Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Carla Bruni, 35 de duble pentru o scenă

29 iulie 2010, 18:20 |  Autor: Iulia Bunea | 

Cuvinte cheie: Carla Bruni, Franta, Woody Allen,

Carla Bruni

Carla Bruni

 

Prima-doamnă a Franţei, actriţa şi cântăreaţa Carla Bruni (foto), îi dă bătăi de cap regizorului Woody Allen la filmările peliculei „Midnight in Paris“ („O noapte la Paris“).

Potrivit publicaţiei online „London's Mail", soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a filmat, la cererea ei, cel puţin 35 de duble pentru o scenă în care nu avea nicio replică, ci trebuia doar să iasă dintr-o băcănie cu o pâine în mână. Potrivit unui martor, Bruni a ratat scena pentru că „se chinuia să evite să se uite direct în camera de filmat".

„Regizorul tot încerca să o facă să înţeleagă cum trebuie să se comporte în faţa camerei. El a dat dovadă de multă răbdare şi i s-a adresat tot timpul cu respect, nici nu se putea altfel, mai ales că Prima-doamnă era înconjurată de bodyguarzi", a mai spus sursa. Platourile unde se filmează lungmetrajul au fost vizitate chiar de Nicolas Sarkozy.

Potrivit sursei citate, preşedintele francez „nu a părut foarte entuziast de reprezentaţia soţiei sale". Carla Bruni, fost fotomodel, joacă rolul unui custode într-un muzeu în producţia regizată de Woody Allen.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole