Iridodiagnosticul, metoda care citeşte bolile în ochi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irisul este mai întâi scanat şi fotografiat, apoi modificările de culoare, relief sau de textură sunt analizate cu ajutorul unui program de calculator
Irisul este mai întâi scanat şi fotografiat, apoi modificările de culoare, relief sau de textură sunt analizate cu ajutorul unui program de calculator

O analiză care constă în observarea modificărilor de la nivelul irisului indică existenţa unor disfuncţii organice şi poate oferi un diagnostic orientativ. Procedura de depistare a unor afecţiuni prin ana­lizarea membranei care dă culoarea ochilor nu înlocuieşte analizele cla­sice, dar poate fi uti­lă celor care vor să‑şi cu­noască riscul de boală.

Printr-o simplă examinare a irisului, poţi afla dacă suferi de boli despre care nici nu aveai habar. Iridologia, ştiinţa de a citi bolile în ochi, îţi poate arăta şi ce predispoziţii ai pentru anumite afecţiuni. Acest lucru este posibil fiindcă irisul este considerat o adevărată hartă a organismului şi poate oferi indicii importante referitoare la unele tulburări sau dezechilibre apărute în corp.

Se face o analiză pe calculator

„Este o tehnică de diagnostic, nu de tratament, care, susţin adepţii, ar putea fi imaginea fidelă a stării de sănătate a organelor interne, oglindită la nivelul globului ocular: iris, pupilă etc.", explică medicul de familie Radu Leon George de la clinica Leomedica din Capitală. Un diagnostic pus în acest fel se numeşte iridodiagnostic.Dacă, mai demult, medicii foloseau o lupă pentru a „citi" în ochi, în prezent, iridodiagnosticul poate fi pus cu ajutorul unor aparate moderne, computerizate. Astfel, irisul este scanat cu ajutorul unui dispozitiv, iar datele obţinute se interpretează pe calculator, cu ajutorul unui program.

Organele interne sunt ilustrate pe harta ochiului în diferite culori, iar interpretarea se face pe baza datelor legate de modificarea culorii, reliefului şi texturii irisului. Atunci când culorile sunt mai fade decât ar fi normal, când apar unele puncte sau pete înseamnă că organul intern care corespunde culorii şi porţiunii respective este afectat sau ar putea fi afectat, în viitor, de boală.

Poate fi observat şi stadiul bolii

În cazul în care boala este deja diagnosticată, iridologia poate arăta în ce stadiu se află aceasta. Dar şi dezechilibrele de la nivelul unor organe şi iminenţa apariţiei unor boli pot fi evidente prin iridodiagnostic. Este vorba despre dezechilibre la nivelul plămânilor, ficatului, rinichilor, splinei, inimii şi al stomacului. Prin iridologie se pot evidenţia şi bolile ereditare, dar şi faptul că persoana a suferit de anumite afecţiuni care s-au vindecat.

Irisul este unic

Culoarea ochilor este dată de cantitatea de pigment din iris. Cu cât există mai mulţi pigmenţi de melanină, cu atât ochii sunt mai închişi la culoare, iar fiecare dintre noi are altă concentraţie de melanină, ceea ce ne face unici. Culoarea ochilor oferă şi ea informaţii despre sănătatea organismului. De exemplu, persoanele cu ochii căprui sunt predispuse la boli reumatice, anemie, hepatită, afecţiuni endocrine şi gastrice, iar un iris foarte pigmentat poate arăta existenţa unei boli metabolice, precum diabetul zaharat. Cele cu ochi albaştri au un risc sporit de astm şi de eczeme, iar cele cu ochii verzi sunt mai predispuse la boli ereditare.

Disfuncţiile se tratează blând

După examenul irisului, calculatorul schiţează şi anumite scheme de tratament bazate pe remedii homeopatice, pe ceaiuri din plante, precum şi pe suplimente nutritive. De asemenea, poate sugera apiterapie, masaj, acupunctură sau reflexoterapie. Toate tratamentele sunt personalizate în funcţie de nevoile fiecărei persoane în parte. Ulterior, se poate verifica eficienţa tratamentului, fiindcă specialistul în iridologie poate stoca în arhivă imaginile irisului şi le poate compara cu cele noi, realizate după tratament.  „Metoda nu are nicio legătură cu medicina oftalmologică", mai spune medicul de familie Radu Leon George.

info
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite