Anul în care am ieşit în Europa fără număr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul primăverii trecute, Florin Salam primea o propunere de colaborare de la Goran Bregovici, iar spre sfârşitul lui 2011, Costi Ioniţă afla că este nominalizat la Premiile Grammy.

Obişnuit mai mult cu oferte pentru nunţi, cumetrii şi botezuri, Florin Salam a fost surprins de un telefon pe care l-a primit în primăvara trecută de la Dan Chişu. Acesta îl anunţa că Goran Bregovici îl tot caută de ceva vreme ca să-i propună o colaborare.

Salam recunoaşte că şi-a spus în gând „Ce treabă are cu mine?", dar a zis că n-ar fi rău să afle chiar el. Şi aşa a început o conversaţie între manelistul român, un translator şi Goran Bregovici. Astfel, Salam a aflat că una dintre melodiile lui, „Zâna zânelor", l-a impresionat pe muzicianul sârb, după ce acesta a ascultat-o pe YouTube. Au urmat apoi primii paşi în „oficializarea" acestei idei.

Nicolae Guţă, un manelist respectat de francezi  Foto: adevărul

Anunţul din primăvara anului trecut, cum că Florin Salam va colabora cu renumitul Goran Bregovici, a suscitat interesul întregii prese. Salam a povestit că va colabora cu compozitorul sârb la câteva piese pentru cel mai recent album al acestuia, „Şampanie pentru ţigani", planificat să apară pe piaţă în 2012. Uimirea unora a fost şi mai mare, după ce detaliile colaborării au ieşit la iveală: numele lui Salam urma să fie aşezat lângă cele ale unor mari artişti precum Gipsy Kings şi Eric Clapton.

„Cea mai adevărată melodie"

La o lună după anunţ, Bregovici a călcat pragul casei manelistului. Au stat împreună la aceeaşi masă, au vorbit şi s-au sfătuit. Au intrat în studio şi au cântat. A trecut vara, iar în luna octombrie, Salam şi Bregovici lansau prima piesă împreună, „Hopa Cupa". Versurile sunt ale lui Salam („Cea mai adevărată melodie de la mine Salam şi fratele Goran pentru toată omenirea cu mesajul «Trăiţi-vă viaţa, mă, că doar o viaţă aveţi»"), iar ritmul este cel care l-a consacrat pe Bregovici.

image

De ce a avut manelistul român succes explică etnologul Speranţa Rădulescu. „Există o categorie de oameni avantajaţi de viaţă, să zicem, şi şi-ar dori să perpetueze acest gen de muzică. Manelele sunt oglinda tulbure a prezentului. Sunt percepute ca o emblemă a modernităţii. Cine vrea să fie modern nu stă lipit de muzică tradiţională, ci adoptă acest nou stil", declara etnomuzicologul Speranţa Rădulescu pentru „Adevărul".

Colaborarea cu muzicianul sârb i-a dat curaj românului. „Îmi doresc să ajung şi în America şi să cânt cu cei mai mari artişti", declara Salam. Avântul manelistului este mare poate şi pentru că protectorul său spunea despre român: „Salam is the best from manele (Salam este cel mai bun dintre manelişti - n.r). Întotdeauna am fost un fan al manelelor. Este probabil cea mai bună muzică nouă din Europa".

Costi Ioniţă face muzică balcanică în străinătate  Foto: adevărul

Costi, de la nunţi, în limuzină cu Shaggy

Că acest ritm balcanic are succes în afară nu este o noutate. O ştie şi Costi Ioniţă, care de câţiva ani stă numai prin străinătate şi face muzică pentru artiştii din Europa, şi nu numai. După ce a dat lovitura, la începutul anilor 2000, cu albumul de manele, numit „Fără concurenţă", despre care el însuşi povestea într-un interviu că „a schimbat România", Costi Ioniţă a continuat să exploateze acest gen.

A mai cântat o vreme în România şi a înţeles că manelele prind bine şi la vecinii noştri din Bulgaria, Serbia, Grecia ori Turcia. Costi Ioniţă a avut colaborări prin toate aceste ţări. Şi a ajuns şi în Asia, dar şi în ţările arabe.

În Bulgaria, românul s-a lansat împreună cu cântăreaţa Andrea Teodorova, cu câteva piese care i-au adus succesul pe YouTube. În ţară a venit rar, dar când a venit l-a „prins" pe DJ-ul francez Bob Sinclar la unul dintre concertele sale la Bucureşti. I-a dat un demo şi, de aici încolo, lucrurile au tot mers pe o pantă ascendentă. L-a întâlnit pe Shaggy şi la scurt timp după, s-a trezit că stă pe bancheta unei limuzine luxoase cu rapperul american, în videoclipul piesei „I Wanna". I-a scris cântăreţului piese, le-a compus aşa cum a ştiut el şi a dat lovitura.

Luna trecută, Costi primea vestea vieţii lui: era nominalizat la prestigioasele premii Grammy 2012, cu albumul lui Shaggy, pentru care a compus două piese. Dacă va câştiga vreun premiu ori nu, rămâne de văzut. Reţeta succesului se pare că a găsit-o.

image

Florin Salam face bani pe bandă rulantă 

Nicolae Guţă, „regele" care a dat tonul

Tonul manelelor în Europa a fost dat însă de însuşi regele lor, Nicolae Guţă. În decembrie 2010, numele manelistului era listat alături de mari compozitori ai lumii, printre care Beethoven şi Schubert, într-un top realizat de publicaţia franceză „Le Monde". Pe manelistul român l-a surprins atunci alăturarea, dar a fost fericit. A putut să arate românilor că sunt ipocriţi. „Ar trebui să ne mândrim cu manelele. Prosteşti o mie de oameni, prosteşti zece mii, dar nu prosteşti milioane", declara Guţă.

Că e bine ce se întâmplă cu ascensiunea manelelor nu e de părere doar manelistul Guţă, ci şi specialiştii. „Ar trebui să ne bucure, avem nevoie de veşti ca acestea, iar lumea nu trebuie să se simtă ofensată de elogierea care i se aduce lui Nicolae Guţă", declara etnomuzicologul Speranţa Rădulescu la vremea respectivă.

"Ar trebui să ne mândrim cu manelele. Prosteşti o mie de oameni, prosteşti zece mii, dar nu prosteşti milioane.''
Nicolae Guţă cântăreţ de manele

image


Videoclip Florin Salam - Bregovici acasa la Salam - filmul complet in sectiunea videclipuri pe Bestmusic.ro

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite