot aici, cei trei membri pregătesc un nou început, care duce uşor cu gândul înspre trecut. După cinci ani de pauză, solistul Cornel Ilie, toboşarul Nicu Sarghea şi basistul Bogdan Crucianu „o scot la capăt", ca într-un mai vechi hit al lor. Aşa că, într‑o după-amiază de miercuri, cei trei repetă, înregistrează şi iar repetă pentru a avea gata în martie noul album, „Ca pe vremuri".

Înapoi la rădăcini

„Trebuie să strângem măcar zece piese, asta ar fi regula bunului-simţ", spune Cornel. Au înregistrat o piesă cu Lora ex-Wassabi şi ar mai urma una cu Delia Matache, pentru că „are atitudinea potrivită", conform solistului trupei. Videoclipurile melodiilor „La orice oră" şi „Dau alarma" au fost difuzate din 2009 la TV. Primul a anunţat schimbarea de componenţă, de literă (numele trupei s-a transformat în Vunk din Vank - n.r.) şi de direcţie, iar al doilea a susţinut o cauză pentru care trupa a şi adoptat un ONG: apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu autism.

„«Ca pe vremuri», noul disc, seamănă cu primul nostru album, «Voyeur», din 1999. Ne-am dat seama că avem publicul nostru, că nu există o reţetă clară a popularităţii şi că, în acest caz, măcar facem ce ne place", mărturiseşte Cornel.

Vor ceva spectaculos pentru lansarea albumului, dar toate sunt încă în stadiu de proiect. „Nu ne-am aruncat încă la conceptul de concert cu bilete, în care să fim doar noi, pentru că nu ştiam cât de hotărât este publicul nostru. În timp, ne-am dat seama. Cu toate că am lipsit cinci ani, suntem şi mai bine primiţi acum", povesteşte Cornel. Vank sau Vunk, indiferent de perioadă, a refuzat mereu promovarea agresivă şi „metodele superficiale" ale acestui gen de marketing.

Fără autocenzură

Despre primul album al trupei, totodată sursa de inspiraţie pentru cel mai recent, se vorbeşte numai de bine în fostul garaj. A fost materialul cel mai sincer, neinfluenţat de rutina muzicală a vremii, departe de perioada în care şi-au dictat modul în care o piesă trebuie să fie construită, astfel încât să fie difuzată la radio. Când Cornel vorbeşte despre autocenzură, băieţii dau din cap în semn de acord.

„Cenzura influenţa direct construcţia piesei. Dacă ai chitara foarte tare dată în piesă, nu te difuzează niciun radio comercial, aşa că noi dăm chitarele şi mai tare acum. Este un curent în care noi nu ştim cum să intrăm, nu putem să facem piese pe formatul Kiss FM, Radio 21 şi aşa mai departe. Nu am fi credibili", spune Cornel despre credinţa comună a membrilor Vunk. Când Alex Belciu, solistul graseiat, a ieşit din formula care i-a consacrat, trupa a schimbat o literă din nume, dar şi componenţa.

„Schimbarea de componenţă nu a fost resimţită de prea mulţi. Lumea este încă derutată de nume. Suntem conştienţi că o să dureze. Ne-am asumat asta", mărturiseşte Cornel. „La început ni se spune că suntem nişte ciudaţi, de la ciudaţi am trecut la «sunteţi altfel», apoi ni s-a spus «rămâneţi aşa»", povesteşte amuzat Cornel, mărturisind că s-au obişnuit cu schimbările.

Lecţia Vunk

În timpul liber, trupa a „adoptat" Organizaţia Autism România. Piesa „Dau alarma" a fost realizată special pentru această cauză, „în numele celor care cred mai mult în asemănări decât în deosebiri". Personajul principal al videoclipului „Dau alarma" a fost interpretat de Andrei, un adolescent autist în vârstă de 17 ani.

Dacă fiecare artist are o lecţie de oferit, atunci Vunk cântă şi pledează pentru emoţii. „Să râdem cu lacrimi, să plângem cu zâmbetul pe buze, că se poate şi asta, să faci ce-ţi place, să ai curajul să faci numai ce-ţi place, pentru că asta înseamnă să-ţi îndeplineşti un vis. Pentru că asta e: noi am avut un vis când eram mici. Şi-l facem cât mai mare şi încercăm să nu-l pierdem. Vorba evreilor...", conchide
Cornel.

Din nou la Eurovision

S-au reînscris anul acesta, după ultima încercare din 2002, când au ieşit pe primul loc în preferinţele juriului, dar au pierdut la votul publicului. Era anul în care Monica Anghel şi Marcel Pavel au reprezentat România la Eurovision. „Presa de atunci a a fost de partea noastră", îşi aminteşte Cornel. Anul acesta s-au înscris cu o piesă interpretată împreună cu Dalma, „Ultima noapte (Din prima zi)", iar Cornel Ilie a mai înscris o piesă separat de trupă, ca autor.

„Nu avem emoţii, pentru că nu o să câştigăm. Dar vrem să promovăm melodia asta drept model de piesă care să fie înscrisă în concurs", spune solistul. În cazul în care România ar câştiga vreodată Eurovisionul, membrii trupei cred că ţara noastră nu ar avea resursele şi logistica pentru a susţine un asemenea eveniment.

Traiectorie muzicală

Trupa Vank a fost înfiinţată în 1994, iar numele formaţiei venea de la iniţialele celor patru membri: Victor, Alexandru, Nicu şi Cornel. Trupa s-a lansat cu-adevărat abia câţiva ani mai târziu, când a lansat albumul „Voyeur" (1999).




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO Trupa Vank îşi reînvie trecutul

    În 2002 apăreau „În haine noi“ şi cucereau multe inimi cu hiturile lor „1.000“ şi „Doar o noapt ...

    „Protestatarul 2011“ în varianta românească

    „Protestatarul“ a fost declarat personajul central al anului 2011 de revista americană „Time“. ...

    Inna, pe coperta FHM Slovenia

    Cititorii revistei FHM, ediţia slovenă, o pot admira pe Inna în numărul din luna ianuarie, potr ...

    Ana Ularu: "Cred din rărunchi că actorul are nevoie de regizor"

    Actriţa Ana Ularu, care este selectată în programul Shooting Stars din cadrul Festivalului de F ...

    Cornel Ilie, muzician: „Îmi pare rău că n-am muls vaca“

    Cât a fost copil, Cornel Ilie, liderul trupei Vunk, a mers în vacanţe la mare, la munte ori pri ...

    Petreceri în oraş: Vunk concertează la Oldies Pub şi seară “mascată” în Liquid The Pub

    Sibienii au parte de două evenimente speciale în această seară. La Oldies Pub vine trupa Vunk, ...

    VIDEO Moştenirea lui Steve Jobs: zece lecţii de viaţă de la geniul Apple

    Acum, când anul 2011 se pregăteşte să tragă cortina, ne amintim de omul despre care am scris ş ...

    Tatăl siamezelor internate la spitalul "Grigore Alexandrescu", a ajuns la spital

    Tatăl fetiţelor s-a deplasat din Piteşti, ajungând la spital abia a treia zi după ce micuţele a ...

    Dinu Zamfirescu, numit de Ponta la preşedinţia IICCMER

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, joi, că premierul Victor Ponta l-a numit pe senior ...

    Fetița de 6 luni a unei românce, vedetă în Marea Britanie

    Mozart, Steffi Graf sau Picasso și-au uimit părinții de la vârste precoce, însă niciunul dintre ...


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole