Cum îşi aleg românii metodele de contracepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilula şi prezervativul sunt metodele contraceptive preferate de români. Dar, în egală măsură, rămânem fideli unor metode nesigure, perpetuate din generaţie în generaţie: metoda calendarului şi coitus interruptus.

Un studiu dat publicităţii la începutul anului arată că cele mai cunoscute mijloace de contracepţie printre români sunt prezervativul şi pilula contraceptivă. Pe locul al doilea se află contracepţia de urgenţă, metoda calendarului şi coitusul întrerupt, iar pe locul al treilea, dispozitivul intrauterin (steriletul). Studiul a fost realizat de ISRA Center Marketing Research, pe un eşantion de 1.072 de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani, din mediul urban. Deşi româncele din mediul urban cunosc metodele contraceptive moderne, o mare parte din ele nu le şi folosesc, ajungând candidate la întreruperi de sarcină.

Pentru multe femei, majoritatea din mediul rural şi din oraşele mici din provincie, întreruperile repetate de sarcină ţin, de fapt, locul metodelor contraceptive. „Din fericire, fenomenul este în scădere, dar am avut situaţii în care femei în jurul vârstei de 50 de ani mi-au spus la anamneză că au suferit şi peste 40 de avorturi", spune medicul specialist în obstetrică-ginecologie Doina Mihăilescu de la Centrul Medical „Regina Maria" din Bucureşti. Medicul spune că nivelul de informaţie şi de educaţie este cel care face diferenţa între femeile care apelează la metode contraceptive moderne şi cele care nu se protejează.

Confortul contează, sănătatea mai puţin

Studiul ISRA arată că, pentru românce, criteriile de alegere a metodei contraceptive sunt gradul de protecţie împotriva sarcinilor nedorite şi gradul de satisfacţie sexuală. Potrivit studiului, mai puţin important li se pare impactul asupra sănătăţii. Mihaela (34 de ani), a optat pentru pilulă dar, după folosirea îndelungată, a observat că viaţa sexuală i-a fost afectată. „Libidoul îmi era foarte scăzut şi devenise imperativă folosirea lubrifianţilor. Acest lucru mi-a afectat viaţa intimă, iar mie şi partenerului ne scădea stima de sine", spune Mihaela. La recomandarea medicilor, a schimbat de mai multe ori pilulele, dar fără nicio ameliorare, de aceea a decis să renunţe la anticoncepţionale.

Le iau fără analize şi fără sfatul medicului

Fiindcă sunt medicamente care conţin hormoni, anticoncepţionalele trebuie luate doar pe baza analizelor. „Alegerea se face după ce se observă starea ficatului, profilul lipidic, glicemia, riscul cardiovascular şi dacă există modificări de coagulare a sângelui", explică medicul Doina Mihăilescu. Sunt necesare şi examenul ginecologic şi anamneza, pentru a exclude orice risc. Totuşi, cel mai des, româncele iau pilule anticoncepţionale fără să meargă la medic şi numai o treime din ele consultă specialiştii înainte să aleagă, arată statisticile.

De exemplu, V. R. (26 de ani) recunoaşte că a luat pilule contraceptive consultând doar farmacistul. Pentru ea, pilula a însemnat: vomă, migrene, ameţeli şi depresie. Şi toate aceste simptome au făcut-o să renunţe la utilizarea ei. „Eram irascibilă şi depresivă, plângeam des şi fără motiv", povesteşte V. R. Ea a luat anticoncepţionalele doar trei luni şi, în prezent, foloseşte doar prezervativul. Totuşi, dacă sunt alese corect, anticoncepţionalele nu dau efecte secundare majore. „Nu există intoleranţă la anticoncepţionale în cazul femeilor sănătoase, ci doar erori în alegerea pilulei contraceptive", susţine medicul Doina Mihăilescu.

V. R. a luat anticoncepţionale fără sfatul medicului şi a avut probleme de sănătate



Steriletul este o metodă contraceptivă recomandată mai ales femeilor care au născut, protejând de sarcinile nedorite, dar având şi rol de contracepţie de urgenţă, dacă este montat în primele 5 zile de la un contact sexual neprotejat. Pentru Mari (31 de ani), care ia medicamente incompatibile cu pastilele anticoncepţionale, steriletul a fost cea mai convenabilă metodă contraceptivă, recomandată de medic. „A fost dureros la montare şi manifestările sindromului premenstrual sunt mai puternice de atunci, dar ştiu că sunt consecinţe normale, din moment ce este un corp străin în organism", povesteşte Mari.

image

În schimb, Diana (49 de ani), a renunţat la sterilet după ce, timp de mai mulţi ani, i-a oferit protecţie. „Iniţial am avut un sterilet din plastic cu valabilitate de trei ani, pe care l-am suportat bine şi care, mai mult decât atât, mi-a şi reglat menstruaţiile", spune Diana. Alţi cinci ani a avut montat un dispozitiv intrauterin din argint pe care, de asemenea, l-a tolerat foarte bine, însă după ce medicul i l-a scos, a urmat o sângerare care a ţinut aproape două luni. „Probabil că s-a produs o leziune când a fost extras, cert este că m-am speriat şi nu mi-am mai pus altul", mai spune Diana.

Prezervativul este în top

Fiindcă bărbaţii nu au deocamdată, în afară de prezervativ, nicio altă soluţie pentru contracepţie, aceasta este şi metoda cel mai des folosită de ei, arată studiul GfK, publicat în 2010. Potrivit respectivului studiu, 72% din bărbaţii români apelează la prezervativ, dar 44%  din ei mai practică încă retragerea înaintea ejaculării - coitus interruptus, o metodă nesigură.

«Autodidacţi»

Pentru 83% din români, internetul este prima sursă de informare cu privire la contracepţie.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite