În vizită la stomatolog

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştiai că gravidele, cardiacii şi copiii primesc anestezie fără adrenalină la stomatolog?
Ştiai că gravidele, cardiacii şi copiii primesc anestezie fără adrenalină la stomatolog?

Cât de sterile sunt instrumentele din cabinetul medicului stomatolog? Când este nevoie de o radiografie dentară? Dacă riscăm să ne iradiem prea mult? Colega noastră, Alina Corneanu, a asistat la o intervenţie dentară şi a aflat câteva secrete din cabinetele stomatologice.

Din lipsă de timp sau de frica dentistului, mulţi amânăm vizita la stomatolog până când nu mai putem de durere, vorba aceea. Mai mult, obişnuim să luăm singuri calmante, pentru a ,,trata" durerile de dinţi.

Toate aceste lucruri le-am aflat de la medicul stomatolog imediat după ce am ajuns la cabinet. Nu ca pacient, ci ca observator la montarea şi la cimentarea unui pivot. Adică a unui dispozitiv din metal sau din fibră de sticlă, sub forma unui bont, care serveşte ca suport pentru un dinte artificial.

Instrumentarul, sterilizat aproape 2 ore

Încă de la început am aflat de la medicul dentist Anca Pătru cât de important este pentru pacient să vadă că instrumentarul folosit este steril.

De la specialist am aflat că există două metode de sterilizare: cea în mediu umed (într-un aparat denumit autoclav) şi cea pe baza aerului cald-uscat (într-un aparat numit pupinel). Amândouă, sigure.

Citește articolul integral, pe clicksănătate.ro.

Citește și:
În curând, ar putea apărea vaccinul antifumat

Gravidele care muncesc mult pot naşte bebeluşi mai mici

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite