„Am vrut «X Factor» la început, dar sună mai bine «Ştefan Stan - Vocea României»“
0
Cântăreţul Ştefan Stan a recunoscut că, iniţial, şi-a dorit să concureze la „X Factor", dar a considerat că „Vocea României" i se potriveşte mai bine, finala concursului demonstrând acest lucru.
Ştefan Stan a devenit cunoscut anul trecut, după ce a câştigat concursul „Vocea României", de la Pro TV, şi marele premiu de 120.000 de euro. De atunci, viaţa lui s-a schimbat complet. Acum are agenda plină de concerte şi, din acest motiv, este mereu pe drumuri. Ştefan e încântat de modul în care a evoluat cariera sa, atingerea notorietăţii ca artist fiind unul dintre marile sale visuri. Cântăreţul a povestit, în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul", despre copilăria sa, despre perioada pe care a petrecut-o în SUA în căutarea succesului, dar şi despre pasiunile şi planurile sale.
„Weekend Adevărul": Ce a însemnat pentru tine „Vocea României"?
Ştefan Stan: „Vocea României"... cu siguranţă a fost o provocare, pe care o aşteptam, dar pe care nu îmi doream să o leg de acest concurs. Am vrut „X Factor" la început. Dar, cum nimic nu este întâmplător, iată că „Vocea României" a devenit locul în care am transmis primele emoţii către public. Acest concurs mi-a pus o etichetă. Mă gândesc acum că am făcut o alegere bună. Sună mult mai bine „Ştefan Stan - Vocea României", decât „Ştefan Stan - Factorul X", nu? „Vocea României" a însemnat şi uşa pe care eu am deschis-o către mine. O uşă care m-a condus într-un loc plin de încredere şi succes. De asemenea, mi-a dat şansa de a arăta ce pot. Şi că pot. Şi am făcut-o cu toată dedicaţia. M-a perfecţionat şi mi-a arătat şi o altă faţă a acestei cariere, una cu multe reflectoare. Uite cum ar arăta emisiunea dacă ar fi o formulă matematică (scrie pe un colţ de hârtie): „Vocea României" = (Smiley + Ştefan Stan) x (public + show).
Ce-ai învăţat din această experienţă?
Că nimic, dar nimic nu se poate realiza în viaţă fără muncă. Trebuie să fii serios şi cinstit, în primul rând cu tine însuţi, să ştii ce vrei şi să nu te abaţi de la valorile şi principiile tale. Am învăţat că „prieteni" este un termen foarte generic şi că nimic nu este mai important decât să-ţi vezi de drumul tău. Să faci totul pentru a-ţi îndeplini un vis şi să ai întotdeauna curajul de a risca. Experienţa „Vocea României" mi-a arătat şi că trebuie să te simţi tu bine cu tine dacă vrei să transmiţi lucruri pozitive publicului. Să nu uiţi de unde ai plecat şi să nu ai regrete.
Cum e acum, că ai devenit celebru, tot timpul pe fugă, cu o agendă plină, azi într-un loc, mâine într-altul? Ce avantaje şi ce dezavantaje arecelebritatea?
Tot ceea ce se întâmplă acum este interesant. Nu sunt genul de om care să poată sta fără activitate. Îmi place viaţa mea de acum şi îmi place să ştiu că tot ceea ce fac este pentru oameni şi că acei oameni se regăsesc în mine şi în ceea ce le pot oferi. Este adevărat că sunt mereu pe fugă, dar alături de echipa mea facem ca totul să funcţioneze perfect. Ştiu, par cuvinte mari, dar fiecare dintre noi este pasionat de ceea ce face, iar pasiunea, atunci când este sinceră, nu moare. O astfel de viaţă are multe avantaje. Cunosc oameni, văd locuri, aflu poveşti. Dar îmi lipseşte câteodată timpul meu cu mine.
Ai donat o mare parte din banii câştigaţi la „Vocea României". Ce te-a determinat să iei această decizie?
Da, am donat o parte din bani pentru Kassandra Rotariu. Sunt un om căruia i-ar plăcea să-i vadă pe toţi cei din jurul său zâmbind şi fac tot ce pot ca să fie aşa. Nu concursul m-a determinat să fac asta, însă da, a fost un moment prielnic. Kassandra suferă de osteomielită, o boală care afectează sistemul osos şi care îi produce fetiţei nişte dureri greu de descris în cuvinte. A trecut până acum prin 29 de operaţii şi încă nu s-a terminat. Chiar dacă durerea ei şi a părinţilor nu poate fi alinată atât de uşor, măcar grijile financiare ar trebui să fie mai puţine. Am ajutat-o pe micuţă din inimă şi mă bucur că am putut face asta.
Înainte de concursul de la Pro TV, cântai la un restaurant din Berceni. Povesteşte-ne puţin despre acea perioadă.
Da, am cântat acolo timp de un an. Patronul, un bun prieten de-al meu, este unul dintre oamenii care m-au susţinut necondiţionat încă dinainte de a deveni ceea ce sunt astăzi. A crezut în mine şi în talentul meu şi m-a încurajat să fac ceea ce-mi place. Au fost momente în care nu avea clienţi în local, iar eu eram totuşi plătit. Pe oamenii de lângă mine nu o să-i uit niciodată, indiferent de înălţimile scenelor pe care voi urca.
Ai spus că părinţii tăi nu au fost niciodată de acord ca tu să urmezi o carieră muzicală...
Părinţii mei nu au văzut niciun viitor în muzică. Cred că orice părinte din generaţia alor mei şi-a dorit pentru copilul său o carieră în medicină sau inginerie. Un loc de muncă într-o companie mare, carte de muncă, salariu stabil şi siguranţa unei pensii la bătrâneţe. Dar ai mei, chiar dacă nu au fost de acord cu muzica, au învăţat să mă înţeleagă şi să-mi fie alături pentru că eu, aşa zbuciumat cum eram, nu am renunţat niciodată la muzică şi am luptat pentru asta. Nu am fost niciodată copilul perfect, ai mei mi-au ştiut dintotdeauna defectele, dar şi calităţile, iar acum toate le sunt motiv de mândrie.
„Am fost muncitor necalificat pe şantier"
Ai declarat într-un interviu că, înainte de a descoperi muzica, ai avut o viaţă zbuciumată...
Înainte de a-mi descoperi partea muzicală, am fost un copil. Şi, ca toţi copiii, am avut o copilărie agitată. Am fost transferat în mai multe şcoli,
am avut mai mulţi colegi decât restul puştilor de vârsta mea şi nu am fost niciodată un „sfânt". Am fost un copil nebun. Nici în adolescenţă nu m-am cuminţit foarte tare, dar eram deja la un alt nivel. Viaţa mi-a fost zbuciumată, dar frumoasă, iar muzica mi-a făcut-o de-a dreptul minunată.
Care a fost prima ta slujbă?
Am fost muncitor necalificat pe şantier. Asta nu e un secret şi o recunosc de fiecare dată. Să munceşti cinstit, indiferent de domeniu, este motiv de mândrie.
Apoi ai plecat în SUA. Cum au fost cei opt ani petrecuţi acolo?
Am ajuns în Statele Unite ale Americii din întâmplare. La fel ca majoritatea celor care ajung acolo, am avut şi eu un moment în care m-am gândit la the american dream (visul american - n.r.) şi că e timpul să-l trăiesc. Aşa s-a întâmplat să plec. Am fost împins de la spate de visuri. Mi-am petrecut opt ani în celălalt capăt al lumii, printre zgârie-nori, fast-fooduri, lumini, istorie şi multă adrenalină. Dar, din când în când, reveneam totuşi acasă. Am cântat. Pentru ai lor şi pentru ai noştri de acolo.
Mi-am petrecut majoritatea nopţilor concertând în cluburi şi baruri cu circuit închis, iar zilele îmi erau ca ale unui om normal. Am avut în America o viaţă normală, doar că totul se derula într-o altă limbă. Americanii sunt oameni interesanţi, prietenoşi, distractivi. Mi-a plăcut foarte tare să-i observ şi făceam asta des în timpul spectacolelor sau atunci când hoinăream singur pe străzile aglomerate.
În America, la San Francisco
Te-ai îndrăgostit, deci, de America?
Am iubit în America. Am iubit o femeie care mi-a şi devenit soţie pe atunci. Timp de opt ani am încercat să-mi dau seama dacă locul meu este acolo. Drumurile pe care le tot făceam între America şi România mă făceau să-mi pun întrebări. De exact atât timp am avut nevoie ca să realizez că nu mă regăsesc în aproape nimic din tot ceea ce înseamnă Statele Unite ale Americii. Nici ţara, nici agitaţia, nici oamenii şi nici dragostea nu erau parte din mine. Mi-au plăcut toate, dar nu mi-au tatuat sufletul cu specificul lor. Dorul de ţară devenise mai mare decât orice fericire credeam că trăiesc acolo. Îmi mergea bine, dar lipsea ceva şi acel ceva era România. Fără regrete şi cu multe bagaje de amintiri am decis să mă întorc definitiv ACASĂ. Am lăsat totul în urmă şi îmi doream ca viitorul meu acasă să înceapă repede. Nu aş schimba nimic din tot ceea ce a însemnat America. A fost o experienţă frumoasă şi constructivă şi, dacă ar trebui să o iau de la capăt, aş face totul exact la fel.
„Femeia perfectă are... defecte"
Pe lângă marele premiu la concursul de la Pro TV ai câştigat şi o mulţime de admiratoare şi, de asemenea, titlul de Don Juan. Chiar aşa de asaltat eşti de fete?
Titlul de Don Juan este generic. Eu nu mă consider aşa. Din contră, sunt un tip normal. E adevărat că sunt foarte multe fete care mă admiră, dar sunt convins că-mi admiră în primul rând vocea şi abia apoi calităţile fizice. Sunt un bărbat prietenos şi fără fiţe, comunic cu admiratoarele mele atât cât îmi permite timpul şi, de câte ori am ocazia, le arăt cât de mândru sunt că mă susţin. Cred că toate aceste lucruri mă fac plăcut. Nu o să fiu nici ipocrit să spun că nu-mi place să fiu asaltat de fete. (râde)
Cum arată femeia perfectă din punctul tău de vedere?
Este, în primul rând, feminină. Îmi plac femeile sincere, vesele, naturale, inteligente. Apreciez foarte tare bunul-simţ. Femeia perfectă are defecte, este înţelegătoare, caldă, umană, independentă. Fizic, femeia perfectă arată perfect. (râde)
Ai declarat că „ţi se pare de prost-gust să agăţi o fată", nu faci niciodată tu primul pas? Îţi place să fii curtat?
Fără să stau pe gânduri, da, îmi place să fiu curtat! E în natura bărbatului să îi placă asta. Cât despre „agăţat", mi se pare de prost-gust agăţatul lipsit de eleganţă. Detest orice fel de comportament neadecvat pe stradă vizavi de o femeie şi nu înţeleg prin „agăţat" o lungă serie de propuneri. Fac primul pas doar atunci când simt că trebuie să fac asta. Mă bazez mult pe intuiţie, şi bine fac. (râde)
Eşti adeptul aventurilor de-o noapte? Care a fost cea mai lungă relaţie pe care ai avut-o?
Aventurile de-o noapte nu sunt ilegale. Îmi plac atât timp cât se întâmplă într-o anumită perioadă a vieţii. Fiecare lucru are momentul lui şi sunt de părere că unul dintre lucrurile importante în viaţă este să ştii când e momentul potrivit. Cea mai lungă relaţie este cea despre care am mai vorbit şi care a durat opt ani.
„Muzica îmi iese din suflet, nu din voce"
Ce planuri de viitor ai în plan profesional, dar şi personal?
Pregătesc lansarea primului meu album, care este programată pentru toamna aceasta. Mai multe detalii voi putea oferi atunci când toate aspectele vor fi puse cap la cap. Personal, îmi doresc să fiu în stare să mă ţin sănătos pentru că de restul mă ocup cu uşurinţă. Nimic nu este imposibil atât timp cât eşti perfect sănătos.
Cu ce vrei să-ţi surprinzi fanii?
Cu muzica mea şi cu sentimentele pe care aceasta le transmite. Cu trăiri. Viaţa este ca un shake foarte colorat, iar compuşii săi ne caracterizează pe noi ca oameni. Eu decorez totul cu muzică. Emil Cioran spune aşa: „Dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica". Aşa că eu voi surprinde suflete. Le voi contura şi le voi aprinde. Am ajuns la fanii mei mai întâi prin sufletele lor şi abia apoi prin creier. Voi atinge în continuare cele mai sensibile părţi ale oamenilor şi îi voi face ca, prin ceea ce cânt, să vibreze şi să-l descopere pe omul Ştefan Stan. Pentru că muzica îmi iese din suflet, nu doar din voce.
„În timpul liber, îmi place să dorm"
Ce pasiuni ai?
Îmi place să dorm. Este o plăcere amestecată cu necesitate. Agenda foarte încărcată îmi lasă puţin timp pentru somn, aşa că, ori de câte ori am ocazia, dorm. Îmi place foarte tare off-roadul şi ador să mă plimb. Îmi plac multe locuri, mai ales din România. Şi, bineînţeles, îmi place să cânt.
La Sinaia, pregătindu-se de off-road
Cum îţi petreci vacanţele şi care a fost vacanţa care ţi-a rămas întipărită în minte?
Vacanţele mi le petrec ca un om normal. Îmi iau bagajele, prietenii şi plecăm departe de agitaţie. Cea mai frumoasă vacanţa de până acum s-a întâmplat pe când aveam 11 ani, la Băile Herculane, alături de familia mea. Cele mai frumoase amintiri le am de acolo şi sunt momente pe care nu le voi uita niciodată. De fiecare dată când am nevoie de „o gura de aer", deschid cutia cu amintiri şi mă resetez. Este un sentiment greu de explicat. Un fel de melancolie constructivă.
La Palatul Snagov
Ştefan Stan, în copilărie
Se încarcă comentariile...
