Anita Ekberg, celebră pentru rolul din „La Dolce Vita“, e falită şi trăieşte într-un azil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa suedeză Anita Ekberg, unul dintre sex-simbolurile anilor '60, celebră pentru rolul din filmul-cult „La Dolce Vita", trece printr-o perioadă foarte dificilă, fiind aproape falită, potrivit dailymail.co.uk.

Actriţa în vârstă de 80 de ani trăieşte, de trei luni, într-un azil. Ea a ajuns aici după ce a căzut şi şi-a fracturat un picior. Contabilul Anitei Ekberg a dezvăluit că aceasta nu mai are niciun ban şi a cerut ajutor financiar.
El s-a adresat Fundaţiei Federico Fellini, explicând că actriţa a avut o perioadă grea după ce casa de lângă Roma i-a fost spartă, iar hoţii i-au furat toate bijuteriile.

Ulterior, casa a fost afectată de un incendiu. „Ar vrea să meargă acasa, dar nu are bani s-o renoveze. Nu are familie, nu are pe nimeni care s-o ajute, de aceea a cerut ajutorul Fundaţiei", a declarat contabilul.

Anita Ekberg a devenit celebră la Hollywood după ce a câştigat titlul Miss Suedia. A jucat în peste 20 de filme, dar este celebră pentru scena din „La Dolce Vita", în care intră în Fontana di Trevi, din Roma. Despre Ekberg s-a spus că a avut relaţii cu Errol Flynn şi Frank Sinatra.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite