Analizele medicale, între prea puţine şi prea multe
0
Metodele sofisticate pentru investigarea sănătăţii sunt folosite de unii în exces, iar de alţii, deloc. Medicii au la dispoziţie astăzi o aparatură tot mai performantă, care permite depistarea maladiilor în stadii incipiente şi tratarea lor cu succes maxim.
În ţările civilizate, în care majoritatea oamenilor îşi fac un bilanţ anual al stării de sănătate, se poate ajunge la folosirea în exces a tehnicilor de diag-nostic. Consecinţele sunt diverse: expunerea organismului la doze prea mari de radiaţii, supradiagnosticare, stres şi costuri mari. Mai mult, un studiu prezentat la Întâlnirea Anuală a Chirurgilor Ortopezi din Statele Unite a arătat că 35% din radiografiile cerute de ortopezi au scopul de a acoperi medicul în caz de acuzaţie de malpraxis.
Radiografia şi tomografia, cu măsură
În România, supratestarea apare mai degrabă la persoanele bolnave, care se plimbă de la un spital la altul, repetând acelaşi set de analize. Iar pentru un pacient disciplinat, care face ceea ce-i spune medicul, efectuarea de investigaţii medicale în exces poate avea efecte devastatoare asupra psihicului: persoana în cauză se sperie sau se deprimă.
Evident, pot suferi din cauza supratestării şi cei care solicită realizarea de investigaţii din proprie iniţiativă, fără recomandarea medicului. „Efectuarea la întâmplare a investigaţiilor iradiante este periculoasă. Frecvenţa efectuării lor este legată strict de necesitate, iar aceasta este stabilită de către medicul care le solicită", atrage atenţia conf. dr. Vladimir Ene, vicepreşedintele Societăţii Române de Imagistică Medicală.
Cu alte cuvinte, trebuie cântărite avantajele, de necontestat, şi dezavantajele, urmare a acumulării efectelor razelor X asupra ţesuturilor. „Mai cu seamă radiografiile şi tomografiile sunt metodele iradiante predispuse la a fi indicate în exces", subliniază medicul Vladimir Ene. Testele de imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM, fostul RMN) nu sunt iradiante, iar angiografia şi scintigrafia au indicaţii precise. Pentru a limita abuzul de investigaţii iradiante, Societatea Română de Imagistică a propus şi a obţinut impunerea prin legislaţie a unei fişe de supraveghere radiologică prin care să se cuantifice toate investigaţiile iradiante pe care le face o persoană.
Investigaţiile prin CT sau IRM se fac doar la indicaţia medicului
Ce conţine fişa centralizatoare
„Fiecare laborator de radiologie este obligat să elibereze, odată cu radiografia sau tomografia, o fişă tip care conţine numele medicului care a solicitat-o şi, cel mai important - cuantificarea iradierii pe care a primit-o persoana. Teoretic, orice medic care îşi pune problema să indice o nouă investigaţie îi cere pacientului fişa şi vede câte a făcut înainte. Şi astfel îşi poate reevalua decizia de a supune pacientul la o nouă investigaţie", spune conf. dr. Vladimir Ene.
Ecografia, prima linie de diagnostic
Femeile care au ori au avut o rudă apropiată diagnosticată cu cancer de sân trebuie să se monitorizeze anual încă de dinaintea vârstei de 30 de ani. Cercetările arată că cele care au apelat la screeningul mamografic au avut un risc de 1,5 ori mai mare de a face boala decât cele care nu s-au expus la radiaţii. Problema a fost rezolvată rapid la nivelul întregii populaţii feminine: monitorizarea cancerului de sân se face, anual, cu ajutorul ecografiei, şi doar după 50 de ani, şi cu ajutorul mamografiei, realizată la fiecare doi ani.
„Ecografia este o investigaţie de primă intenţie, este accesibilă şi atraumatică, nu iradiază, iar în majoritatea cazurilor, este non-invazivă", ne spune Marian Zota, medic specialist gastroenterolog, cu competenţe în ecografie la clinica Med-As din Bucureşti. „Cu aparate speciale, aproape că nu este zonă care să nu poată fi abordată de ecografie. Nu există o limită superioară a frecvenţei ecografiilor, ci doar cea a necesităţii şi a bunului-simţ", adaugă medicul.
Tocmai de aceea, cel puţin ecografia abdomino pelviană trebuie efectuată anual, în cadrul bilanţului periodic de investigare a stării de sănătate. De altfel, după cum ne spune şi medicul Vladimir Ene, etapele stabilirii unui diagnostic presupun evaluarea informaţiilor despre boală pas cu pas, de la simplu la complicat, pentru a ajunge la metoda iradiantă în ultimă instanţă şi după un raţionament clinic foarte exact.
Ipohondrii sunt veşnicii pacienţi
Pentru unele persoane, certitudinea că sunt bolnave este mai puternică decât rezultatul analizelor recomandate de medic. Aşa că îşi repetă investigaţiile, compulsiv, indiferent de cât de iradiante sau de invazive sunt. „Persoanele ipohondre conştientizează foarte greu că au o problemă psihologică, şi nu fizică. Un ipohondru este foarte centrat pe nişte senzaţii pe care alte persoane le trec cu vederea. Pacienţii suferinzi de ipohondrie care au ajuns la mine au fost trimişi de medicii de familie care erau, pur şi simplu, terorizaţi de ei", ne spune Lena Rusti, psiholog la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti. În unele cazuri, frica de boală este, cumva, justificată: „Mai există şi situaţii în care o persoană din familia pacientului a murit de o boală gravă şi acesta devine ipohondru", mai explică psihologul.
Risc de anemie
Un studiu realizat la Institutul pentru Inimă şi Vase din Kansas, Statele Unite, a arătat că unul din cinci pacienţi internaţi cu probleme cardiovasculare părăsesc spitalul anemici. Motivul - numeroasele recoltări de sânge pentru analize.
Rezultatul analizelor se discută cu medicul Foto: shutterstock
Screeningul pentru cancer poate da greş
Metodele de screening depistează cancerul înainte ca acesta să producă simptome. În Statele Unite, introducerea mamografiei a scăzut mortalitatea prin cancer de sân cu 30% din 1989. Totuşi, screeningul pentru depistarea tumorilor maligne duce şi la aşa-numita supradiagnosticare, una dintre explicaţiile faptului că numărul cazurilor de cancer este în continuă creştere. Aceste teste, din ce în ce mai performante, pot depista cancere în stadii timpurii, care nu ar ajunge vreodată să pună probleme persoanei purtătoare.
„Dacă am dispune de un test 100% sensibil, care să depisteze tot ceea ce un anatomopatolog ar denumi cancer, este probabil că majoritatea, dacă nu chiar toţi am fi găsiţi că suferim de această boală", declara pentru revista americană „Time" Barnett Kramer, medic oncolog şi fost director asociat pentru prevenirea bolilor în cadrul Institutului Naţional pentru Sănătate din SUA.
PSA, antigenul prostatic ce creează confuzie
Atunci când un test de screening ridică suspiciunea de cancer, medicul poate decide, de la caz la caz, să urmărească evoluţia tumorii, adică ritmul ei de creştere, atitudine numită expectativă vigilentă. Aceasta se explică şi prin faptul că, de multe ori, testele de screening au rezultate fals pozitive: indică prezenţa unui cancer fără ca el să existe. Se întâmplă frecvent în cadrul screeningului pentru cancerul de prostată. Dozarea antigenului specific prostatic (PSA) nu este, deci, suficientă pentru a lua decizia unei intervenţii chirurgicale.
Cât de mult ne iradiem
De asemenea, creşterea în grosime a endometrului, stratul care căptuşeşte uterul, apărută după menopauză, poate fi primul indiciu al cancerului de endometru. Specialiştii sunt însă reticenţi în a recomanda ecografia endovaginală ca metodă de testare în masă pentru depistarea acestui tip de cancer, tocmai din cauza riscului crescut de alarme false. Acest lucru înseamnă că multe femei ar trece inutil prin testele invazive necesare efectuării biopsiei.În România funcţionează Programul Naţional de Screening pentru depistarea cancerului de col uterin, adresat femeilor cu vârste între 25 şi 64 de ani. Acesta presupune realizarea unui test Papanicolau anual, gratuit, pe baza trimiterii de la medicul de familie sau de la ginecolog.
Antecedentele familiale impun testarea
„Screeningul digestiv este recomandat pentru testarea persoanelor de peste 50 de ani cu factori de risc", ne spune medicul gastroenterolog Marian Zota. Unul dintre factorii de risc îl reprezintă antecedentele familiale. Prea puţini oameni apelează însă la colonoscopie, un test invaziv. Din păcate, majoritatea ignoră şi hemocultul, un test simplu şi neinvaziv, care depistează prezenţa de sânge în scaun, un posibil semn de afectare a colonului.
Medicul răspunde: „Văd puncte negre"
Dr. Adina Grigorescu
medic specialist oftalmolog
„Am probleme cu vederea de foarte mult timp şi mi se întâmplă frecvent să văd puncte negre. În ultimele două luni, problemele s-au agravat şi am consultat medicul oftalmolog. Acesta mi-a prescris noi dioptrii şi mi-a recomandat să port ochelarii tot timpul. Deşi acum văd mai bine, punctele tot nu au dispărut. Am numai 24 de ani şi sunt foarte îngrijorat. Sfătuiţi-mă, vă rog, ce să fac!" Întrebare de la Claudiu Apreotesei din Bucureşti
Punctele negre, „scamele" sau „muştele", care plutesc prin ochi şi le observăm în special în lumină puternică sau pe un perete alb, se numesc medical miodezopsii. Ele apar odată cu înaintarea în vârstă şi sunt mai frecvente la persoanele cu miopie. De cele mai multe ori, nu au semnificaţie patologică. Există însă şi situaţii în care aceste puncte sunt semne ale unei inflamaţii sau ale unei hemoragii la nivelul vitrosului (substanţa gelatinoasă din interiorul ochiului). Dacă se înmulţesc brusc şi scad capacitatea vizuală, ele pot anunţa debutul unei desprinderi de retină. Dacă examenul fundului de ochi este în limite normale înseamnă că punctele volante pe care le vedeţi sunt inofensive. Diferenţa dintre normal şi patologic poate fi făcută însă doar de către medicul oftalmolog în urma consultului de specialitate.
Aşteptăm întrebările voastre la adresa de e-mail: sanatate@adevarul.ro
Ce teste trebuie să facem periodic
Se încarcă comentariile...
