Câine şi circ la „Românii au talent“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela (54 de ani) a prezentat un număr complex de contorsionism şi echilibristică, asistată de căţeluşa ei
Angela (54 de ani) a prezentat un număr complex de contorsionism şi echilibristică, asistată de căţeluşa ei

Cea de-a şasea ediţie a show-ului de la Pro TV a adus în faţa publicului numere de magie, echilibristică, acrobaţie, contorsionism şi dresaj.

În emisiunea de vineri seară, Pro TV a adunat laolaltă numere care ar putea fi incluse fără ezitare în programul unui circ. De la iluzionism la contorsionism şi acrobaţii, concurenţii au încercat şi au reuşit să-şi demonstreze talentul în faţa juriului, astfel că mulţi dintre ei au fost selectaţi pentru etapa următoare.

Aceasta a fost ultima ediţie în care au fost prezentaţi concurenţii veniţi la preselecţiile desfăşurate în ţară şi în Bucureşti, urmând ca săptămâna viitoare juriul să decidă cine va participa în cele cinci semifinale ale show-ului.

Una dintre surprizele ediţiei de vineri seară a fost momentul susţinut de Angela, o sudoriţă de 54 de ani, din Timişoara. Nimeni nu se aştepta ca femeia să prezinte un număr impresionant de contorsionism şi acrobaţie, „condimentat" pe final cu jonglerii şi dresură. „Partenera" Angelei a fost căţeluşa ei de 12 ani.

Membrii juriului au fost impresionaţi de talentul Angelei, chiar dacă nu au fost tocmai de acord cu scenele de dresaj, şi au considerat că aceasta a cam chinuit câinele. „Se vede că aveţi o experienţă îndelungată, că asta e viaţa dumneavoastră.

Magicienii Robert Tudor şi Bogdan Muntean au făcut-o să dispară pe asistenta lor, Denisa

V-am oprit pentru că nu mi-a plăcut când aţi luat câinele. Are 12 ani, poate vă gândiţi să-i daţi o pauză. Dar ceea ce aţi făcut dumneavoastră a fost extraordinar, aveţi tot respectul meu", a spus Mihai Petre.

Andra a fost în totalitate de acord cu colegul ei, atât în ceea ce priveşte momentul de contorsionism, cât şi în ceea ce priveşte căţelul, iar Andi Moisescu a apreciat şi el aceată prestaţie, astfel că Angela a obţinut votul unanim al juriului.

S-au jucat cu focul

Un alt moment care a ţinut cu sufletul la gură întreaga sală şi care l-a fascinat pe Mihai Petre a fost susţinut de magicienii Robert Tudor şi Bogdan Muntean şi de asistenta lor, Denisa imediat ce au urcat pe scenă, Mihai Petre a zâmbit încântat. „Arătaţi foarte bine toţi trei, dar mai ales ea. Să n-o faceţi să dispară, vă rog", a spus acesta.

„O să dispară, dar sperăm să apară întreagă. E un număr foarte dificil, pe care îl repetăm o dată pe zi, pentru că asistenta noastră se răneşte foarte mult", a venit răspunsul unuia dintre magicieni. „Dar ea pare destul de veselă", a constatat Mihai. „Machiajul e de vină", au glumit concurenţii, care s-au ţinut de promisiune şi au făcut-o să dispară şi să reapară pe asistenta lor, după ce au închis-o într-o cutie. „Cred că am văzut numărul ăsta în diferite forme, dar voi l-aţi prezentat al naibii de bine", i-a felicitat Mihai Petre. Cei doi magicieni au trecut şi ei în etapa următoare cu trei de „Da".

Trupa Hypnosis din Braşov s-a jucat cu focul la propriu şi a convins juriul cu un moment spectaculos de pirotehnie. „Se poate să vedem aşa ceva şi fără să mă simt vreo clipă înfricoşat, ameninţat. La voi a fost pentru prima oară când am privit relaxat de la început până la sfârşit un spectacol frumos pe bază de foc. Bravo", a fost comentariul lui Andi Moisescu.

Micuţa dansatoare exotică

Un alt număr spectaculos a fost susţinut de Upgrade, o trupă de acrobaţi, dintre care doi pe biciclete. „A fost un spectacol la care ne-am uitat cu toţii cu gura căscată. E lucrul care contează cel mai mult în emisiunea asta", le-a spus Andi Moisescu.

Magicienii Robert Tudor şi Bogdan Muntean au făcut-o să dispară pe asistenta lor, Denisa

Trupa Upgrade a susţinut un număr de acrobaţii pe bicicletă

Un păpuşar care a mânuit o marionetă uriaşă, îmbrăcată într-o rochie aurie, a produs şi el o mare surpriză şi chiar a „păcălit" juriul în prima parte a reprezentaţiei sale. La final, toţi au observat că păpuşa era, de fapt, o actriţă specializată în pantomimă. Artiştii s-au calificat şi ei în etapa următoare.

Alţi concurenţi care au captat atenţia juriului la această ediţie a talent-show-ului de la Pro TV au avut momente coregrafice deosebite, iar printre aceştia s-au numărat Adriana Lupu şi George Boghian (cu un dans foarte senzual) şi trupa DFC, care a revenit la „Românii au talent" într-o nouă formulă şi a convins juriul că merită să meargă mai departe.

Bineînţeles, nici de la această ediţie nu au lipsit concurenţii mai puţin talentaţi sau chiar penibili, printre care un imitator al lui Dan Spătar şi un recitator. Un moment care i-a displăcut lui Mihai Petre a fost susţinut de o fetiţă de 8 ani, însă piesa nepotrivită („Candy Shop", 50 Cent) şi mişcările de dansatoare exotică i-au adus doar refuzul juriului.

"Cred că am văzut numărul ăsta în diferite forme, dar voi l-aţi prezentat al naibii de bine."

Mihai Petre membru al juriului

Audienţa, în uşoară scădere

Emisiunea „Românii au talent" a fost lider de audienţă vineri seară, pe toate segmentele de public (naţional, urban şi comercial), dar probabil că vremea frumoasă i-a scos afară din casă pe români, astfel că producţia a înregistrat un rating uşor în scădere comparativ cu ediţia trecută, din 16 martie.

 La nivelul întregii populaţii a României, Pro TV a înregistrat pe toată durata show-ului (20.29-22.46) o audienţă medie de 24,1 puncte de rating, emisiunea fiind urmărită de 4,6 milioane de telespectatori. Show-ul a înregistrat totuşi o scădere de 200.000 de telespectatori la nivel naţional faţă de săptămâna trecută, când 4,8 milioane de români se uitau la Pro TV vineri seara.

Şi la nivel urban, emisiunea a fost lider de audienţă cu 2,41 milioane de telespectatori (23 de puncte de rating), în scădere cu 100.000 de persoane faţă de ediţia din 16 martie, când postul era urmărit, în medie pe minut, de 2,53 de milioane de români din mediul urban.

Trupa Upgrade a susţinut un număr de acrobaţii pe bicicletă
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite