Levănţica, somnifer fără efecte secundare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi simpla inhalare a parfumului de levănţică are efecte benefice asupra stării psihice
Chiar şi simpla inhalare a parfumului de levănţică are efecte benefice asupra stării psihice

Băile zilnice în care s-au adăugat preparate de levănţică, precum şi ceaiul băut ca atare au efecte de relaxare a organismului şi de inducere a somnului. De asemenea, calmează durerile reumatice.

De la levănţică sunt întrebuinţate florile, care se recoltează în prima parte a zilei. În acest interval, planta conţine cea mai mare cantitate de uleiuri volatile. Folosită atât intern, cât şi extern, levănţica este cunoscută pentru efectele sale în combaterea insomniei. Eficienţa levănţicii în tratarea insomniei a fost recunoscută de foruri de specialitate care evaluează siguranţa şi efectele plantelor medicinale, precum Comisia Germană „E".

Levănţica are acţiune calmantă asupra sistemului nervos central, lucru datorat uleiurilor esenţiale din compoziţia plantei. În insomnie, stres şi în migrene, este indicată infuzia preparată din 2 linguriţe de flori de levănţică şi din 250 ml de apă clocotită, care se lasă la infuzat 15 minute. Se beau două căni pe zi, dintre care una seara, înainte de culcare.

Un truc simplu contra insomniei constă în umplerea unui săculeţ de pânză cu flori uscate de levănţică şi în aşezarea lui între pernele de dormit. De asemenea, băile cu infuzie de levănţică relaxează organismul şi induc somnul. Pentru acestea, se adaugă un pumn de flori de levănţică la un litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat o jumătate de oră. Infuzia se adaugă în cadă. Baia trebuie să dureze 20 de minute. În locul infuziei se poate folosi uleiul de levănţică (se toarnă 10 picături în apa de baie).

Are şi proprietăţi digestive

Principiile active ale levănţicii includ, pe lângă uleiuri volatile, taninuri, săruri minerale, flavonoide şi fitosteroli, care conferă plantei acţiune calmantă, antiseptică, antispastică, diuretică, hipotensivă, relaxantă, colagogă (stimulează secreţia biliară) şi carminativă (favorizează evacuarea gazelor din intestin).

Aşa se face că remediile din levănţică sunt indicate în caz de indigestie, în combaterea balonării şi colicilor, în caz de diaree, de anorexie şi în cazul unor tulburări intestinale cauzate de stres. În problemele digestive se poate administra fie infuzia (una-două linguriţe de plantă la o cană cu apă, de două ori pe zi), fie pulberea obţinută prin măcinarea florilor uscate.

Se ţine sub limbă un vârf de linguriţă de pulbere pentru câteva minute şi apoi se înghite cu apă, de patru ori pe zi. „Dacă este administrată sub formă de ceai sau de diluţie apoasă a uleiului esenţial ori sub formă de condiment, levănţica îmbunătăţeşte digestia, crescând secreţia gastrică şi motricitatea intestinală", spune medicul de familie Cristina Bogdan, cu competenţe în fitoterapie, de la Clinica „Naturo­pathya Med" din Bucureşti.

Nu în ultimul rând, masajul pe abdomen cu ulei de levănţică diluat, în sensul acelor de ceasornic, are rezultate benefice în caz de balonare, de colici şi de indigestie.

Eliberează căile respiratorii

Levănţica este şi un bun remediu pulmonar: grăbeşte eliminarea secreţiilor bronşice şi are efect descongestionant, putând fi recomandată în infecţiile căilor respiratorii. În gripă, bronşită şi în tuse, se pot face inhalaţii cu ulei esenţial de levănţică: se adaugă 4 picături de ulei într-un litru de apă clocotită şi se stă 10 minute deasupra vasului, cu capul acoperit.

În stările febrile sunt indicate frecţiile cu oţet aromatic de levănţică. Acesta se obţine prin macerarea, timp de două săptămâni, a 80 g de flori uscate de levănţică într-un litru de oţet alb.

Extern, are efect cicatrizant

Levănţica ajută la înnoirea celulelor cutanate, această plantă având indicaţii în numeroase probleme de piele. În arsurile solare uşoare sunt de ajutor compresele cu macerat de levănţică. El se obţine din 40 g de flori uscate la un litru de alcool sau de apă, iar amestecul se lasă la temperatura camerei timp de două săptămâni. Pentru că are efect calmant, infuzia de levănţică (preparată dintr-o lingură de flori uscate la 200 ml de apă clocotită) poate fi folosită şi pentru tamponarea zonelor pişcate de ţânţari. Pentru a ţine aceste insecte la distanţă, se poate masa pielea cu ulei esenţial de levănţică diluat în ulei de măsline (4 picături la o lingură).

Infuzia ajută şi la curăţarea şi la cicatrizarea rănilor sau zgârieturilor. În crampele musculare şi în reumatism este eficientă masarea zonelor afectate cu ulei esenţial de levănţică (20 de picături, diluate în 50 ml de ulei de măsline).

Contraindicată gravidelor

Dacă se respectă dozele indicate, levănţica nu are efecte secundare. „În doze mari, este toxică şi excitantă a sistemului nervos, deci nu trebuie administrată prelungit şi fără indicaţii medicale sigure", atrage atenţia medicul Cristina Bogdan. De asemenea, levănţica este contraindicată gravidelor şi femeilor care alăptează.

Mirosul care „alungă" depresia

Lavanda este o plantă renumită pentru acţiunea sa anxiolitică (n.r. - care combat anxietatea) şi antidepresivă. Remediile din această plantă sunt de mare ajutor persoanelor cu atacuri de panică, cu nevroze, cu tensiune psihică, cu iritabilitate, celor care se confruntă cu stări depresive sau celor trec uşor de la o stare la alta. Efectele benefice în acest sens sunt demonstrate prin numeroase studii clinice. De ajutor este cura cu tinctură de levănţică (30 de picături diluate în 50 ml de apă), de trei ori pe zi, până la îmbunătăţirea stării psihice. Efecte benefice are şi aromaterapia. Se adaugă 5 picături de ulei esenţial de levănţică în vasul de aromaterapie umplut cu apă. Vasul „se aprinde" cu câteva ore înainte de culcare.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite