Specialistul răspunde: Cum pot scăpa de durerea de genunchi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Am 29 de ani şi de trei luni am început să merg la sală. În urmă cu doi ani aveam 53 de kilograme. La 1,62 metri înălţime, eram destul de mulţumită de aspectul fizic.

 Însă, între timp, am luat în greutate. Şi nu puţin! Am ajuns la 81 de kilograme. Am decis să mă duc la sală, unde, pe lângă ora de aerobic, am alergat pe bandă şi am lucrat la aparate. Sala avea un antrenor, dar, în afară de câteva mişcări şi poziţii, nu s-a ocupat de mine. Cu o lună în urmă, au început să mă doară genunchii. Problema a apărut la scurt timp după ce am coborât de pe bandă. Durerea s-a agravat în timp, iar de vreo săptămână, port zilnic o faşă elastică în jurul zonei dureroase. Bineînţeles, antrenamentul la sală l-am întrerupt. Ce s-a întâmplat cu genunchii mei şi cum pot scăpa de durere?" Întrebare de la Mihaela Iacob, Piteşti

Din păcate, durerile de genunchi au început să apară la tot mai multe persoane din ce în ce mai tinere. Greutatea corporală are o contribuţie majoră în cazul problemelor de genunchi. Deşi genunchii au cea mai puternică articulaţie din corp, ei preiau o forţă de patru ori şi jumătate mai mare decât greutatea corpului atunci când coborâţi scările.

Fiecare kilogram în plus la greutate se înmulţeşte de vreo şase ori în ceea ce priveşte presiunea exercitată pe genunchi. Aşadar, dacă aveţi cinci kilograme în plus, genunchiul trebuie să care un exces de 30 de kilograme. Majoritatea durerilor de genunchi au cauze traumatice sau legate de obezitate şi de efectuarea unor exerciţii în poziţii greşite. Persoanele care efectuează exerciţii fizice, merg la sala de fitness şi lucrează cu greutăţi suferă de astfel de afecţiuni. Ele nu ştiu că, înainte de a începe orice exerciţiu, se face încălzirea muşchilor, a tendoanelor şi a articulaţiilor.

Pentru genunchi, încălzirea constă în joc de glezne, în alergare uşoară, în cinci minute de bicicletă sau în efectuarea de genuflexiuni. Ulterior, se fac mişcări de îndoire şi destindere (flexie‑extensie) a piciorului pe loc. Sfatul meu este ca, înainte să mergeţi din nou la sală, să faceţi o vizită la un medic ortoped care să vă dea un diagnostic clar. Abia după aceea este indicat să reîncepeţi antrenamentele.

Ar fi bine să aveţi şi un instructor specializat lângă dumneavoastră, pentru a fi sigură că atunci când executaţi exerciţiile, o faceţi corect. Este de apreciat că aţi început să mergeţi la sală atunci când aţi constatat că aţi luat în greutate, dar să nu uităm că nu este suficient. Nu trebuie să neglijăm nici alimentaţia. Ambele vă vor ajuta foarte mult să fiţi mereu în formă!"

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite