VIDEO Artan: "Nu vom apărea pe scenă ca să ne insinuăm cu mâinile pe la chiloţi şi nici la sutiene"

Cuvinte necuvinte, răspunsuri cu dus şi întors şi vorba mucalită ce toarnă adevăruri dureroase într-o formă frumoasă, toate sunt traduse de Artan într-o poveste fără sfârşit. Unii îl admiră pentru cele aproape trei decenii petrecute cu Timpuri Noi, alţii pentru că a părăsit Timpuri Noi pentru a deveni Partizan.

Pentru toţi însă Adrian Pleşca -Artan, pare a trasa o condiţie care permite compania pe al său dum: masca adultului rigid să fie abandonată la intrare, şi, profitând de prezumţia de inocenţă, să se observe şi orizontul de dincolo de orgoliu.

Mai citeşte şi:

VIDEO Artan: „Eu nu sunt un lăutar rock“

VIDEO Dan Teodorescu: "Dac-aş şti unde locuiesc ideile, m-aş muta acolo"

Adevărul: Ce te-ai face fără simţul umorului?

Artan: Adică fără simţul umorului voluntar. Închis pentru involuntar. Numele corect este comuna involuntari.

Când spui Artan ai deja aşteptări, te gândeşti involuntar la o porţie de umor de calitate. Ai cultivat această imagine sau a venit de la sine?

Am cultivat cu osârdie ce a venit de la sine.

Serios vorbind acum, cum aţi rămas fără atestate pe vremea lui Ceaşcă şi ce consecinţe avea asta în acele timpuri?

Serioase erau buletinele, şi nu atestatele care erau obţinute într-un stil barbar - de care oricum ne jenam pe vremea aceea, în primul rând noi faţă de noi înşine. Adică juriul era constituit din persoane care aveau lucrările proprii - obligatorii la examen, noi ca artişti fiind în conflict cu ei în foarte multe aspecte despre muzică şi artă.

Ce ne poţi spune despre propunerea de a fi exmatriculaţi din facultate, cum aţi scăpat din basma curată?

Pot spune ca la fosta Preoteasa s-au produs nişte valuri care pentru dânşii nici în fund nu-i dureau, iar nouă inima şi sufletul ni-l pârjoleau.

Am scăpat basma curată prin intervenţiile doamnei Moldovan - mama lui Răzvan, care a influentat-o în bine pe doamna Vancioda, „activista de la doi" (sectorul, nr. red.), cea care ne luase atestatele, pe care oricum noi le numeam matostate.

Ai povestit, la un moment dat, că la cântările voastre din Club A nu lipseau băieţii cu ochii albaştrii şi că nu o dată ţi s-a propus să dai cu subsemnatul. (Club A era singurul club care funcţiona pe timp de noapte şi de multe ori rămâneau pe afară pletoşii de cultură ai vremii).

Ba numai o dată mi s-a propus şi eu atunci nu am vrut. Şi nu contează cât şi cum gândeşti şi contează să ai părul lung.

Dacă nu cădea comunismul ce ai fi făcut?

Păi ce să fac; eram dat deja la Călăraşi, unde putea fi o dezvoltare... , puteam veni în Bucureşti printr-o detaşare şi aş fi avut o viaţă foarte boemă, sau aş putut să încerc doar să zicem aşa... să fug şi eu peste graniţă. Rock'n roll... I don't know.

Vioara la grădiniţă, pianul din clasa I până într-a VII-a. În clasa a VIII-a ai trecut la contrabas. La câte instrumente te pricepi? Care sunt cele care ţi-au stârnit interesul şi care sunt cele pe care le consideri imposibile?

Nu mă pricep la nimic şi caut metode alternative. Cei care se pricep prin metode directe impuse de ei ca metode oficiale sunt colegii noştri şi totodată prietenii şi chiar colaboratorii noştri din campaniile electorale dotate cu ro', cu po' şi cu populară. Iar când spun că nu pricep la nimic nu e vorba numai de intrumentele vioară, pian şi contrabas, ci de nimic, după cum foarte bine v-am spus şi mai înainte - aşa încât ar fi nepotrivit să apreciez tocmai eu pe care le care consider drept imposibile şi de ce. Deşi este foarte tentant ca tu - deşi să nu ştii absolut nimic, totuşi să vorbeşti.

Cu toate că nu ai ascuns niciodată faptul că eşti artist liric în Corul Radio, din 1990, acest lucru pare a fi o eternă surpriză pentru cei care îţi ascultă cântecele, indiferent că sunt cele din Timpuri Noi sau pe cele din Partizan. Cât de compatibile sunt cele două ipostaze artistice?

De spaţiu şi de timp ar fi incompatibilitatea, altfel tot frumos, tot muzică, tot pasiune şi să-i fie ruşine celui care gândeşte urât despre frumos.

Pe lângă Artan ţi se mai spune şi Everestu' rockului românesc. De unde aceast pseudonim?

Aşa, în cadrul formaţiei Partizan, între 2001 şi 2005, toţi aveam supranume. Acum nu mai avem supranume.

În 2001 apare Partizan, proiect abandonat şi reluat în această vară alături de Răzvan Moldovan. De ce acum, ce s-a schimbat?

Acum, pentru că deşi traiectoriile oamenilor prin viaţă sunt personale şi oarecare, totuşi când sunt îndeplinite suficient de multe elemente favorabile, în mod voluntar sau nu, sunt şanse foarte mari de reuşită. Ecuaţia este mai complexă decât aş putea să o cuprind eu. Ecuaţia mişcării corpurilor pe traiectorie.

Gurile rele ar spune că "ciorba reîncălzită" nu mai are acelaşi gust. Ce le-ai spune?

Acestea nu sunt gurile rele, deoarece gurile bune sunt cele care pot stăpâni sau explora gustul. Şi oricum vor fi trei: unii cu Timpuri Noi, unii cu Partizan şi unii care nu vor intra în această capcană cu aere de dilema.

De "misoginismul", cum ai spus tu, "estetica urâtului", cum i-au spus alţii, din piesele cântate cu Timpuri Noi, te-ai detaşat de câte ori ţi s-a oferit ocazia. "Fata mea este model" poate suporta o comparaţie destul de plauzibilă cu "Tanţa" sau "Veta".

În primul rând că „Fata mea este model" este si „baiatul meu este model".

Mie în comparaţii îmi place să intru, căci ştiu cât de gustate pot fi. Şi chiar înlocui orice subiect, oricât de unic.

Respingi ideea de a cânta piese de dragoste doar pentru că "ţin la public". Ce motiv te-ar putea convinge să cânţi totuşi o astfel de piesă? ( Şi nu mă refer la "După 20 de ani", superbă, dar totuşi parodie. Facem referire la ea numai dacă vrei).

Da, facem referire, şi resping ideea. Una calda una rece. Foarte bine că facem referire, dar nu facem bine că resping ideea. Deci păstrez în continuare să facem referire, dar nu mai resping nici o idee.

Am bătut palma cu Razvan şi cu Dan Iliescu în 1983 că noi nu vom apărea niciodată pe scenă ca să ne insinuăm cu mâinile pe la chiloţi şi nici măcar la sutiene. Şi asta de fapt ne-a ajutat foarte mult în a ne găsi o cale atât de corectă, deşi poate un pic mai sinuoasă.

Acum vreo câţiva ani, ai spus că Partizan nu s-a adresat niciodată marelui public. De ce?

Ba da, dar ce frumos ar fi fost să se adreseze şi micului public în primul rând. Deşi adevărul este că şi noi ne-am adresat marelui public, noi crezând că ne adresăm micului public. Parcă să zici că îţi place mai mult micul decât marele...

De ce divergenţele de idei n-au mai încăput, ca şi pănă acum, în forma Timpuri Noi?

Aceasta este adevara natura a divergenţelor de idei, rar se împacă. Poate fi această dizarmonie şi motorul unor idei noi, chiar altele decât cele care nu încapeau; oricum, progres...

Care sunt compromisurile pe care nu mai eşti dispus să le faci? De ce?

Compromisurile pe care sunt dispus să le mai fac ar fi fost foarte grav să aud. Dar astea, cele pe care nu mai sunt dispus... astea sunt foarte multe şi mărunte.

Ce rămâne de la vechiul sound Partizan, la ce renunţaţi?

