Cabral Ibacka, prezentator TV: „Sunt uşor retard, dar vesel. Şi terorizat de nevastă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabral, prezentatorul „Poveştirilor de noapte“ de la Acasă TV, post care aniversează astăzi 14 ani, nu se teme să vorbească degajat despre carieră, dar şi despre viaţa personală.

Cabral (35 de ani) deschide uşa camerei de protocol din clădirea Pro TV, unde ne-am întâlnit, puţin după ora 13.00, într-o zi de marţi. Deşi n-a dormit mai deloc noaptea trecută pentru că tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din SUA şi nu s-a acomodat încă cu fusul orar, este ca un titirez. Îşi trânteşte aparatul foto profesionist pe masă, caută o priză ca să descarce miile de poze, se dezbracă repede de geaca groasă şi zâmbeşte. „Sunt gata". Vorbim despre Acasă, care împlineşte astăzi 14 ani, despre o petrecere care o să fie, despre cum a început el să facă televiziune ori despre mondenităţile pe care le prezintă. Cabral este tot timpul relaxat. Şi râde mult. Nu se sfieşte să spună, mai în glumă, mai în serios, că nevasta este „cocoşul" în relaţia lor, că este „bătrân şi obosit, şi terorizat de ea", ori că o învaţă pe fata lui, Inoke, să chiulească de la şcoală, pentru că „trebuie să te mai şi bucuri de viaţă".


„Adevărul": Cum ai ajuns să lucrezi în televiziune?

Cabral: Pentru mine, perioada aia face parte din Cretacic. Povestea începe aşa, înaintea erei noastre... Of, ce bătrân sunt. Am început cu o emisiune auto, pentru că eram foarte pasionat de maşini. Nu m-am gândit că fac televiziune, m-am gândit că o să conduc maşini pe care altfel nu le-aş fi putut conduce. Iar după aia mi-au tot spus oamenii: „hai că eşti bun, hai că eşti bun". Eu nu eram deloc convins. Nu eram interesat şi pentru că aveam crisparea începutului. Pe măsură ce te rodezi începi să-ţi găseşti relaxarea, dar până atunci e foarte greu.

Cât timp ţi-a luat să te acomodezi?

Nu-mi mai aduc aminte că atunci eram tânăr, în 1998. Acum mă întrebi de la începutul vieţii (râde). Nu mai ştiu, dar eram destul de des în disconfort şi nu-mi plăcea. Dar încet-încet a trecut şi după aia proiectele s-au tot schimbat. Doamne apără şi păzeşte, am făcut de toate, de la divertisment şi până la ştiri. N-am făcut meteo, dar slavă Domnului, că e atât de plicticos.

În ce zonă te simţi cel mai confortabil?

În orice zonă. Toată treaba e să-ţi asumi. Atunci când faci ceva, trebuie să te implici. Foarte mulţi care fac televiziune au impresia că ăia de acasă sunt proşti, sunt neatenţi şi oricum nu-i interesează. Este exact pe dos. Oamenii te simt foarte repede, îşi dau seama imediat că tu zici „da", dar de fapt e „nu". Nu poţi să prosteşti publicul niciodată, poate îţi iese o emisiune, dar de la a doua încolo e cam clar pentru toată lumea.

Cabral şi Mircea Solcanu, în studioul „Poveştirilor de noapte“



Cum e lumea asta mondenă pe care o prezinţi în emisiunea ta şi din care faci parte?

Nu, nu fac parte din ea. Ca să faci parte din lumea mondenă trebuie să fii un participant activ la toate evenimentele, să fii acolo în miezul lucrurilor, să nu-ţi scape nimic, o cupă de şampanie, un covor roşu. E fascinantă lumea asta mondenă, te amuzi, mai şi înveţi câte ceva...

Poţi să înveţi ceva din lumea mondenă?

Da, la categoria „aşa nu". Însă în showbizul ăsta sunt şi oameni mişto, oameni de la care poţi să înveţi câte ceva. Showbizul, luat per ansamblu, înseamnă silicoane, sfârcuri şi jartiere, dar dacă iei oamenii separat sunt şi unii foarte OK.

Dacă n-ai fi făcut televiziune ce ai fi făcut?

Nu ştiu, pentru că am foarte multe porniri. Ori cântam la colţ de stradă, ori mă făceam şofer de ambulanţă. În adolescenţă, mi se părea ceva atât de greu să faci Medicina, jumate din viaţă ar fi însemnat numai şcoală, aşa că voiam să fiu şofer de ambulanţă, ca să pot totuşi să ajut oamenii. Oricum ar fi fost, găseam eu ceva. Am fost învăţat să mă descurc singur de mic. Deja de la 13-14 ani mergeam la mare cu toţi zăpăciţii din cartier. Mai vopseam o uşă, mai descărcam un tir ca să plec la munte, la mare. În liceu, eram paznic de noapte la un anticariat. Stăteam câteva ore cât să nu intre hoţul şi să fure. După aia am fost angajat la vulcanizare. Chestia asta m-a făcut să fiu independent.

Cum e Cabral din spatele camerei de filmat?

Un pic mai tembel decât cel din faţa camerei. Nu pot să mă autocaracterizez, pentru că noi ne privim întotdeauna idealist, nu ne vedem aşa cum suntem, ci aşa cum ne-am dori să fim. Eu sunt pe veselie, cred că asta e trăsătura mea. Uşor retard şi pe veselie.

Care e cel mai urât lucru la a fi persoană publică?

Că se spun tot felul de lucruri despre tine care n-au nicio legătură cu adevărul, doar ca să se umple nişte pagini... asta e cel mai urât. Cel mai mult deranjează atunci când unii ziarişti mint cu porcime şi cu o nesimţire rar întâlnită. Atunci te apucă toate pandaliile, când tu ştii că n-ai făcut aia, că n-ai fost acolo, că nu s-a întâmplat aşa.

Dar cel mai frumos?

Că-ţi zâmbeşte lumea, dar depinde şi ce persoană publică eşti, că dacă eşti politician te-aleargă cu furca. Mie îmi zâmbeşte lumea, asta e cea mai mişto chestie.

Cum e viaţa de om însurat? Cum te simţi?

Bătrân şi obosit. Şi terorizat de nevastă. Ea e foarte determinată, foarte hotărâtă. Şi are ritmul ei, direcţia ei şi trebuie să ţii pasul cu ea, că altfel... Ceea ce e bine că mă capacitează şi pe mine, şi eu pe ea, şi tot aşa, ne împingem unul pe celălalt. Dar e foarte mişto. E şi o reclamă cu un mesaj, foarte frumos, suntem diferiţi şi asta ne uneşte. Până la urmă suntem altfel, nu voiam un frate geamăn.

Actul a schimbat relaţia?

Depinde de oameni, unora le dă foarte multă încredere. Unii spun: „Gata, tati, e a mea, uite, am aici certificatul de înmatriculare". Noi am avut o relaţie foarte bună înainte, mai cu artificii, mai cu vocalize, lucru bun de altfel, pentru că mi se pare mai constructiv să te exprimi, să spui ce ai pe suflet decât să ţii în tine şi după aia să bubui. Dar actul în sine n-a schimbat foarte multe, poate doar ceva de fineţe.

Care e „cocoşul" din relaţia asta?

Eu, atât timp când nu e ea pe aici (râde). Când e pe aici... noi să fim sănătoşi. Nu ştii cum e aia când vine bărbatul acasă şi întreabă „Femeie, cine e şeful în casa asta?" şi femeia, lip, o palmă, iar el zice „Ce dragă, nici n-am voie să întreb?".

Ce face micuţa Inoke?

Scandal. Am învăţat-o să spună ce are pe suflet când nu-i convine ceva. Aşa am educat-o: „spune, tătică, ce ai de zis, dar argumentează şi explică". Am bătut monedă pe chestia aia ca să se exprime cum trebuie. Şi atunci, copilul se exprimă. După ce-i zici nouă ani la rând exprimă-te, nu poţi să vii să-i spui să tacă din gură.

Cât de des o vezi?

Foarte des, nu de două ori pe săptămână. Când sunt prin zonă, o mai pun să chiulească de la şcoală. Are tendinţa să fie tocilară şi e bine să fii tocilar, că înveţi, dar în acelaşi timp mai trebuie să te şi bucuri de viaţă. Eu am fost invers, cu netocitul. E aşa amuzantă, că i se pare ceva ieşit din comun când pleacă de la ultima oară. Zice tot timpul „Mamă, ce nebunie facem, pe bune!". Dar am învăţat-o să nu mintă, adică să nu inventeze tot felul de scuze ca să plece de la şcoală, cum făceam eu.

Cu Andreea cum se înţelege?

Foarte, foarte bine. Se şi întâlnesc două temperamente total diferite şi se fascinează una pe cealaltă.

"Showbizul, luat per ansamblu, înseamnă silicoane, sfârcuri şi jartiere, dar dacă iei oamenii separat sunt şi unii foarte OK."

image

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite