Canabisul, folosit împotriva cancerului într-un spital din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii bolnavi de cancer de la spitalul North Manchester General din oraşul britanic Bury primesc un medicament dezvoltat din canabis pentru a scăpa de dureri musculare. Tratamentul este, încă, în stadiu de experiment, spitalul din Marea Britanie fiind autorizat să testeze pe pacienţi noul drog.

Sativex este un medicament creat din canabis, care trebuie pulverizat sub limbă de zece ori pe zi pentru a ameliora durerile musculare ale bolnavilor de cancer, în ultimul stadiu al afecţiunii.

Spitalul North Manchester General din Bury a primit autorizaţia de efectuare a testelor pe pacienţii care acceptă să fie cobai în tratamentul experimental. Până în prezent, opt persoane s-au oferit deja iar spitalul va recruta alte 32 pe parcursul următorilor doi ani.

Dacă testele vor da rezultate bune, canabisul va fi folosit pe tot teritoriul Marii Britanii ca analgezic în stadiile terminale de cancer, scrie BBC News.

Medicamentul conceput din stupefiant poate fi cumpărat din farmacii de mai bine de un an, pe bază de prescripţie medicală, dar nu a fost utilizat în spitale, până în prezent.

Deşi este fabricat din canabis, pacienţii nu manifestă stările de euforie oferite de drogul iniţial.

Cercetătorul-şef Sam Jole din cadrul trustului care gestionează spitalul a atras atenţia: "Bolnavii care folosesc spray-ul medicamentos nu manifestă euforia asociată consumului ilegal de canabis".

Medicamentul fabricat de compania GW Pharmaceuticals conţine două subtanţe găsite în drog, THC şi CBD. Pulverizarea lui sub limbă face ca Sativex să fie absolbit mai lent în organism, decât dacă ar crea un medicament care se fumează.

image

Oamenii de ştiinţă din domeniul medical şi-au îndreptat tot mai mult atenţia asupra stupefiantelor pentru a le descoperi pe cele care pot fi folosite în tratamente împotriva unor afecţiuni grave, precum cancerul.

Pastilele de ecstasy ar putea fi folosite pentru a vindeca cancerul după ce savanţii au modificat drogul astfel încât să-i crească proprietăţile de distrugere a tumorilor. Ecstasy a fost deja folosit cu eficienţă impotriva a peste jumătate din cazurile de cancer al celulelor albe din sânge (leucemie), însă tratamentul trebuie foarte bine utilizat pentru că administrat în dozele prea mari drogul ar putea ucide pacientul.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite