Noile medicamente, mai bune decât cele vechi?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul trebuie să prescrie tratamentul potrivit în funcţie de particularităţile fiecărui bolnav
Medicul trebuie să prescrie tratamentul potrivit în funcţie de particularităţile fiecărui bolnav

Doar după aproximativ cinci ani de la punerea pe piaţă se cunosc cu adevărat majoritatea efectelor pe care le au tratamentele noi şi, deci, administrarea acestora este mai sigură.

Anual, se investesc miliarde de euro în cercetarea medicală în vederea descoperirii unor tratamente inovatoare pentru boli mai vechi sau mai noi. Iar an de an, lista medicamentelor de nouă generaţie se măreşte, posibilităţile de tratament pentru o anumită afecţiune fiind tot mai numeroase. Însă putem fi siguri că, atunci când apare pe piaţă un tratament inovator, acesta va fi mai bun decât cele existente până la momentul respectiv? Şi, mai ales, avem certitudinea că medicamentele noi nu au efecte secundare importante asupra organismului? Adevăratele medicamente de nouă generaţie sunt cele care tratează boala într-un mod în care nicio altă terapie nu a mai făcut-o, spun specialiştii.

Cele revoluţionare sunt mai rare

„Unele medicamente sunt inovatoare prin faptul că influenţează procese biologice care nu au mai fost exploatate până atunci. De fapt, aceste tratamente aduc noutatea extraordinară în medicină şi sunt mai rare", explică prof. dr. Ioan Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.

O altă categorie de medicamente noi sunt cele care, după ce a apărut un tratament revoluţionar, îl imită pe acesta, influenţând acelaşi proces funcţional, dar cu o formulă diferită. „Acestea sunt numite de americani medicamente «Me too», adică, în traducere liberă, «Hop şi eu!». Acestea reprezintă un progres medical mai mic", precizează prof. dr. Fulga.

Siguranţa, dovedită de-a lungul timpului

Medicamentele revoluţionare sunt, într-adevăr, un progres în medicină şi sunt o speranţă pentru foarte mulţi bolnavi cu afecţiuni grave sau chiar incurabile până la momentul descoperirii lor. Însă dilema „Sunt mai bune decât cele vechi?" rămâne valabilă. Aceasta pentru că, deşi sunt testate foarte riguros înainte de a fi puse pe piaţă, majoritatea efectelor adverse ale tratamentelor noi sunt descoperite în timp.

Un studiu recent realizat în SUA prin chestionarea unui grup de 3.000 de persoane a arătat că patru din zece indivizi cred, în mod eronat, că autorităţile pentru reglementarea medicamentelor (EMEA în Europa şi FDA în SUA) aprobă doar punerea pe piaţă a medicamentelor „extrem de eficiente". Iar o persoană din patru consideră, tot în mod greşit, că sunt autorizate doar tratamentele care nu au efecte secundare serioase.

„Condiţia principală pe care trebuie să o respecte medicamentele înainte de a fi puse pe piaţă este ca riscurile pe care le presupune administrarea lor să fie mai mici decât riscurile bolii netratate", spune prof. dr. Ioan Fulga. În plus, nici unui tratament nu îi sunt cunoscute în totalitate efectele secundare şi reacţiile asupra organismului imediat după ce a fost scos spre comercializare. De fapt, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, doar după cinci ani de utilizare la scară largă, se vor cunoaşte majoritatea efectelor secundare ale unui tratament nou.  Prin urmare, din acest punct de vedere, am putea concluziona că doar medicamentele care şi-au dovedit siguranţa timp de cinci ani sunt mai bune decât cele de generaţie veche.

Medicul are rolul cel mai important

„Nu există medicamente bune şi medicamente rele, ci doar tratamente bine alese sau prost alese", subliniază prof. dr. Ioan Fulga. Aceasta înseamnă că, indiferent cât de nou sau de vechi este un medicament, el poate fi extrem de eficient şi de bine tolerat de un bolnav, dar poate avea eficienţă minimă şi reacţii adverse insuportabile în cazul unei alte persoane cu aceeaşi boală.

Prof. Fulga spune că, de fapt, acest lucru se întâmplă pentru că, deşi medicina se ghidează după principiul „Nu există boli, ci există bolnavi", evaluarea medicamentelor, atunci când sunt scoase pe piaţă, se face după un dicton contrar: „Nu există bolnavi, ci există boli". Pentru a fi autorizate, tratamentele noi se administrează unor grupuri foarte mari de oameni, iar rezultatele sunt analizate statistic. De aceea, rolul medicului este esenţial în stabilirea tratamentului personalizat pentru fiecare bolnav în parte.

Tratamente vechi cu virtuţi moderne

Unele medicamente de generaţie veche nu pot fi depăşite de noile tratamente. Explicaţia este că producătorii continuă studiile pentru a demonstra eficienţa lor şi le îmbunătăţesc formula chiar şi la mai mulţi ani de la punerea pe piaţă. În plus, în cazul multora dintre ele se descoperă virtuţi terapeutice noi.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite