Atacul vascular cerebral, un accident cu consecinţe pe toată viaţa

«Să supravieţuieşti unui atac vascular cerebral este ca şi cum te-ai naşte a doua oară.» Aşa susţin persoanele care au trăit un astfel de eveniment. După o luptă acerbă cu invaliditatea, ele ajung să privească viaţa cu alţi ochi.

De mai bine de 10 ani, România se află pe unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte decesele cauzate de afecţiuni cerebro-vasculare, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Iar rata mortalităţii în urma atacurilor vasculare cerebrale (AVC) se află la egalitate cu rata deceselor determinate de bolile de inimă. „Atacurile vasculare cerebrale sunt boli neurologice de cauză vasculară. De aceea, corect ar fi să spunem că aceste afecţiuni, împreună cu bolile cardiovasculare, reprezină prima cauză de mortalitate din ţara noastră. Astfel, cifrele se situează undeva la 350-370 de cazuri de AVC la 100.000 de locuitori", spune prof. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii Române de Neurologie.

Generează diferite invalidităţi

Persoanele care supravieţuiesc unui atac vascular cerebral se confruntă în general cu invalidităţi de diferite grade de severitate, explică prof. dr. Ovidiu Băjenaru. Astfel, pot apărea paralizii sau pareze, dificultăţi de limbaj, tulburări de vedere şi de orientare în spaţiu, probleme de echilibru şi de deplasare şi tulburări cognitive care pot evolua până la demenţă. În plus, timp de câteva zile după un astfel de accident, există un risc crescut de deces.

Într-o astfel de situaţie s-a aflat şi Cristina P., în cazul căreia, timp de zece zile, medicii au fost rezervaţi în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire.

„Atacul vascular s-a produs în urmă cu cinci ani şi a fost destul de grav, într-o zonă a creierului cu centri vitali. Am avut momente pe parcursul bolii când n-am vorbit deloc. Din spital am ieşit după aproximativ o lună şi nu mergeam încă. Partea stângă a fost afectată şi, de aceea, nu mişcam deloc mâna stângă, piciorul îl târam şi mergeam sprijinită", povesteşte Cristina P., în vârstă de 65 de ani.

Recuperarea este anevoioasă şi cere perseverenţă

La câteva zile după un atac vascular cerebral, este indicat să se înceapă un program de recuperare medicală. Acesta constă, în linii mari, în masaj, kinetoterapie şi, eventual, în fizioterapie. Specialiştii spun că cele mai importante sunt primele nouă luni de la accident, când se înregistrează cele mai mari progrese.

Gheorghe Speriatu are încă dificultăţi de deplasare după ce a suferit un AVC acum un an

Însă organismul care a suferit un AVC are nevoie de terapie de susţinere toată viaţa. Gheorghe Speriatu (56 de ani) face de un an recuperare medicală după ce a suferit un AVC care s-a soldat cu o pareză pe partea dreaptă. „Am stat în spital, la urgenţă, cam trei săptămâni şi apoi alte trei săptămâni am fost internat pentru recuperare. Acest lucru m-a pus pe picioare.

Am învăţat să merg din nou şi mi-am recuperat glasul. Totuşi, am rămas cu două degete de la mână paralizate şi mă deplasez foarte greu. Într-un an am fost internat de cinci ori pentru recuperare. În plus, am angajat un maseur pentru acasă şi fac exerciţii pentru mobilitate, după cum mi-a recomandat medicul", mărturiseşte Gheorghe Speriatu.

Recuperarea medicală a fost îndelungată şi în cazul Cristinei P. De altfel, ea şi acum, după cinci ani de la accident, încă urmează un astfel de program la fiecare şase luni şi, în plus, face exerciţii fizice câte 30 de minute zilnic. „Foarte dificilă a fost recuperarea mâinii stângi. Fiecare deget în parte trebuie antrenat. Trebuie făcute multe mişcări, iar durerile sunt înfiorătoare", spune Cristina P.

Indicaţie: echilibru pe toate planurile

Potrivit medicului Ovidiu Băjenaru, este foarte important ca persoanele care au suferit un AVC să adopte un regim alimentar specific, să facă exerciţii fizice sub supraveghere medicală, să renunţe la fumat, la consumul de alcool şi de cafea şi, în general, să aibă un stil de viaţă cât mai echilibrat.

Astfel, Gheorghe Speriatu a fost nevoit să renunţe la fumat şi să adopte o alimentaţie sănătoasă, fără grăsimi animale, fără exces de sare şi fără prăjeli. De asemenea, Cristina P. a fost sfătuită ca, pe lângă dietă şi mişcare, să încerce să fie mai calmă şi să se relaxeze.

„Eu sunt o colerică, iar atunci când am ieşit din spital, medicul mi-a spus că nu trebuie să mai pun atât de mult la suflet totul. Am început din nou să lucrez, iar asta m-a ajutat. În orice caz, eu zic că la recuperarea mea a contribuit şi gândirea pozitivă, autosugestia, starea mentală", mai spune Cristina P.  

Risc major pentru un nou accident

În cazul persoanelor care au suferit un atac vascular cerebral, riscul de recurenţă creşte de nouă ori. De aceea, aceste persoane trebuie să urmeze tratamentul toată viaţa şi să facă periodic un consult medical. „Tratamentul de prevenţie secundară este extrem de complex şi se stabileşte individiual.

Totuşi, medicaţia este axată pe câteva aspecte esenţiale: tratament antihipertensiv, de control al nivelului de grăsimi şi de protecţie vasculară şi tratament antitrombotic. În plus, este important să se identifice şi să se trateze corect şi susţinut orice altă suferinţă asociată", explică prof. dr. Ovidiu Băjenaru.

Întoarcerea la activităţi, benefică

Printre obiectivele urmărite în cadrul programului de recuperare a persoanelor care au suferit un AVC se numără şi reintegrarea socio-profesională şi familială. Astfel, după trei luni, acestea sunt sfătuite să facă activităţi gospodăreşti uşoare şi, eventual, să-şi reia activităţile profesionale.

„Se poate face şi recomandarea schimbării locului de muncă sau pensionarea pe caz de boală, dacă, în ciuda programului de recuperare medicală, performanţele motorii nu sunt cele aşteptate. De cele mai multe ori, după un AVC poate apărea şi depresia sau o labilitate emoţională exagerată, ceea ce necesită şi consiliere psihiatrică sau psihologică", explică Georgiana Tache (foto), medic primar recuperare medicală la Centrul Medical Care din Bucureşti.

Urgenţă

Şansele de supravieţuire cresc dacă se ajunge la spital în una-două ore de la apariţia simptomelor.