De la vechiul cum îi ziceţi dumneavoastră rămân 4 ani fabuloşi şi 2 albume minunate. Amintiri şi experienţe care nu pot fi înlocuite, deşi povestea continuă. Şi prezentul e deja trecut. Adică are deja 2 spectacole, unul la „Ţaran" şi celălalt la „Peninsula" de care ne tot minunăm până pe 16, când avem la Tago Mago. După care ne minunăm de Tago Mago, după aceea următorul, şi tot aşa.

De la vechiul sound cum îi ziceţi şi dumneavoastră rămâne cam tot şi totuşi totul e schimbat. Plus piese din ‘80, plus din 2010, plus din enspe mii şi tot aşa.

În vară, împreună cu Suedezu', aţi organizat audiţii pentru a definitiva componenţa trupei Partizan. Care este formula finală?

Bas - Cezar Knihinschi, tobe - Andrei Petrila, chitară - Janin Pasniciuc, voce - eu, voce chitara etc - Razvan Moldovan şi la butoane Gabriel Andries - Pipai. De noi se ocupa Cristi şi Oana Datki.

Primul concert l-aţi avut la Clubul Ţăranului din Bucuresti, apoi aţi urcat pe scenă la Peninsula, la Târgu Mureş, cum aţi fost primiţi de public?

2010 este un moment mult mai favorabil formaţiei Partizan.

Când ai avut cele mai mari emoţii pe scenă şi cum le-ai depăşit?

Cele mai mari emoţii au fost cele pe care nici acum nu le-am depăşit.

Cât de importantă este reacţia publicului?

La fiecare diferit. De exemplu la mine, contează foarte mult.

De ce Viţa de Vie, Sarmale Reci, OCS şi The Mood?

Viţa de vie, OCS şi The Mood sunt doar câteva exemple de fomaţii din cele foarte multe care fac scena rock din România mult mai valoroasă şi mai complexă decât cea a anilor ‘80. Oferta e mult mai bogată şi mai sincronizata cu fenomenul mondial, doar că interesul pentru aceasta artă a mai scăzut.

Puneţi la cale o colaborare cu Brazda lui Novac?

Primul pas concret deja e făcut - Becule, compus de Razvan şi cu un text făcut de mine, pe care Brazda l-a reorchestrat cu aportul unui artist al cărui fan sunt şi eu, Desdemona.

Deşi spui că nu vrei ca rolul tău în formaţie să fie mai mare decât al basistului sau al toboşarului, la fel ca şi la Timpuri Noi, vei fi perceput drept personajul principal. Există destui fani care pe tine te văd reuşind şi singur, dar celor de la Timpuri Noi nu le mai dau, în formula actuală, prea multe şanse.

Am ajuns să vorbim, deşi n-as fi dorit, despre diferenţa esenţială între un grup pop şi un grup rock. În timp ce un grup pop are un solist şi un acompaniament, de exemplu Savoy cu Angela Similea sau cu solistul de serviciu Marian Nistor, un grup rock este format din artişti care în mod ideal sunt inamovibili deoarece fiecare dintre ei dezvoltă un mesaj muzical propriu în primul rând şi abia în al doilea rând se subordonează unui discurs principal.

Numai topologia face ca solistul să fie mai vizibil, mereu în prima linie, mereu în centru, mereu el spune şi canta vorbele. Adică eu ştiu că la un spectacol ponderea noastră pe scenă este evaluată ca diferită, dar inside ponderea noastră nu este diferită. Noi toţi dintr-o formaţie ştim acest lucru. Aşa că trebuie învinsă doar o aparenţă.

Ai spus într-un interviu că înaintea unui spectacol îţi fixezi o ţintă: să fii plăcut, să fii simpatizat sau măcăr să fii acceptabil. Cât de important este să ştii ce vrei în muzică şi implicit pe scenă?

Plăcut, simpatizat şi acceptabil se referă la planurile mele de băiat. Este diferit ca artist ce vrei, unii dintre noi sunt artişti creativi, alţii sunt artişti interpreţi. În primul rând creativul trebuie să ştie ce vrea. Iar interpretul doar dacă vrea sau nu vrea.

Adrian Despot, una din vocile nu tocmai comode ale muzicii de pe la noi, s-a declarat fan Partizan şi a spus despre tine că eşti un personaj şi pe scenă, şi în afara ei. Eşti un personaj?

Despot e şi puţin subiectiv, căci suntem noi foarte buni prieteni.