Adevarul.ro

Steatoza hepatică poate afecta persoanele care consumă alcool, dar şi pe cele care suferă de diabet şi de obezitate.

Ficatul gras, denumit ştiinţific steatoză hepatică, reprezintă cea mai frecventă afecţiune cronică a acestui organ.

Boala constă în acumularea de grăsimi la nivelul celulelor hepatice şi, în funcţie de cauze, se împarte în două mari categorii: forma alcoolică şi cea non-alcoolică. Ambele pot evolua cu hepatită (steatohepatită) şi, de aici, cu ciroză şi cu insuficienţă hepatică. De asemenea, ambele pot fi reversibile prin schimbarea stilului de viaţă.

Obezitatea şi diabetul cresc riscul

Întrucât ficatul metabolizează grăsimile şi alcoolul din organism, activitatea sa este direct influenţată de acestea. Inundarea ficatului cu grăsimi poate să apară fie în urma unui singur episod de exces etanolic, fie în timp, prin suprasolicitarea celulelor hepatice. Cele mai expuse riscului de a face steatoză hepatică non-alcoolică sunt persoanele care suferă de sindrom metabolic.

Acesta constă din cel puţin trei simptome dintre următoarele: hipertensiune arterială, obezitate abdominală, niveluri crescute de trigliceride şi scăzute de HDL (colesterol „bun") şi diabet zaharat de tip II. Peste două treimi din obezi şi peste jumătate din diabetici au această problemă.

Afecţiunea poate să apară şi în alte circumstanţe, precum în malnutriţie, în caz de intoleranţă la gluten, în boli metabolice cum ar fi galactozemia (deficit enzimatic care impiedică metabolizarea galactozei în ficat) şi în caz de hrănire exclusiv pe cale venoasă. De asemenea, tratamentele cu medicamente hepatotoxice, de tipul Amiodaronei, Metotrexatului şi Tamoxifenului cresc riscul de boală. Însă cauzele pentru care metabolismul celulelor hepatice se deteriorează nu sunt întotdeauna evidente.

Nu are mereu simptome

În cazul în care se renunţă la alcool sau se trece la o dietă săracă în grăsimi saturate, steatoza hepatică se poate trata fără consecinţe majore. De multe ori, bolnavii cu ficat gras nici nu prezintă simptome. În 15-20 la sută din cazuri, însă, aceste măsuri se dovedesc ineficiente, iar boala se agravează. La nivelul celulelor agresate apare o inflamaţie ce duce la hepatită. Bolnavul resimte dureri la nivelul ficatului, o stare de oboseală, poate avea greţuri şi vărsături, precum şi o coloraţie în galben a tegumentelor (icter).

Din cauză că boala este frecvent asimptomatică, poate evolua în tăcere. Celulele deteriorate sunt înlocuite cu un ţesut fibros, nefuncţional, ceea ce poate duce la insuficienţă şi la ciroză hepatică.

Diagnostic sigur, prin puncţie

În cazul persoanelor afectate de steatoză, testele sanguine arată valori crescute ale enzimelor hepatice. Ecografia evidenţiază un ficat mărit în dimensiuni şi strălucitor (hiperecogen), după cum tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară pot oferi indicii de boală. Deşi singura metodă care poate pune un diagnostic de certitudine este puncţia cu biopsie hepatică, de multe ori, steatoza este descoperită prin eliminarea celorlalte cauze posibile de modificări enzimatice.

Tratamentul se adresează cauzelor

De cele mai multe ori, măsurile de eliminare a obiceiurilor periculoase pentru ficat rezolvă boala. Astfel, trecerea la o alimentaţie săracă în grăsimi saturate, evitarea consumului de alcool şi de medicamente hepatotoxice, precum şi exerciţiile fizice moderate, cum ar fi mersul pe jos şi activităţile casnice au efecte benefice asupra bolnavului. În cazul unor valori crescute ale colesterolului, se pot administra statine, după cum medicul poate decide şi iniţierea unui tratament cu medicamente hepatoprotectoare.

Exerciţiile fizice, indicate

150 de minute de exerciţii fizice pe săptămână îmbunătăţesc funcţia ficatului şi indicii hepatici, potrivit unui studiu realizat în cadrul Serviciului de Sănătate din Sidney. Mai mult, cercetările recente arată că menţinerea unui stil de viaţă activ previne reapariţia bolii, în vreme ce trecerea la sedentarism favorizează recidiva.

Specialistul nostru
Dr. Marian Zota medic gastroenterolog,competenţe în ecografie

Steatoza poate fi o boală în sine în condiţiile alcoolismului cronic şi obezităţii, dar poate fi asociată cu o gamă largă de suferinţe. Forma parcelară a bolii, în care încărcarea grasă a ficatului se face neuniform, poate să apară la pacienţii slabi, chiar anorexici. Răspunsul terapeutic al bolii este foarte încurajator, deşi ea are risc de evoluţie spre ciroză, leziune ireversibilă.

Principala măsură este dieta, în primul rând renunţarea la consumul de alcool şi reducerea aportului caloric. Aceasta trebuie să fie corect condusă, să nu genereze scăderi dramatice în greutate în timp scurt, pentru că acestea pot avea un efect contrar celui scontat (1-3 kg lunar sunt suficiente). În această ecuaţie intră şi mişcarea efectuată în mod consecvent.