Carla Bruni-Sarkozy cere presei să respecte dreptul la viaţă privată al copiilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima Doamnă a Franţei a cerut presei să "respecte dreptul la viaţă privată" al copiilor săi, după ce câteva fotografii în care apare alături de fiica sa Giulia, în vârstă de mai puţin de cinci luni, au fost publicate în ediţia de joi a revistei Paris Match, relatează Mediafax.

Fotografiile au fost realizate de mai mulţi paparazzi, în timp ce soţia preşedintelui Nicolas Sarkozy ieşea de la pediatrul fiicei sale, a precizat surse apropiate Carlei.

Bruni-Sarkozy a publicat pe site-ul său un mesaj pentru presă.
„Anumite publicaţii au decis să publice fotografii făcute împotriva voinţei mele de către paparazzi. Este un lucru obişnuit. Însă, în cazul de faţă, câteva cadre surprind faţa fiicei mele. Ţin să precizez că acest lucru a fost făcut fără nicio formă de consimţământ din partea mea. Deplâng orice utilizare a imaginii copiilor mei şi orice comunicare de informaţii cu privire la intimitatea lor", se plânge aceasta.

Potrivit apropiaţilor Carlei, aceste fotografii au fost postate pe mai multe site-uri belgiene, care nu au estompat faţa bebeluşului. Aceleiaşi surse au mai declarat că ediţia de joi a Paris Match a utilizat una dintre aceste fotografii pe copertă, dar a estompat faţa, surprinsă din profil, a fetiţei.

Prima Doamnă, mamă şi a unui băiat în vârstă de aproximativ 10 ani, aminteşte că şi-a „exprimat în mod repetat punctul de vedere asupra acestui subiect". „Poziţia mea nu s-a schimbat. În numele libertăţii presei, am aceptat întotdeauna, fără impedimente, publicarea unor fotografii furate sau informaţii eronate cu privire la viaţa mea privată, dar nu pot accepta şi nu voi accepta niciodată ca dreptul copiilor mei de a trăi liberi şi în anonimat să fie încălcat, indiferent de miză, perioadă electorală sau nu", continuă ea.

"Cer, deci, încă o dată presei vizate să respecte dreptul la viaţă privată al copiilor mei, ţinând cont de faptul că nu pot trăi izolaţi", subliniază aceasta.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite