Cum va fi vremea? Ştie Prinţul Charles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitaţi la BBC, prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, au prezentat buletinul meteo. Să încerce familia regală să-şi schimbe imaginea de austeritate de care 'se bucură' de multă vreme?

După cursa de 100 m la care prinţul Harry l-a provocat pe campionul Usain Bolt, a fost rândul tatălui său, prinţul Charles. Invitat joi în platourile BBC alături de Camilla, prinţul a acceptat să facă pe prezentatorul meteo. Este o meserie pe care ar fi făcut-o fără îndoială cu succes, ţinând seama de cât de bine şi-a jucat rolul, conform agerpres.

Foarte relaxat, deşi vremea anunţată era destul de nefavorabilă, Charles a introdus chiar şi o notă de umor britanic când a anunţat previziunile la Balmoral. 'Va ninge pe înălţimile din Highlands şi Aberdeenshire. Şi la Balmoral se anunţă ceva ninsoare', a spus prinţul, întrerupând apoi şi exclamând: 'Cine naiba a scris textul?'

Charles i-a mulţumit apoi lui Dumnezeu că trebuie să lucreze pe această vreme mohorâtă. 'Vineri va fi o zi friguroasă în tot regatul, cu temperaturi de opt grade şi vânt puternic din nord-est. Slavă Domnului că nu este zi nelucrătoare', a încheiat prinţul Charles, invitat în studiourile BBC.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite