Indicaţii terapeutice ale curei cu tărâţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cura cu tărâţe trebuie urmată, în medie, două luni
Cura cu tărâţe trebuie urmată, în medie, două luni

Sunt uşor de procurat şi costă o nimica toată... Însă, în ciuda acestui lucru, nu sunt un aliment deloc „ieftin“ ci, din contră, unul deosebit de valoros din punct de vedere terapeutic.

Obţinute din coaja bobului de grâu, tărâţele sunt o sursă excelentă de vitamine, în special cele din complexul B (B1, B2, B5, B6 şi B12), de minerale (magneziu, potasiu, sodiu, sulf, siliciu şi mangan) şi de fibre vegetale. În plus, ele au un conţinut bogat în glucide, în enzime, în acizi nucleici şi în proteine.

Cura cu tărâţe de grâu trebuie urmată în medie două luni, timp în care se iau zilnic câte una-două linguriţe de tărâţe măcinate. Ele pot fi consumate ca atare ori amestecate cu apă, cu miere, cu ceai, cu lapte, cu supă sau cu alte lichide. Condiţia este ca acestea să nu fie fierbinţi (peste 30 de grade Celsius), pentru a nu distruge vitaminele.
Oricine poate urma o astfel de terapie, chiar şi copiii, pentru că există un risc minim de apariţie a efectelor secundare. Este indicată în special în caz de anemie, de probleme digestive, de litiază biliară, de probleme cardiovasculare sau de afecţiuni reumatice.

Un aliat în lupta cu obezitatea

Datorită conţinutului ridicat de fibre vegetale, tărâţele de grâu induc rapid senzaţia de saţietate, fiindu-le un aliat de nădejde celor care doresc să scape de kilogramele în plus. Fitoterapeuţii recomandă cura de slăbire cu tărâţe de grâu, deoarece nu prezintă riscuri, nu creează dependenţă, iar rezultatele se menţin pe termen lung. Cura presupune administrarea zilnică a câte două linguriţe de pulbere de tărâţe, de cinci ori pe zi, înainte de mese, timp de două săptămâni.

Cura poate fi continuată timp de încă 15 zile, dar de data aceasta, tărâţele trebuie luate doar de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. După administrarea tărâţelor este bine să se bea câte o cană de ceai verde, ceai de soc sau de tei. În acest fel, senzaţia de saţietate se va instala rapid. În timpul curei se recomandă consumul de iaurt degresat, de fructe şi de legume proaspete pentru a completa necesarul de nutrienţi.

Uşurează digestia şi detoxifiază organismul

Persoanele care se confruntă cu tulburări digestive, în special constipaţie, pot face o cură de două-trei luni cu tărâţe de grâu. Aceasta presupune ca, în fiecare dimineaţă, cu o oră înainte de micul dejun, să se administreze tărâţe sub formă de macerat. Pentru aceasta este necesar ca seara să se pună o lingură de tărâţe proaspete într-un pahar cu apă rece.

A doua zi se bea apa din cană, iar apoi se consumă tărâţele care s-au depus pe fundul cănii. Remediul are efect laxativ, fiind o metodă blândă şi sigură de a combate constipaţia. În plus, o astfel de cură ajută şi la detoxifierea organismului.

Tărâţele sunt remediu şi în caz de balonare, deoarece enzimele conţinute de ele facilitează digestia. Aşadar, dacă anumite alimente îţi provoacă astfel de neplăceri, tot ce trebuie să faci este să presari puţină pulbere de tărâţe peste ele înainte de a le consuma. 

Borşul de putină combate astenia

Cura cu borş de putină este o altă modalitate de a beneficia de proprietăţile tărâţelor de grâu. Cel mai nimerit este ca terapia să fie urmată primăvara, borşul fiind un remediu eficient contra asteniei, nevrozelor, stărilor depresive, insomniei şi afecţiunilor digestive. În plus, această cură are efect tonic asupra sistemelor nervos şi endocrin, are efecte diuretice, antiseptice, depurative şi de reglare a tensiunii.

O astfel de cură este de ajutor şi persoanelor care se confruntă cu cardiopatie ischemică, cu tromboză, varice, cu flebită, cu arterită sau cu afecţiuni hepatobiliare. De asemenea, fitoterapeuţii recomandă consumul borşului de tărâţe în caz de litiază urinară oxalică şi fosfatică, în caz de tuberculoză, de diabet zaharat sau de alcoolism. Totuşi, acesta trebuie consumat cu prudenţă în cazul în care te confrunţi cu hiperaciditate gastrică.

Cura presupune consumul a câte unul-două pahare de borş, de câte trei ori pe zi, timp de două-trei luni. Ţine cont de faptul că, pentru a avea într-adevăr proprietăţi benefice, borşul de putină trebuie să conţină doar ingrediente naturale precum tărâţe de grâu, tărâţe de porumb şi apă.

Pentru fermentaţie, trebuie să se adauge huşte (tărâţe acrite de la borş) sau, în lipsa acestora, se umezesc tărâţele cu borş înainte de a pune apă fierbinte. Borşul este bun de consumat după 24 de ore, dacă a stat la cald, iar înainte de a-l consuma, trebuie strecurat.

Leac contra acneei

Un alt preparat pe bază de tărâţe cu efecte benefice este zeama de tărâţe. Aceasta este un remediu eficient împotriva acneei, dar şi durerilor de gât, laringitei şi tusei. Se pun şase linguri de tărâţe într-un vas de sticlă, peste care se toarnă un litru de apă plată şi se amestecă bine. Se lasă timp de opt ore, după care se filtrează. În caz de acnee, zeama trebuie folosită atât intern, cât şi extern.

Astfel, se opreşte o cantitate mică de zeamă de tărâţe pentru a tampona faţa cu ajutorul unui disc. Se lasă soluţia să acţioneze 20 de minute, după care se clăteşte cu apă rece sau cu ceai de gălbenele răcit. Pentru combaterea durerilor în gât şi tusei, zeama de tărâţe se bea încălzită şi îndulcită cu puţină miere.

Măşti pentru ten

Dacă îţi doreşti un ten curat, neted şi luminos, poţi face săptămânal o mască cu tărâţe. Amestecă o lingură de tărâţe cu o linguriţă de miere şi cu zeama de la o lămâie şi masează-ţi pielea feţei cu soluţia obţinută. Clăteşte bine cu apă călduţă. În acest fel vei îndepărta celulele moarte şi impurităţile. La prepararea măştilor poţi folosi şi alte ingrediente pe lângă tărâţe, precum ulei de măsline, albuş de ou sau roşii.

Opinia specialistului

Ruxandra Constantina
medic de familie,  competenţă în apifitoterapie

Tărâţele de grâu îmbunătăţesc digestia, conferă senzaţia de saţietate şi sunt un tonic fizic şi psihic excelent. De aceea, cura cu tărâţe de grâu este recomandată în special persoanelor care se confruntă cu probleme precum colite, dischinezii biliare, constipaţie, litiază biliară, dispepsii, obezitate, boli de piele, anemii, depresii sau neurastenii. Acest remediu poate fi folosit şi de către persoanele fără probleme de sănătate, ca mijloc natural de întărire a sistemului imunitar şi pentru prevenirea cancerului de colon. Tărâţele pot fi consumate ca atare sau adăugate altor alimente, în cure de câte două-trei luni, ori sub formă de borş.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite