Căsătoria creşte rata supravieţuirii după intervenţiile pe cord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sprijinul psihologic ajută pacientul să treacă mai uşor peste boală
Sprijinul psihologic ajută pacientul să treacă mai uşor peste boală

Adulţii căsătoriţi care au suferit o intervenţie chirurgicală pe cord au şanse de trei ori mai mari să supravieţuiască în următoarele trei luni decât persoanele necăsătorite care au trecut prin aceeaşi operaţie.

Adulţii căsătoriţi care au suferit o intervenţie chirurgicală pe cord au şanse de trei ori mai mari să supravieţuiască în următoarele trei luni decât persoanele necăsătorite care au trecut prin aceeaşi operaţie. În plus, efectul protector se menţine până la cinci ani în cazul operaţiei de bypass coronarian, arată un studiu publicat în Journal of Health and Social Behavior. 

Condiţia de a fi căsătorit a crescut rata de supravieţuire indiferent dacă pacientul a fost bărbat sau femeie. Studiul nostru a demonstrat importanţa soţului/soţiei în îngrijirea pacientului în momentele de criză, ca şi faptul că bărbaţii fac faţă la fel de bine acestui rol ca şi femeile“, subliniază Ellen Idler, sociolog la Universitatea Emory şi conducătorul studiului.

Citeşte şi:
Aşa te pregăteşti înaintea unei operaţii!
Mituri despre viaţa după infarct

Partenerul, efect calmant

Studiul a urmărit 500 de pacienţi care au suferit intervenţii chirurgicale cardiace de urgenţă (cel mai porbabil, montare de stent) şi operaţii de bypass coronarian. Ei au fost intervievaţi înaininte de operaţie, iar datele prinvind rata de supravieţuire au fost notate din registrele spitalelor. „Pacienţii căsătoriţi aveau o perspectivă mai bună decât cei necăsătoriţi înainte de a intra în operaţie. Întrebaţi dacă vor face faţă durerii sau grijilor provocate de operaţie, cei căsătoriţi au răspuns afirmativ într-o mai mare măsură decât cei necăsătoriţi“, completează sociologul Ellen Idler.


Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite