De ce sunt de preferat operaţiile „prin gaura cheii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii români se specializează în laparoscopie făcând practică pe porci
Medicii români se specializează în laparoscopie făcând practică pe porci

Intervenţiile cu tăieturi mici, realizate tot mai frecvent în ultimii ani, au făcut din chirurgia clasică o ramură medicală depăşită în multe situaţii. Află ce avantaje oferă laparoscopia.

Cu 20 de ani în urmă, cicatricea care rămânea în urma operaţiei de apendicită putea fi un motiv de ruşine sau, în unele cazuri, de mândrie, mai ales pentru copii.

 Astăzi, operaţia de apendicită este atât de discretă, încât doar un mic punct în partea dreaptă a abdomenului ne mai aminteşte că am trecut printr-o intervenţie chirurgicală. Acesta este însă doar un exemplu comun. Chiar şi intervenţiile pe cord pot fi efectuate în prezent prin tăieturi foarte mici, astfel că cicatricele care străbat toracele de sus în jos sunt mult mai rar întâlnite la ora actuală.

Această diferenţă se datorează revoluţiei unor ramuri chirurgicale numite laparoscopie (în cazul intervenţiilor abdominale) şi toracoscopie (în cazul operaţiilor la nivelul cutiei toracice), cunoscute şi ca operaţii „prin gaura cheii". Este vorba despre intervenţii realizate printr-una sau mai multe tăieturi mici, de 5-15 mm, suficient cât să încapă tuburi subţiri (trocare), care au în capăt o cameră video şi bisturiu sau alte instrumente medicale (cârlig, foarfece, pense etc.).

Chirurgul vede mai clar

Camera video măreşte imaginea de zece ori, astfel că medicul vede interiorul abdomenului chiar mai bine decât dacă l-ar privi direct.

„Avantajul major este că, atunci când intervenţiile sunt video asistate, ele sunt mai precise, putân-du-se vizualiza structuri şi leziuni ce nu pot fi văzute cu ochiul liber", explică medicul primar chirurg Cătălin Copăescu, şeful Departamentului de Chirurgie Generală al Delta Hospital din Bucureşti. De altfel, în cadrul acestui spital particular, s-a deschis primul centru privat de training în chirurgia laparoscopică.


Dacă medicul vede mai clar, riscul de a afecta structuri adiacente celei vizate este mai mic. Prin urmare, complicaţiile de acest gen sunt foarte rare în timpul unei intervenţii laparoscopice.

„Ideea fundamentală a chirurgiei laparoscopice este limitarea traumatizării ţesuturilor care nu sunt, anatomic şi funcţional, în legătură cu organul-ţintă", completează medicul primar chirurg Bogdan Sandolache de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Pacientul se pune rapid pe picioare

Pentru pacient, un alt mare avantaj este că operaţia laparoscopică durează mai puţin. Cum persoana în cauză nu este „deschisă", cantitatea de sânge pierdut este mai mică şi riscul de infecţie este redus.

În plus, recuperarea după o astfel de intervenţie este mult mai rapidă decât după o operaţie clasică. În unele situaţii, pacientul poate pleca acasă chiar a doua zi, fiindcă el are dureri reduse, îşi poate relua mobilitatea, iar riscul ca operaţia „să se rupă" este minim.

Tipuri de intervenţii minim invazive

Laparoscopia - vizează stomacul, colonul, apendicele, ficatul, colecistul, pancreasul, rinichii, glandele suprarenale şi organele genitale. Se aplică şi în caz de hernie abdominală.

Toracoscopia - se realizează asupra organelor situate în cutia toracică. Cele mai comune astfel de intervenţii sunt biopsiile pentru depistarea afecţiunilor pulmonare, pleurale (foiţa care înveleşte plămânul) sau mediastinale (cavitatea cuprinsă între cei doi plămâni), extirparea unor tumori de la nivelul plămânilor, mediastinului ori esofagului.

Cervicoscopia - vizează organele situate la nivelul regiunii cervicale, în special glanda tiroidă şi paratiroidele.

Artroscopia - pentru afecţiunile articulaţiilor genunchilor, coatelor sau umerilor.

Are şi limite

Chirurgia minim invazivă nu se poate realiza în orice situaţie, ci alegerea ei sau a intervenţiei clasice ţine de tipul afecţiunii şi de decizia chirurgului. „Orgoliul chirurgului reprezintă punctul vulnerabil al chirurgiei laparoscopice, el neavând voie să cedeze presiunilor exercitate de pacienţi, care pot duce la o extindere periculoasă a metodei", atrage atenţia medicul Bogdan Sandolache.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite