FOTO Viaţa fără vedere: un joc între intuiţie şi auz
0
Chiar dacă unii dintre ei nu au văzut niciodată mai mult decât ceea ce se petrece în interiorul minţii lor, majoritatea nevăzătorilor au ochii larg deschişi spre lume.
Dacian Pribeanu pipăie atent piesele de şah. Joacă cu albele, care sunt netede, nu au un moţ în vârful capului, precum au negrele. Tabla, cu pătrăţelele negre uşor mai ridicate faţă de cele albe, nu mai simte nevoia să o pipăie. O cunoaşte, ca un adevărat maestru FIDE (Federation Internationale des Echecs - Federaţia Internaţională de Şah), încă de la şase ani, când tatăl lui l-a învăţat prima mutare. După un atac asiduu, fixează turnul în adâncitura pătratului alb de lângă rege. Albul câştigă.
Şahul le deschide unora porţile lumii
Dacian are 34 de ani şi, de tot atâta vreme, nu distinge decât lumini şi umbre, fiindcă are nervul optic atrofiat. Este sociolog, dar ceea ce-l defineşte este titlul de cel mai bun şahist nevăzător al României şi al treilea din lume, după participarea la Turneul Campionilor din Spania, o competiţie a nevăzătorilor, echivalentă cu Campionatul Mondial de Şah pentru persoanele cu vedere. Nu are nicio problemă să joace şi cu „văzători‟, fiindcă „şahul este, cred, singurul sport care poate fi disputat de la egal la egal cu cei care văd, cu adaptări minime", spune Dacian.
Lipsa vederii poate fi chiar un avantaj uneori, fiindcă „ochii te ajută să vezi ceea ce este superficial. Cu adevărat importantă este schema din mintea ta. Logica, inteligenţa primează, şi pentru ele nu ai nevoie de ochi", mărturiseşte şahistul. Până la 30 de ani, şahul era pentru Dacian o metodă de autoafirmare, iar acum şi-a dat seama că acest sport poate fi un mijloc de integrare socială pentru tinerii fără vedere şi militează pentru introducerea în şcolile de nevăzători a lecţiilor de şah.
Învaţă să devină independenţi
Tot campion este şi Cosmin Calotă, în vârstă de 30 de ani, anul acesta obţinând, împreună cu echipa, al patrulea titlu naţional în cadrul campionatului de goalball. Un fel de handbal cu reguli şi cu o poartă speciale.
Mingea este şi ea diferită, fiind prevăzută la interior cu clopoţei, pentru ca zgomotul să le indice adversarilor direcţia din care vine şi traseul pe care-l urmează. În viaţa de zi cu zi, Cosmin lucrează la tipografia Braille din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România, singura de acest fel din ţară.
O cunoaşte ca-n palmă şi, dacă n-ar fi spus că nu a văzut niciodată nici măcar o fărâmă din lume, ai putea crede că distinge cu ochii toate obstacolele, obiectele ascuţite şi periculoase din încăperea cu lumină difuză.
În cei 30 de ani de lipsă totală a vederii, a învăţat să fie independent. Locuieşte singur, în chirie şi se descurcă de minune pe străzile Bucureştiului, ca o capcană pentru nevăzători. „Prin locurile cunoscute merg fără probleme, numai prin oraş mă ajută bastonul", spune Cosmin.
A orbit de la un vaccin
Spre deosebire de Cosmin şi de Dacian, Roxana este nouă în lumea nevăzătorilor şi-şi poate compara viaţa de acum, când nu percepe cu ochii decât lumina puternică, cu cea de dinaintea evenimentului care a adus-o aici. În urmă cu patru ani, în plin sezon de gripă, Roxana s-a conformat recomandărilor cu privire la vaccinarea sezonieră.
După imunizare, s-a simţit foarte rău, iar vederea i se înceţoşa din ce în ce mai mult, până când, într-o zi, nu a mai văzut deloc. Au urmat mai multe controale medicale în ţară şi în Germania, iar acum tânăra de 21 de ani s-a resemnat cu gândul că „vederea poate să-mi revină într-o zi, pur şi simplu, sau poate să nu-mi revină niciodată". Recunoaşte că încă nu s-a adaptat în totalitate noii vieţi.
Chiar şi pe drumurile pe care le străbate zi de zi, păşeşte atent, îşi măreşte din instinct ochii negri, dar de fapt ea aude obstacolele de pe drum. „Am observat că lumea se aude altfel atunci când nu vezi. Dacă merg pe stradă şi este un stâlp în faţa mea, îmi dau seama că e acolo, după cum se reflectă zgomotele în el", explică Roxana. Totuşi, se teme să meargă singură şi nici nu este nevoită să o facă, fiindcă iubitul ei, Ovidiu, o ghidează peste tot.
Pe vremea când vedea, Roxana îşi dorea să devină medic. „Acum nu mai pot să mă gândesc la medicină. Dar urmez cursurile de masaj pentru nevăzători", spune cu speranţă tânăra.
Tehnologia compensează din neajunsuri
Valul de noutăţi tehnologice din ultimii ani uşurează viaţa nevăzătorilor. „Au apărut cântare electrice vorbitoare, calculatoarele pot fi prevăzute cu un cititor de ecran, astfel încât să poată fi utilizate fără probleme şi de nevăzători, iar ca student, îţi poţi salva cursurile în format mp3.
Amuzant este că noi nu trebuie să ne adaptăm, fiindcă trăim într-o lume în care oricum socializarea se face în cea mai mare parte pe internet. Prin urmare, din acest punct de vedere, nevăzătorii se integrează perfect", concluzionează Dacian Pribeanu.
Îşi dezvoltă memoria practică
Fiindcă nu văd lumea exterioară, orbii îşi dezvoltă mecanisme interne de adaptare. „Astfel, nevăzătorii intuiesc foarte mult informaţiile despre lumea din jur. Mintea lor este mult mai solicitată şi, pentru a se descurca în viaţa de zi cu zi, îşi dezvoltă memoria practică, memoria concretă", explică Radu Sergiu Ruba, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România.
Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe o persoană nevăzătoare este să fie ordonată, să-şi aranjeze obiectele într-o anumită ordine, fiindcă un nevăzător dezordonat nu reuşeşte să se adapteze şi să se integreze în societate.
Se încarcă comentariile...
