Tuberculoza nu este o boală a sărăciei

În ţările dezvoltate, această maladie este întâlnită doar în rândul oamenilor cu venituri mici, dar în România, din cauza frecvenţei atât de mari, afectează toate păturile sociale. În secţiile de TBC de la noi stau laolaltă muncitori în construcţii, taximetrişti, profesori, avocaţi şi corporatişti. 

Pe un culoar întunecat de spital autentic românesc, cu pereţii îngălbeniţi de vreme şi pe alocuri scorojiţi, vine spre mine un bărbat îmbrăcat în costum, a cărui cămaşă albă luminează decorul. „Directorul spitalului", mă gândesc, în timp ce se apropie şi se prezintă: „Gabriel Ivan. Încântat!", îmi spune zâmbind. Nu, nu este directorul la care mă gândeam, dar este director la o firmă privată, aveam să aflu. Este şi un fost pacient al spitalului în care ne-am întâlnit. Institutul de Pneumologie „Marius Nasta", din Bucureşti.

Tbc-ul, un diagnostic „ruşinos"

Îmi spune că a venit la un control de rutină, după ce în 2007 a primit „ruşinosul" diagnostic de tuberculoză şi a fost internat în spital o perioadă lungă. Spune „ruşinosul" pentru că şi el, ca mulţi alţii care au avut această boală, a privit-o ca pe una a sărăciei, a mizeriei. Apoi, a luat în piept reacţiile celor din jur.

„Lipsa de informaţie ne face pe toţi să reacţionăm, din păcate, cel puţin cu rezervă. În primă fază, nu realizezi ce ţi se întâmplă, eşti consternat de condiţiile din sistemul sanitar din România. Apoi, vezi privirile acuzatoare sau temătoare ale cunoscuţilor, prietenilor şi uneori pe cele ale unor membri apropiaţi ai familiei. Şi asta în cazul fericit în care şi-au făcut curaj să te viziteze! Încerci să găseşti răspunsuri la întrebări de genul: «Cum a fost posibil?», «Ce am făcut greşit?».

Realizezi apoi că, din păcate, nu prea poţi să te bazezi pe cei din jur, pentru că sunt cel puţin la fel de speriaţi ca şi tine. Din fericire pentru mine, familia mea s-a repliat destul de repede", îşi aminteşte Gabriel. A fost una dintre cele mai dificile experienţe din viaţa sa, îmi spune. S-a temut să nu-şi piardă locul de muncă din cauza concediului medical îndelungat de care avea nevoie. Însă atitudinea şefilor a fost una neaşteptată. L-au sprijinit, iar de atunci a fost promovat de trei ori.

Gabriel Ivan este director de vânzări în cadrul aceleiaşi firme  la care lucra înainte de a depista că are TBC

„De ce mi s-a întâmplat tocmai mie?"

În acelaşi spital am cunoscut-o şi pe Ştefania. Are 23 de ani, este masterand la o universitate nord-europeană şi nu aş fi spus, până acum, că ar putea să-şi aibă locul într-o secţie de TBC. Boala ei este activă şi, pentru că este contagioasă, trebuie să stăm de vorbă în aer liber. Razele ultraviolete distrug bacilul Koch, mi-a spus medicul prin intermediul căruia am cunoscut-o pe Ştefania. Mizez pe asta. Îmi spune cu regret că este nevoită să-şi prelungească vacanţa de vară în România pentru că trebuie să mai stea o vreme în spital.

Acum, după ce s-a documentat mai bine despre boală, crede că bacilul s-ar fi putut activa după sesiune, pe fondul oboselii şi stresului care i-au slăbit imunitatea. „Când am aflat de ce tuşeam de atâta vreme, am plâns o zi întreagă. În mintea mea, TBC-ul era o boală a sărăciei. Nu înţelegeam cum mi s-a putut întâmpla mie să mă îmbolnăvesc. Nu am avut pe nimeni în jur cu tuberculoză, nu merg cu transportul în comun. Aş vrea ca lumea să ştie cât de mulţi oameni au boala aceasta la noi şi cât de uşor se poate lua", declară cu un ton de revoltă Ştefania.

Doctorul Cristina Popa, medic primar pneumolog în spitalul în care tânăra este internată, spune că, din experienţa sa clinică, aproximativ 50% din bolnavii cu TBC au venituri medii şi mari. „Am tratat profesori, ofiţeri în cadrul armatei, poliţişti, avocaţi, sportivi de performanţă, jurnalişti şi medici rezidenţi care n-au avut contact cu secţiile TBC până să se îmbolnăvească. Eşti în aceeaşi măsură expus riscului de a face tuberculoză dacă nu-ţi permiţi să te hrăneşti sănătos sau dacă ai un serviciu stresant şi nu ai timp să mănânci şi să dormi, pentru că un asemenea stil de viaţă slăbeşte imunitatea", spune specialistul.

Bacilul poate fi contractat de oricine

Jonathan Stillo este specialist în antropologie medicală şi a venit în România în anul 2008 cu o bursă de la Universitatea din New York pentru a studia fenomenul TBC. Şi-a prelungit însă şederea în ţara noastră, decis să afle mai mult despre epidemie. A vizitat toate sanatoriile şi spitalele româneşti cu secţii de TBC şi a stat de vorbă cu bolnavii.

„Tuberculoza nu este o problemă a etniei rrome, aşa cum se crede. În ţări precum SUA sau Franţa, trebuie să te străduieşti să contractezi această boală. Ar trebui să mergi în centre pentru oameni fără adăpost sau în închisori ca să vii în contact cu tuberculoza. Dar în România, ea nu este cauzată de sărăcie, ci afectează toate păturile sociale, iar aceasta din cauza faptului că este foarte frecventă", crede antropologul american. 

Boala strică prietenii şi destramă familii

Jonathan Stillo a vizitat multe sanatorii pentru TBC în încercarea de a găsi o explicaţie pentru rata mare de îmbolnăviri

Tuberculoza nu provoacă durere fizică, dar lasă traume emoţionale. „Am întâlnit un bolnav care a ascuns chiar şi soţiei că are TBC. Un bărbat îmi mărturisea că tuberculoza este, din punctul lui de vedere, mai ruşinoasă decât bolile cu transmitere sexuală, inclusiv decât SIDA", povesteşte Jonathan Stillo.

Gabriel, acum în vârstă de 35 de ani, mărturiseşte că a trăit un sentiment de izolare cât a stat în spital. Ştefania spune că prietenii şi rudele nu au privit-o diferit după ce le-a spus că are TBC. Cu toate acestea, a refuzat să-şi dezvăluie identitatea. „În boala aceasta, totul este pe dos. Medicamentele te fac să te simţi mai rău, nu mai bine. De regulă, când eşti bolnav, toţi apropiaţii sunt în jurul tău, dar dacă ai TBC, lumea fuge de tine. Când îţi rupi piciorul, poţi povesti celor din jur despre această problemă, dar când ai TBC, trebuie să ascunzi diagnosticul şi suferinţa prin care treci. Toate acestea creează bolnavilor un sentiment de revoltă. Ei au nevoie de sprijinul celor din jur", spune Andreea Dumitrescu, singurul psiholog al secţiilor TBC de la Institutul „Marius Nasta".

Rezistă la tratament

Tratamentul anti-TBC durează şase-opt luni, dar în caz de tuberculoză multi-drog rezistentă, când bacilii sunt rezistenţi la cel puţin două medicamente, el are o durată de până la doi ani. „O mare problemă în România este că nu avem aparatură pentru a depista rapid rezistenţa. În alte ţări, există un test ADN care face acest lucru în numai 72 de ore de la internarea bolnavului. La noi, se prescrie tratamentul standard, iar rezistenţa se testează doar dacă persoana în cauză nu se vindecă după şase luni de medicaţie. Iar rezultatul trebuie aşteptat alte două luni. Apoi, începe un alt tratament, şi mai îndelungat. Iată de ce mulţi bolnavi întrerup medicaţia", spune medicul pneumolog Cristina Popa.

90 din 100.000 de români au fost  depistaţi anul trecut cu TBC, media U.E. fiind de 17.

Medicul răspunde: „Actul sexual favorizează apariţia candidozei?"

Dr. Alexandra Crişan
medic primar obstetrică-ginecologie Spitalul Clinic „Filantropia"

„Am 29 de ani şi, de aproximativ doi ani, am probleme cu candidoza. Prima dată a apărut când eram gravidă. Am încercat să o tratez în respectiva perioadă, simptomele s-au atenuat, dar nu a trecut până când nu am născut. Atunci a trecut de la sine. Însă, după aproximativ o jumătate de an de la naştere, am observat că, la câteva zile după un contact sexual, candidoza revine. Menţionez că răspund foarte bine la tratament şi că, dacă folosesc Clotrimazol ovule, infecţia dispare, dar revine de fiecare dată după ce am raporturi sexuale. Trebuie să vă spun şi că nu iau antibiotice care să favorizeze apariţia acestei infecţii. Ce pot face? Poate fi actul sexual un declanşator al candidozei, în condiţiile în care problema apare chiar şi când am folosit prezervativ?" Întrebare de la Adriana, Timişoara

Din cele descrise de dumneavoastră reiese că ar trebui să faceţi mai multe investigaţii medicale pentru a exclude şi alţi germeni ce pot cauza o simptomatologie asemănătoare candidozei. De asemenea, sfatul meu este să efectuaţi şi o fungigramă pentru a putea folosi medicamentele cele mai potrivite. Trebuie menţionat că este foarte important ca şi partenerul dumneavoastră să urmeze un tratament după ce a fost stabilit diagnosticul. Aşadar, sfatul meu este să consultaţi încă o dată medicul ginecolog şi să urmaţi întocmai toate recomandările acestuia în ceea ce priveşte analizele şi tratamentul.

Medicul răspunde: „Îmi ţiuie urechile"

Dr. Cezara Danciu
medic specialist ORL Spitalul Clinic „Colţea"

„Am vârsta de 59 de ani şi de aproximativ un an am un ţiuit permanent în urechea stângă. Simptomul se manifestă şi la urechea dreaptă, dar este mai puţin accentuat. Senzaţia este foarte neplăcută şi nu ştiu ce aş putea să fac pentru a scăpa de ea. Nu am consultat încă un medic pentru a descoperi cauza şi tratamentul acestei probleme şi, de aceea, am decis să apelez la ajutorul dumneavoastră. Despre ce credeţi că ar putea fi vorba? Ce ar fi putut să declanşeze acest ţiuit în urechi? Ce investigaţii şi ce tratament ar trebui să urmez?" Întrebare de la Mircea Şelaru, Sibiu

Tinitusul (ţiuitul în urechi) poate să fie sau nu expresia unor boli. De aceea, simptomul trebuie diferenţiat în funcţie de felul cum este perceput de către pacient. Dacă este continuu, poate semnifica un anumit grad de hipoacuzie, cel pulsatil poate sugera o anomalie vasculară, cum ar fi o tumoare pe artera carotidă sau alte probleme la acest nivel. Tinitusul apare şi în spondiloza cervicală, în hipertensiunea arterială, dar şi dacă există un dop de ceară sau dacă se ascultă muzică la un volum mare. De aceea, când apare un astfel de simptom, el trebuie investigat începând cu o audiogramă şi ajungând până la tomografie computerizată şi angiografie. În ceea ce priveşte tratamentul, el poate fi stabilit doar în urma acestor investigaţii, după aflarea cauzei tinitusului.

Aşteptăm întrebările voastre la adresa de e-mail: sanatate@adevarul.ro