Adevarul.ro

Soluţii naturale pentru problem e orale

19 martie 2010, 17:37 |  Autor: Liliana Ivan | 

Cuvinte cheie: solutii, patrunjel, catina, afine,

Pătrunjelul este remediul ideal şi la  îndemână  pentru  îndepărtarea halenei

Pătrunjelul este remediul ideal şi la îndemână pentru îndepărtarea halenei

 

Uneori ne putem confrunta cu neplăceri precum carii dentare,  afte bucale sau respiraţie neplăcută.  Toate acestea pot fi tratate cu remedii din plante.

Mirosul neplăcut al gurii poate fi determinat de consumul excesiv de alcool, de fumat, de consumul unor alimente cu miros puternic (ceapă, usturoi, peşte anşoa) şi de unele afecţiuni, cum sunt cele gastrointestinale şi cele pulmonare.

Pătrunjelul verde combate halena

Mestecate între mese, câteva frunze de pătrunjel contribuie la împrospătarea respiraţiei şi acţionează ca un dezinfectant excelent al căilor respiratorii superioare Această terapie trebuie repetată de trei-patru ori pe zi, timp de zece zile.

Cura cu boabe de ienupăr detoxifiază

Fructele de ienupăr, renumite pentru efectele benefice în afecţiunile renale, respiratorii şi digestive, sunt un leac foarte eficient contra halenei. Respiraţia neplăcută poate fi cauzată de toxinele acumulate în organism.

Pentru detoxifiere, urmează o cură cu boabe crude de ienupăr. În prima zi se iau patru boabe, care se mestecă lent, timp de 30 de minute, apoi se înghit. În zilele următoare creşte doza cu câte o boabă, până în cea de-a 13-a zi, când poţi începe să reduci câte o boabă, zilnic, până ce ajungi la doza de patru boabe, administrată în prima zi de tratament. După o lună, repetă tratamentul, care, în plus, contribuie şi la detoxifierea organismului.

Uleiul de ienupăr, un bun dezinfectant

Cel mai indicat este să mesteci boabe de ienupăr, dar cine nu suportă gustul boabelor poate urma o terapie cu ulei din această plantă. Adaugă zilnic câte şapte picături de ulei într-o cană cu ceai şi foloseşte acest tratament timp de 14 zile, pentru a reduce nivelul bacteriilor din cavitatea bucală responsabile cu respiraţia urât mirositoare.

Cătina, eficientă împotriva herpesului

Pentru tratamentul herpesului, specialiştii recomandă uleiul de levănţică şi de cuişoare (câte cinci picături puse în ceai, după mesele principale) şi ceaiul din fructe de cătină, preparat din două linguriţe de fructe care se infuzează într-o cană de apă clocotită, timp de 10 minute. Terapia durează două săptămâni şi zilnic se beau câte trei căni de ceai.

Şi decoctul din coji de mere ­este eficient. Se fierb cojile de la două mere într-o cană cu apă clocotită şi licoarea se îndulceşte cu miere. Se beau două-trei căni pe zi. De asemenea, ceaiul de rozmarin şi fumăriţă (în părţi egale) calmează durerea şi usucă ulceraţiile. O cană de ceai se prepară dintr-o lingură de plantă la o cană cu apă clocotită. Zilnic, se beau câte două căni de infuzie, vreme de zece zile.

Afine, pentru tratarea aftelor

Micile ulceraţii dureroase din interiorul cavităţii bucale, aftele, dispar într-un timp scurt dacă foloseşti un tratament local cu salvie, cu busuioc sau cu muşeţel.

Poţi face gargară sau îţi poţi clăti gura cu infuzii din aceste plante pentru a calma durerile şi pentru a dezinfecta ulceraţiile. Decoctul de afine şi chiar fructele mestecate şi ţinute în gură ajută la regenerarea ţesutului gingiei afectate de afte. Un alt leac este apa de gură preparată din 50 g de cimbrişor macerat în 250 ml de ţuică. Cu această soluţie se face gargară de mai multe ori pe zi.

Cuişoarele calmează durerile dentare

O dischetă de vată, îmbibată cu patru-cinci picături de tinctură de cuişoare sau din flori de salcâm, care se aplică pe dintele cariat, are un efect dezinfectant şi calmant. De asemenea, pansamentele aplicate la nivelul cariilor dentare, cu frunze de pătrunjel, amestecate cu sare calmează durerile.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra Constantina competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

În cazul halenei, trebuie descoperită cauza respiraţiei urât mirositoare (igienă orală deficitară, probleme locale sau generale): se pot mesteca frunze de pătrunjel sau de mărar, seminţe de anason sau de chimen; se sug comprimate cu salvie şi propolis sau tablete de Voseptol (conţin tinctură de propolis, uleiuri volatile de eucalipt, mentă şi de cimbru).

Pentru carii sunt utile picăturile de ulei de cuişoare aplicate pe locul dureros sau gargara cu ulei de cuişoare, care înlătură şi respiraţia urât mirositoare.. Pentru gingivite sunt utile gargarele cu ceai de muşeţel.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ce plante echilibrează balanţa hormonală

    Talpa-gâştei, năprasnicul, mărarul şi zmeurul conţin substanţe care combat problemeca infertili ...

    Cele mai bune plante cu efect detoxifiant

    Starea permanentă de oboseală, problemele de memorie şi kilogramele în plus pot avea drept cauz ...

    Xilina, anestezicul local cel mai folosit

    Injecţiile dureroase şi intervenţiile chirurgicale la nivelul mucoaselor sunt doar două exemple ...

    Tu ştii ce mănânci? Ce ingrediente „secrete“ se pot ascunde în dietă

    Publicaţia Business Insider a trecut în revistă unele dintre cele mai neobişnuite ingrediente d ...

    Remedii naturiste care tratează bolile tiroidei

    Depistate la timp, afecţiunile glandei tiroide pot fi vindecate. De mare ajutor sunt tratamente ...

    Scapă de pistrui cu cele mai bune remedii naturale!

    Pătrunjelul, leuşteanul şi lămâia nu doar dau savoare mâncării, ci reprezintă şi leacuri care ...

    Cum se face corect detoxifierea

    Eliminarea toxinelor ar trebui să înceapă cu intestinul gros şi să continue cu ficatul şi cu ri ...

    Câte riduri „şterg“, de fapt, cremele-minune

    În general, după vârsta de 30 de ani, pielea îşi pierde considerabil din elasticitate şi îşi f ...

    Cristian Diaconescu: Preşedinţia nu a fost consultată în privinţa reînhumării scriitorului Nyiro Jozsef

    Consilierul prezidenţial coordonator Cristian Diaconescu a declarat, joi seară, că nu s-a ceru ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole