A fost odată Iris cu Cristi Minculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Iris a sărbătorit anul acesta 35 de ani de carieră
Trupa Iris a sărbătorit anul acesta 35 de ani de carieră

După 35 de ani de carieră, solistul trupei Iris a hotărât să se retragă din formaţia care l-a consacrat şi alături de care a creat una dintre legendele muzicii rock din România.

Trupa Iris a anunţat, ieri, pe pagina sa oficială şi pe contul de Facebook, că, începând cu data de 3 septembrie, Cristi Minculescu (53 de ani) se va retrage din formaţie. Se pare că hotărârea este definitivă, trupa anunţând că noul solist Iris va fi Toni Şeicărescu, fost membru al formaţiei Direcţia 5.

Soţia lui Minculescu, Rodica, a precizat că motivul este cât se poate de simplu: nu mai vrea să cânte. „Vorbim despre propria decizie luată de Cristi, care nu poate fi nicidecum speculată sau interpretată. Pur şi simplu, nu mai are chef, nu mai vrea să cânte", a declarat aceasta.

Vestea plecării i-a luat prin surprindere chiar şi pe membrii Iris. Nelu Dumitrescu, bateristul şi liderul trupei, a declarat că Minculescu i-a anunţat acum trei săptămâni că vrea să renunţe. „Nu cred că părăseşte trupa pentru bani. E o minciună că nu câştigă destul. Din rock poţi să trăieşti. Greu, dar poţi. Cred că nu vrea să mai cânte, pur şi simplu. Cum a spus şi soţia lui: nu mai are chef", a declarat, pentru „Adevărul", fondatorul trupei Iris.

De asemenea, Nelu Dumitrescu s-a arătat revoltat de această decizie, atât de bruscă. „L-am întrebat când ne-a spus că vrea să plece: «N-ai spus tu în interviuri că iubeşti oamenii, că iubeşti rockul?» A tăcut. Plus că nu poţi să laşi aşa, dintr-odată, patru oameni. Poate avem rate la bancă... Crede probabil că noi suntem bătaia lui de joc.

Noi l-am ţinut pe el în braţe, i-am făcut un piedestal ca unui bibelou şi el pleacă aşa, ca şi cum nu-i pasă", ne-a declarat Nelu Dumitrescu. El a mai precizat că, în cazul în care Cristi Minculescu revine asupra deciziei, nu mai poate fi cale de întoarcere. „Prima dată când a plecat, am cântat un an cu Bittman. A doua oară, m-a sunat după şase luni să-mi spună că vrea să se întoarcă. L-am primit, dar acum e a treia oară şi nu-l mai primim dacă vrea să se întoarcă. Sunt enervat şi revoltat pentru ce se întâmplă. De fiecare dată ne-a anunţat direct, rece. Îmi pare foarte rău", a conchis toboşarul Iris.

Sănătatea şubredă?

Un alt motiv care s-a vehiculat în legătură cu plecarea lui Cristi Minculescu din formaţie este legat de problemele de sănătate ale solistului. În martie 2009, el a suferit un transplant de ficat în Germania, donatorul fiind soţia sa. La sfârşitul anului trecut, au apărut zvonuri potrivit cărora Cristi nu s-ar simţi bine şi ar avea nevoie de un nou transplant, de data aceasta de rinichi, motiv pentru care s-ar fi decis să nu mai urce pe scenă. Solistul a dezminţit informaţiile ulterior, catalogând ştirea ca fiind „o mârşăvie fără seamăn". Nici certurile pe care membrii trupei le-au mai avut de-a lungul timpului nu ar fi motivul plecării solistului. „Altercaţii am avut tot timpul, dar discuţii în ultima perioadă mai mari decât cu alte ocazii nu am avut.

Concerte anulate

Nelu Dumitrescu a precizat că trupa Iris va merge mai departe şi că este posibil ca în octombrie să înregistreze prima piesă alături de noul solist, Toni Şeicărescu. În ceea ce priveşte concertele deja programate, doar două dintre acestea vor mai fi susţinute în formula clasică: cel din 31 august, la Iaşi, şi cel din 2 septembrie, de la Bonţida, lângă Cluj-Napoca. „Avem programate în septembrie vreo trei concerte, dar nu mai vrea el să meargă cu noi. Vom începe repetiţiile cu Toni Şeicărescu şi, dacă totul merge bine, vom urca pe scenă în noua formulă. Dacă nu, o să anulăm concertele", a declarat Nelu Dumitrescu.

Noul solist al trupei s-a arătat foarte încântat de propunerea primită şi speră să nu-i dezamăgească pe fanii Iris. „Este foarte grea misiunea mea, dar nu imposibilă. Mă aşteaptă multă muncă şi trebuie să mă ridic acolo unde ar trebui să fiu, la nivelul Iris", a declarat noul solist Iris.

„Cristi este emblema acestei formaţii"

Colegii de breaslă spun că plecarea lui Cristi este o mare pierdere pentru Iris. „Am auzit şi eu acest zvon, dar nu cred că o să se retragă. Ce să facă, să  stea acasă să citească?! Când spui Cristi, spui Iris, el este emblema acestei formaţii. Toni Şeicărescu este un băiat foarte talentat, are o voce extraordinară, dar nu cred că va fi la fel ca înainte", a declarat cântăreţul Mircea Baniciu.

De aceeaşi părere este şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, care consideră că trupa nu va mai cunoaşte gloria fără solistul care a consacrat-o. „Cristi Minculescu a impregnat stilul Iris. Trupa se baza foarte mult pe vocea lui Cristi. O să rămână un gol în lipsa lui. Oricine ar veni, nu o să mai fie ce-au fost", a precizat solistul.

Apel de la fanii trupei

Membrii fan clubului oficial Iris au postat pe site-ul lor, alături de ştirea legată de Minculescu, un apel către cei care iubesc muzica acestei trupe: „Trebuie să facem ceva dacă mai vrem să avem în continuare trupa iubită, trupa care de 35 de ani ne-a înfrumuseţat viaţa. Clubul invită fanii Iris să meargă la ultimele două concerte pe care Iris le va susţine cu Minculescu pe scenă. „Legenda Iris moare fără Minculescu", au mai scris membrii fan clubului pe site.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite