Bogdan Ota: „La o săptămână după «Norvegienii au talent», am semnat cu Sony Music“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Ota
Bogdan Ota

Bogdan Ota (33 de ani), compozitorul şi pianistul român devenit celebru în urma concursului „Norvegienii au talent", vorbeşte, într-un interviu acordat Mediafax, despre cum s-a schimbat viaţa lui după celebrul concurs de talente din Norvegia, care i-a adus un contract cu Sony Music International.


Bogdan Ota a avut o viaţă desprinsă parcă dintr-un film. A iubit de mic pianul, a urmat studii muzicale la Conservatorul din Iaşi, unde a rămas repetent însă în primul an. „Într-un mod politicos de a spune lucrurile, domnul profesor pe care l-am avut atunci a considerat că nu sunt suficient de bine pregătit, deşi eram studentul dumnealui. În acea perioadă, întâmplarea şi coincidenţa oribilă face că eu încercam să mă transfer la Conservatorul din Bucureşti. Condiţia necesară şi suficientă era să nu am nicio restanţă, să nu am note slabe şi să fiu cât mai pregătit pentru aşa ceva. În momentul în care ai 1 (nota, n.r.), eşti repetent, nu ai nicio şansă să pleci la Bucureşti", a povestit Bogdan Ota.


După absolvirea Conservatorului, tânărul a încercat să-îşi facă o carieră muzicală în România, însă nu a reuşit. „Asta este o poveste, din nefericire, foarte tristă. Am luat o pauză în 2003, după ce am avut licenţa la pian, de vreo doi - trei ani, şi am făcut diverse chestii prin România, am lucrat în diverse medii, am vândut şi medicamente, am păzit şi restaurante, chestii de genul ăsta. Mi-am dat seama că nu pot să trăiesc din aşa ceva, că nu trăiesc viaţa mea, nu e filmul meu, e al altcuiva", a relatat compozitorul Ota în cadrul interviului.

Nemulţumit de mediul muzical românesc care nu i-a dat nicio şansă de afirmare, Bogdan Ota a plecat, anul trecut, în Norvegia, unde, după ce a practicat tot felul de meserii, printre care şi montatul copiatoarelor , a fost înscris fără să ştie în competiţia „Norske talenter/ Norvegienii au talent" de şeful lui de la momentul respectiv. „La o săptămână după terminarea concursului, dumnealor (reprezentanţii Sony Music, n.r.) m-au contactat. Finala a fost pe 27 mai, ei m-au sunat pe 7-8 iunie", a mai povestit acesta.

În momentul de faţă, Bogdan Ota susţine concerte în toată lumea, a creat muzica unui scurtmetraj psihologic şi lucrează într-un studio din Norvegia pentru lansarea primului său album, care va apărea sub egida Sony Music International. „(....) Fac ce am visat de mic să fac, ce am visat o viaţă întreagă. Îmi cânt compoziţiile peste tot prin lume. Până acum am apucat să cânt în Norvegia, în Franţa, puţin în Spania şi în România" a conchis tânărul compozitor şi pianist.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite