Remedii fel şi fel cu varză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varza este un  remediu excelent  împotriva durerii
Varza este un remediu excelent împotriva durerii

Gripa, reumatismul şi colitele ulceroase sunt boli care pot fi „îmblânzite” cu ajutorul preparatelor pe bază de varză. Află în ce alte afecţiuni mai are indicaţie varza şi cum se întrebuinţează corect pentru a grăbi vindecarea.

Nutriţioniştii şi fitoterapeuţii numesc varza leguma-minune, deoarece are indicaţii în peste 100 de afecţiuni. Varza se numără printre cele câteva legume care conţin un complex de vitamine esenţiale (A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, K şi U) şi de minerale (magneziu, fier, potasiu, calciu, fosfor). De asemenea, este una dintre cele mai importante surse de fibre alimentare. Ba, mai mult, studiile au arătat că varza conţine şi substanţe cu acţiune antiinflamatoare, anticancerigenă şi hepatoprotectoare. În principiu, remediile pe bază de varză nu au contraindicaţii, însă, înainte de a le utiliza, este bine să consulţi un fitoterapeut. Ele se pot folosi atât pe cale internă, cât şi pe cale externă.

Se aplică pe locuri dureroase

Datorită proprietăţilor antiinflamatoare, varza este un remediu excelent împotriva durerii. Se recomandă în caz de entorse, de colici hepatice, de reumatism, nevralgii şi în diverse afecţiuni ale vezicii biliare însoţite de durere. Trei sau patru frunze de varză se spală bine şi se înmoaie cinci minute în apă cu lămâie. După aceea, se tamponează frunzele cu un şerveţel pentru a îndepărta surplusul de apă şi, cu ajutorul unui foarfece, se îndepărtează nervura centrală. Frunzele se strivesc cu făcăleţul sau cu o sticlă, se acoperă cu o pânză, iar mai apoi se fixează cu un bandaj. Frunzele de varză se menţin pe locul dureros în funcţie de severitatea durerii, între două şi patru ore ori toată noaptea.

Cure cu suc în ulcer, anemie şi diabet

Un studiu realizat în urmă cu 15 ani de oamenii de ştiinţă americani de la Şcoala de Medicină a Universităţii Stanford a arătat că sucul de varză este eficient în vindecarea ulcerului gastric. După o cură de trei săptămâni cu suc de varză, s-a observat că, la 62 din cei 65 de voluntari participanţi la studiu, rănile produse de ulcer s-au vindecat complet. Se pare că procesul de vindecare s-a datorat vitaminei K, recunoscută pentru rolul ei antihemoragic, şi vitaminei U, cu efect protector asupra mucoasei stomacale.

Pentru a obţine rezultate, se recomandă câte două căni de suc de varză pe zi, una dimineaţa, după micul dejun, şi cea de-a doua seara, înainte de cină. Sucul de varză se mai recomandă şi în terapiile pentru combaterea anemiei (una - două căni de suc pe zi), asteniei (o cană de suc pe zi, timp de o lună), calculilor renali (doza este stabilită de fitoterapeut, în funcţie de mărimea pietrelor de la rinichi), diabetului (unul - două pahare de suc pe zi, timp de trei luni), gripei (unul- două pahare de suc pe zi, preventiv) şi depresiei (două pahare de suc pe zi, până la ameliorarea stării). Deoarece sucul de varză nu are un gust prea plăcut, se poate combina cu suc de morcovi ori cu câteva picături de lămâie.

Întreţine elasticitatea pielii şi tratează acneea

Deoarece conţine vitamine cu efect puternic antioxidant (A, C şi E), varza este un aliat de nădejde în lupta împotriva îmbătrânirii premature. Dimineaţa şi seara, faţa se tamponează cu suc de varză, după ce, în prealabil, se curăţă bine cu un lapte demachiant. Sucul de varză curăţă tenul de impurităţi, ajută la regenerarea epidermei, restabileşte microcirculaţia de la nivelul pielii, favorizează resorbţia chisturilor de grăsime şi are efect tonifiant. De asemenea, s-a observat că, pe termen lung, grăbeşte vindecarea pielii acneice şi, în plus, estompează semnele lăsate de tratarea incorectă a acestei afecţiuni.

În bronşite, sub formă de decoct

În cazul persoanelor diagnosticate cu astm bronşic, decoctul de varză ajută la menţinerea sub control a simptomelor. Decoctul se obţine din 60 g de varză şi dintr-o jumătate de litru de apă care se fierb 30 de minute. Vasul se ia de pe foc şi se lasă la răcit câteva minute. Ulterior, se adaugă 70 g de miere de albine. Se ia câte o linguriţă pe zi, timp de două săptămâni. Decoctul de varză şi-a dovedit eficienţa şi în tratarea guturaiului şi durerilor de gât.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie, competenţă în apifitoterapie,reflexoterapeut

Datorită bogăţiei de vitamine şi de minerale, varza are efect antianemic şi energizant, fiind recomandată în caz de oboseală fizică şi de surmenaj intelectual. Sucul proaspăt de varză este un remediu deosebit de util în gastrită, ulcer gastric şi duodenal şi în colită. Totodată, proprietăţile antiseptice şi dezinfectante o recomandă în infecţiile respiratorii. Varza poate fi folosită sub formă de cataplasme împotriva durerilor reumatismale, entorselor, durerilor de dinţi şi durerilor de cap. În plus, se foloseşte sub formă de comprese sau de măşti cu suc proaspăt în tratarea dermatitei seboreice şi eczemelor. De asemenea, grăbeşte procesul de vindecare şi are acţiune dezinfectantă în caz de răni care se vindecă greu, dermatite infecţioase şi înţepături de insecte. În sezonul rece, se recomandă curele cu suc de varză (50 ml pe zi), deoarece această legumă este un întăritor al sistemului imunitar.

Contraindicaţie

Varza nu se recomandă persoanelor cu hipotiroidie, deoarece le poate agrava boala.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite