Probleme de tranzit? Iată soluţiile!
0
Remediile din natură eu efecte depurative, antispatice, antiseptice şi anticolitice, prin care ajută intestinul să-şi regleze funcţia de purificare a organismului.
Pentru persoanele care au un intestin sensibil, remediile din plante
sunt un aliat de nădejde pentru confortul zilnic. Cu toate acestea,
medicii atrag atenţia că plantele respective trebuie utilizate o
perioadă limitată de timp, conform indicaţiei unui fitoterapeut.
Aceasta pentru că organismul are nevoie să poată funcţiona şi fără
ajutor din afară. Singurul ajutor indispensabil ar trebui să rămână o
dietă bogată în fibre provenite din cereale integrale, legume şi
fructe. Pentru a reface funcţiile intestinale, iată care sunt plantele
la care poţi să apelezi cu încredere.
Afinul este antidiareic
Persoanele care suferă de accelerarea tranzitului intestinal pot să
apeleze atât la săruri minerale care absorb toxinele, cât şi la
ceaiuri. Printre plantele cu efect antidiareic se numără afinul, zmeura
şi murele. Acestea sunt bogate în vitamina C şi în taninuri, cu efect
astringent. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de frunze sau de
fructe uscate de afin şi din 250 ml de apă clocotită. În acelaşi mod se
prepară şi infuzia de frunze de mur sau de zmeur. Din fructele de afin
se poate prepara şi un decoct mai concentrat, obţinut prin fierberea
unei linguriţe de fructe uscate timp de cinci minute în 250 ml de apă.
Plante cu efect antiseptic, antispastic şi antiinflamator la nivel
intestinal sunt şi menta, coada-şoricelului, rostopasca şi turiţa mare.
Şi din arnică şi din cimbru se pot prepara ceaiuri antidiareice.
Tonicele amare detoxifiază organismul
Plantele tonice amare sunt recunoscute pentru efectele lor depurative
şi detoxifiante. Astfel de plante sunt feniculul, pelinul, păpădia,
volbura, cicoarea şi anghinarea. Acestea favorizează secreţia de bilă
şi eliminarea acesteia în duoden, stimulând deci digestia şi tranzitul
intestinal, fiind utile în caz de constipaţie provocată de insuficienţă
hepatobiliară. Mai mult decât atât însă, plantele amare produc un
reglaj fin la nivelul intestinului, ajutându-l să-şi corecteze
defectul, fie că este vorba de constipaţie sau de diaree.
Feniculul calmează colicile, absoarbe gazele intestinale şi reglează
tranzitul. Ceaiul de fenicul se prepară dintr-o linguriţă de plantă
uscată care se lasă la infuzat timp de 20 de minute şi dintr-o cană de
apă clocotită. Se poate bea îndulcit cu o linguriţă de miere. De
asemenea, se poate lua câte o linguriţă de praf de fenicul, de
trei-patru ori pe zi, înainte de mese. Aceasta se prepară trecând
planta uscată prin râşniţa de cafea, iar pudra obţinută se poate cerne
prin sită.
Aloe vera, anticonstipaţie
O plantă care stimulează peristaltismul intestinal (deplasarea prin
intestin a resturilor ce urmează a fi eliminate) şi, deci, tratatează
constipaţia, este aloe vera. Sucul de aloe are efecte depurative
digestive şi sangvine şi ajută la menţinerea florei normale a
colonului. Acesta este unul din mecanismele prin care acţionează
benefic în procesul de scădere în greutate. Se poate administra în
combinaţie cu ceaiul de muşeţel sau de lemn-dulce. De asemenea, florile
şi fructele de soc, sub formă de infuzie sau de tinctură, au efecte
laxative puternice. Se iau trei linguri de tinctură zilnic, diluate.
Cele mai eficiente împotriva constipaţiei sunt însă alimentele bogate
în fibre, incluse în meniul zilnic. Cerealele integrale de ovăz
consumate la micul dejun, pâinea integrală, salatele din verdeţuri, din
varză, din morcov sau din sfeclă roşie aduc organismului cantitatea
necesară de fibre pentru stimularea tranzitului intestinal.
Ceaiul verde şi alb, nu seara
Ceaiul verde şi cel alb nu sunt doar bogate în antioxidanţi, substanţe
care ne ajută să combatem radicalii liberi care ne îmbolnăvesc şi ne
îmbătrânesc. Ele au şi efect diuretic şi detoxifiant, îmbunătăţind
digestia şi scăpându-ne de constipaţie. Se consumă două-trei căni de
ceai pe zi, de preferat înainte de ora 17, pentru a nu produce
tulburări de somn.
Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie
competenţă în apifitoterapie
reflexoterapeut
Există numeroase plante care ajută la reglarea tranzitului intestinal
pe cale naturală, fără efectele adverse ale laxativelor şi
purgativelor, prin efect de stimulare a peristalticii intestinale, de
detoxifiere, efect antiseptic digestiv şi antioxidant. Florile şi
frunzele de porumbar, sub formă de infuzie, au acţiune de stimulare a
digestiei şi de combatere a constipaţiei. Se consumă aproximativ trei
căni de infuzie pe zi. Fructele de coriandru şi de cardamom au efect
antispastic, tonic digestiv, carminativ şi anticolitic. Rizomii de
revent, o plantă originară din China, au efecte laxative puternice.
Fumariţa este o plantă cu efecte drenoare hepatobiliare şi de stimulare
a tranzitului: se bea câte o cană de infuzie pe zi. De asemenea, se
poate încerca şi gemoterapia cu extract din mlădiţe de merişor.