Dan Bittman, surprins alături de o altă femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Bittman
Dan Bittman

Deşi în urmă cu două luni Dan Bittman declara că, anul acesta, vrea să renunţe la burlăcie şi că se va căsători cu iubita sa Liliana, cu care are o relaţie de foarte mulţi ani, se pare că artistul s-a răzgândit între timp, el fiind surprins zilele trecute alături de o altă femeie, în timp ce se afla într-un turneu la Arad.

Femeia cu care a fost surprins solistul trupei Holograf este medic stomatolog în Cluj şi, potrivit cancan.ro, cei doi ar avea o relaţie încă de acum un an şi jumătate.

Liliana, partenera de viaţă a vedetei, cu care are trei copii, a avut o reacţie surprinzătoare la vederea pozelor cu Dan Bittman alături de o altă femeie. Aceasta a declarat că, atunci când Bittman se va întoarce acasă, îi va ura "Casă de Piatră". După acest episod, Liliana şi-a văzut de treburile zilnice, nepărând afectată de pozele pe care tocmai le văzuse.

Dan Bittman şi Liliana Ştefan au o relaţie de 21 de ani şi au împreună trei băieţi, Alexandru, de 14 ani, Patrick Noah de 9 ani şi Mark Nicolas, 6 ani.

Bittman a cunoscut-o pe Liliana Ştefan în 1991 şi, în ciuda faptului că nu s-au căsătorit, Bittman a spus, în repetate rânduri, că pentru el familia înseamnă totul şi nu îşi imaginează viaţa fără Liliana.

Dan Bittman a avut relaţii cu câteva vedete foarte cunoscute din România: Mihaela Rădulescu, Tania Budi, Alina Chivulescu, Sorana de la ASIA şi Roxana de la Trident.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite