Adevarul.ro

Melancolia trebuie tratată ca o “tulburare psihică”

19 martie 2010, 10:21 |  Autor: Noémi Varga | 

Cuvinte cheie: melancolie, tulburare psihica, gordon parker,

Persoanele care suferă de melancolie nu au nicio aşteptare de la viitor

Persoanele care suferă de melancolie nu au nicio aşteptare de la viitor

 

Un medic psihiatru australian încearcă să reintroducă melancolia pe lista bolilor mintale, după ce a fost scoasă din manualul diagnosticelor psihice în 1980.

Gordon Parker, profesor în psihiatrie în cadrul Universităţii NSW şi director al Institutului "Black Dog" din Sydney, coordonează o echipă de specialişti din întreaga lume care încearcă să reintroducă această afecţiune în Manualul Statistic de Diagnosticare al Tulburărilor Mintale.

Melancolia a fost descrisă prima oară înaintea erei noastre, de cercetătorul grec Hippocrate, care a consemnat boala "temerilor şi a depresiei". La sfârşitul secolului al XX-lea, oamenii de ştiinţă au tăiat această problemă psihică de pe lista tulburărilor mintale.

Totuşi, în practica medicală, psihiatrii au fost nevoiţi să stabilească diagnostice şi să prescrie tratamente pentru formele uşoare sau severe de depresie la pacienţii care prezentau semne asociate cu melancolia.

Tratarea melancoliei trebuie să difere de celelalte forme de depresie

Profesorul Gordon Parker susţine că este periculos să prescrii medicamente pentru depresie pacienţilor care suferă de melancolie. Această afecţiune răspunde doar la tratamentele cu anumite tipuri de antidepresive sau la terapii pe bază de electroconvulsii, scrie cotidianul britanic "The Telegraph".

Totodată, Parker atrage atenţia că tratarea pacienţilor melancolici cu psihoterapie şi consiliere nu ajută starea lor mintală, ceea ce favorizează creşterea numărului tentativelor de suicid în rândul bolnavilor.

"Considerăm că melancolia este o afecţiune distinctă care necesită tratament diferit faţă de celelalte forme de depresie pe care putem să le identificăm", explică Gordon Parker, potrivit "The Telegraph".

Află ce se întâmplă cu persoanele “bolnave de melancolie”, pe adevărul.es

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole