Concertul Hélène Ségara la Bucureşti: bilete reduse cu 15%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au mai rămas două săptămâni până la concertul susţinut de Hélène Ségara, pe 21 octombrie, orele 20, la Sala Palatului, iar organizatorii au pregătit pentru fanii artistei bilete la preţuri promoţionale.

Cei care nu au achiziţionat încă bilete la concertul Hélène Ségara, pot beneficia de o reducere de 15% pentru toate categoriile de preţ, potrivit Mediafax. Cântăreaţa franceză de origine italiană va concerta la Sala Palatului, pe 21 octombrie 2011, orele 20.00. Concertul este organizat în cadrul Festivalului Muzicii Franceze la Bucureşti şi face parte din turneul de promovare al noului ei album, lansat în aprilie 2011 şi intitulat „Parmi la Foule" („În mulţime"). Hélène Ségara va cânta în concert atât melodii de pe noul album, cât și cântecele care au făcut-o celebră în toată lumea, precum „Elle tu l'aime", „Mrs Jones", „Parlez-moi de nous", „Il y a trop de gens qui t'aime" şi „Les vallées d'Irlande".
Invitatul special al artistei Hélène Ségara este tenorul român Vlad Miriţă. Hélène Ségara va cânta în duet cu Vlad Miriţă, în premieră live în România, celebra melodie „Vivo per lei".
Descoperită de către producătorul francez Orlando, fratele celebrei Dalida, Hélène Ségara a debutat cu albumul „Coeur de verre", foarte bine primit în Franţa şi Belgia. Astfel, vocea puternică şi caldă o face remarcată de către marele tenor italian Andreea Bocelli. În anul 1999, Hélène Ségara cântă în duet cu Andreea Bocelli versiunea franco-italiană a melodiei care a dat titlul albumului „Vivo per lei", vândut în peste un milion de exemplare. Urmează rolul frumoasei Esmeralda, din piesa de teatru muzical „Notre Dame de Paris", care cunoaşte un succes fenomenal în toată lumea.
De-a lungul timpului, vocea puternică şi catifelată a răsunat pe cele mai mari scene din Franţa, Belgia, Rusia, Ucraina, Maroc, Liban, Elveţia şi Canada. Prin timbrul deosebit al vocii, sensibilitatea, eleganţa, și fineţea ei, Hélène Ségara a reuşit mereu să creeze o legătură unică cu publicul.
Biletele pentru concertul de la Bucureşti au fost puse în vânzare la casa de bilete a Sălii Palatului, Magazinul Unirea (intrarea de lângă McDonald's), pe www.biletoo.ro , www.myticket.ro, la Librăriile Adevărul din Bucureşti şi din toată ţara, Librăria Eminescu, Magazinul Victoria - Midola Music, Magazinul Muzica, Palatul Naţional al Copiilor şi la staţia de metrou Unirii 1.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite