VIDEO Cum arată cei patru hobbiţi din „Stăpânul inelelor“, la zece ani de la lansarea trilogiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Billy Boyd (Pippin), Elijah Wood (Frodo), Dominic Monaghan (Merry) şi Sean Astin (Sam)
Billy Boyd (Pippin), Elijah Wood (Frodo), Dominic Monaghan (Merry) şi Sean Astin (Sam)

Cu ocazia împlinirii a zece ani de la lansarea în cinematografe a primului film din seria „Stăpânul inelelor", numit „Frăţia inelului", revista britanică Empire a realizat un pictorial cu cei patru hobbiţi simpatici din comitatul Shire: Frodo (Elijah Wood), Sam (Sean Astin), Merry (Dominic Monaghan) şi Pippin (Billy Boyd).

Strânşi toţi în faţa aparatului de fotografiat, puştii adolescenţi din „Stăpânul inelelor" s-au transformat în bărbaţi maturi. Vârsta le întâreşte şi mai mult statutul, Sean Astin şi Billy Boyd sunt trecuţi de 40 de ani, iar Elijah Wood şi Dominic Monaghan au peste 30.

La zece ani de la lansarea seriei, cei patru actori, care au întruchipat personaje memorabile şi şi-au făcut sute de fani, şi-au amintit de filmul care le-a schimbat viaţa şi cariera.

„Nu-mi vine să cred că timpul a trecut atât de repede", a declarat Elijah Wood la realizarea pictorialului.

„S-a legat o prietenie strânsă între noi la filmări. A fost o perioadă intensă, însă atmosfera a fost incredibilă", a spus şi Monaghan , interpretul lui Merry.

„Toţi am venit cu idei despre cum trebuie să arate. La final am rămas noi patru într-un bar cu băutura în faţă fără să spunem mare lucru, ştiind că suntem uniţi de o aventură pe care nimeni n-a mai trăit-o", a adăugat şi Boyd (Pippin).

Trilogia „Stăpânul inelelor“, în regia lui Peter Jackson, este unul dintre cele mai ambiţioase producţii cinematografice realizate vreodata. Seria a avut un buget de 285 de milioane de dolari şi a fost filmată pe parcursul a opt ani. Fiecare episod a fost recompensat de-a lungul timpului cu numeroase premii.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite