Radu Deac, chirurg cardiovascular: „Stresul din operaţii se adună în inima chirurgului“

Radu Deac (70 de ani), specialist  recunoscut la nivel mondial, vorbeşte despre o viaţă dedicată chirurgiei cardiovasculare. El a condus 13 ani Centrul de Transplant Mureş. Profesorul are la activ 7.000 de operaţii pe cord deschis, peste 3.000 de operaţii pe cord închis, dar şi 40 de transplanturi de cord efectuate atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii.

Carte de vizită

Şi-a început cariera în 1967, ca preparator la Institutul de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, pentru a ajunge, în  anul 2000, şeful Catedrei de Chirurgie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din  Târgu-Mureş. În perioada 2003-2006 a fost director general al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant. Valoarea i-a fost recunoscută în întreaga lume, fiind profesor la universităţi de prestigiu din Statele Unite - Harvard, Pennsylvania, Minneapolis, fapt care i-a permis să se specializeze în permanenţă. Şef al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu- Mureş, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară şi Transplant, Profesorul Deac are la activ peste 7.000 de operaţii pe cord deschis, peste 3.000 de operaţii pe cord închis şi vase şi peste 40 de transplanturi de cord efectuate atât în România, cât şi în Statele Unite ale Americii.

Citiţi şi:

Cum este viaţa cu o inimă nouă

Omul care trăieşte cu inima şi cu rinichii altora

„Adevărul": Care era statutul studentului la Medicină în anii '50?

Radu Deac: Erau timpuri foarte grele. Mâncarea se dădea raţionalizat. Era sărăcie. Dar la facultate se intra pe merit. La Universitatea de Medicină din Cluj am fost cam zece pe un loc. Eu am învăţat intens un an şi m-am pregătit pentru facultate. Am avut surpriza plăcută ca după examen să mă regăsesc pe lista celor admişi, între primii cinci, ceea ce pentru mine, atunci, a fost o mare realizare. La fel a fost şi în timpul facultăţii, unde ne luptam să avem cei mai buni profesori, să acumulăm cele mai multe şi mai bune cunoştinţe.

Sora dumneavoastră era studentă tot acolo?

Da, sora mea era deja în anul doi când am intrat eu şi mă punea la curent cu tot ce însemna cursuri şi profesori. Ştiam care era cel mai bun profesor la o materie şi care e cel mai bun asistent. Probabil că aşa am fost luat în „vizorul" unor medici extraordinari cu care, ceva mai târziu, am lucrat în afara orelor de curs. Iar când am descoperit munca de cercetare cu aceşti profesori, nu m-a mai interesat altceva.

Ce vă stimula să aprofundaţi?

 Profesorii. Aveam nişte profesori extraordinari. Îmi amintesc, de exemplu, de profesorul Preda, de biologie. La cursuri venea  îmbrăcat impecabil, de fiecare dată. Pentru el, cursul era sărbătoare. Avea o notiţă mică la el, de care uneori nu se folosea. Tot timpul folosea un limbaj extraordinar de elevat. Nu aveai cum să nu mergi la cursurile lui. Apoi, mai era profesorul Benetatto, la fiziologie, iarăşi un profesor extraordinar. Ideea e că profesorii erau cei care-ţi insuflau pasiunea pentru medicină. Iar pentru mine, faptul că în timpul facultăţii am fost atras spre munca de cercetare de către cei care ne pregăteau, cu experimente pe animale, a fost un lucru extraordinar.

Ce experimente se făceau?

Experimente de fiziologie pe animal, diverse operaţii de chirurgie operatorie, ceea ce atrăgea interesul studenţilor mai mult decât orice metodă de instruire. Ulterior, la Clinica Chirurgie I, în cercetare se efectua şi transpunerea inimii din toracele unui animal, la vasele gâtului altui animal, unde continua să funcţioneze. Fiecare încerca diferite metode. Una dintre ele, care mie nu prea mi-a plăcut, era amplasarea inimii undeva în zona gâtului. Şi noi făceam astfel de experimente, cu instrumente rudimentare. Bineînţeles că toată lumea făcea experimente şi peste hotare.

Cum s-a făcut trecerea de la experimente pe animale la transplantul la om?

După multe experimente pe animale, doctorul Christian Barnard, din Africa de Sud,  plănuia  să facă primul transplant de inimă la om. Evident că avea în spate o muncă titanică în care mai erau implicaţi mulţi alţi medici, din diverse centre ale lumii. Dar el a avut curajul  să înlocuiască pentru prima dată inima unui om cu o inimă nouă. În Spitalul Grote Schuur, din Cape Town, aveau  în îngijire  un pacient cardiac în stare gravă, care a devenit receptor. După câteva zile, după un accident de maşină, o fată a suferit un accident cerebral. Barnard a luat inima fetei, care încă bătea, şi a transplantat-o la acel pacient, acesta fiind primul transplant de cord din lume. Pacientul s-a comportat bine, la început. După 18 zile  au apărut  complicaţii, dificil de tratat atunci, şi pacientul a murit. A fost o mare decepţie pentru medicii de la universitatea unde se făcuse transplantul. Dar se făcuse primul transplant, pe 3 decembrie 1967. Drumul era deschis.

La Târgu-Mureş începuseră operaţiile pe cord deschis?

Nu. Cu toate acestea, începând din 1964 am efectuat primele transplanturi cardiace, în experimente pe animale. Între 1968 şi 1970 am efectuat o specializare în Anglia. După ce m-am întors , ne-am apucat serios de chirurgie cardiacă, am avut şi şansa că am primit un aparat inimă-plămân nou-nouţ, din SUA, ca sponsorizare. Ministeul Sănătăţii a decis, împreună cu sponsorul să-l repartizeze la Târgu-Mureş unde activitatea în chirurgie cardiacă era mai evoluată. A durat până în 1973 până am făcut toate pregătirile.  În  5 aprilie 1973 am făcut prima operaţie pe cord deschis, în acest spital, împreună cu profesorul Ioan Pop de Popa, ca prim operator. Pacientul a fost supravegheat  de  echipă 3 zile şi 3 nopţi,  pentru a ne asigura de reuşită.

„Fiecare e liber să-şi îngrijească sănătatea unde doreşte"

Medicul este de părere că, pentru ca cei mulţi să găsească siguranţa vindecării în spitalele din ţară e nevoie ca Guvernul să asigure personalului medical condiţii decente de salarizare.

Aţi realizat primul transplat de inimă din România. Puteţi să ne povestiţi despre acest moment?

După o îndelungată etapă experimentală, începută în 1964, în iulie 1999, la Târgu-Mureş au fost efectuate primele trei recoltări multiple de organe, între care, evident, şi inima, care, însă, în lipsa unor receptori compatibili au fost transplantate în Austria şi Germania. Urmăream obţinerea unei compatibilităţi perfecte, ceea ce nu este uşor. Prima etapă în transplantarea inimii în România a reuşit, inimile recoltate fiind traspslantate cu succes. Astfel, a fost parcursă o nouă etapă în evoluţia spre transplantul cardiac, la om, în ţară. În 24 octombrie 1999, doctorul Şerban Brădişteanu, şeful secţiei de Chirurgie Cardiacă de la Spitalul Floreasca m-a sunat să mă anunţe că doreşte să efectueze un transplant de inimă, existând în spital un receptor şi un donator. De asemenea, şi-a  exprimat dorinţa să particip şi eu la operaţie. M-am deplasat la Bucureşti cu helicopterul şi am participat la operaţie ca prim ajutor. Atunci s-a făcut primul transplant cardiac, la om, în România. O lună mai târziu, pe 14 noiembrie, am reuşit să facem la Târgu-Mureş cel de al doilea transplant din ţară. 

 Cu inima cum staţi?

Cu inima stau bine, încă, mulţumesc lui Dumnezeu, deşi chirurgii cardiaci tot de inimă mor. Imensul stres din timpul operaţiilor se concentrează în inima lor.

Se discută pe marginea sistemului de sănătate, factorii de decizie se bat cu pumnul în piept, dar când vine vorba de sănătatea lor se operează în străinătate. Ce părere aveţi?

Fiecare e liber să-şi îngrijească sănătatea unde doreşte. Şi eu am operat străini. Dar este vorba despre cei mulţi, care trebuie să găsească siguranţa şi confortul vindecării acasă  la ei.  Toţi, oficiali din Sănătate, Guvern, personal medico-sanitar trebuie să asigurăm condiţii de restabilire a sănătăţii aici, acasă. Pe lângă medici, muncesc asistenţii medicali, personal adminstrativ, personalul auxiliar,  oamenii de care se leagă succesul medicilor. Sunt oameni care stau nopţile în spitale şi au grijă de mai mulţi  bolnavi,  care se fac bine. Cum ar putea cineva să critice aceşti oameni, care dimineaţa sunt străvezii de oboseală? Dar, vorba proverbului, „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită". Despre  retribuţie, să nu mai vorbim. Când se aplică măsuri de austeritate, ar trebui să se facă o ierarhizare în funcţie de importanţa socială a muncii. Nu poţi reduce în sectoare vitale pentru societate, mai ales când în alte sectoare sunt favorizate cheltuielile nejustificate.

Aţi avut un vis legat de chirurgia cardiovasculară pediatrică.

Am avut un ultim vis, în evoluţie cronologică, de a înfiinţa o clinică exclusiv pentru chirurgie cardiacă la nou-născuţi şi l-am îndeplinit. Avem la Târgu-Mureş cea mai bună clinică de chirurgie cardiovasculară pediatrică, de fapt singura unitate din ţară specilizată în domeniu.