Adevarul.ro

Cătina te fereşte de viroze

18 decembrie 2009, 19:06 |  Autor: Liliana Ivan | 

Cuvinte cheie: catina, viroza, vitamine,

Orice suc natural poate fi amestecat cu câteva picături de sirop de cătină

Orice suc natural poate fi amestecat cu câteva picături de sirop de cătină

 

Cătina este un remediu cu o valoare terapeutică remarcabilă.Fructele, a căror culoare variază de la galben până la roşu, se folosesc în tratamentul bolilor cauzate mai ales de carenţele de vitamine.

Cea albă şi cea roşie au proprietăţi similare

Ambele soiuri de cătină, şi cea albă, şi cea roşie, sunt tonice generale, combat diferite forme de anemie şi contribuie, prin conţinutul lor de vitamina C, la detoxifierea organismului. Datorită bogăţiei de vitamine din complexul B, cătina albă şi cea roşie intervin în procesele metabolice.

Extractele sunt antivirale

Extractele din mlădiţe de cătină roşie, cunoscută şi sub numele de tamarix, se folosesc în tratarea bolilor măduvei osoase, cele ale splinei şi ale ficatului. Aceste extracte se administrează sub formă de picături, în funcţie de vârstă şi de afecţiune. Gemoderivatele acţionează împotriva microbilor sau virusurilor care au afinitate pentru ficat, splină sau pentru măduva osoasă.

În anumite boli, extractele din muguri de cătină se folosesc împreună cu alte extracte. În combinaţie cu extractul de alun şi de brad, este indicat în forme severe de anemie, în amestec cu porumbarul, în anorexie, cu bradul, în problemele stomatologice, iar cu coacăzul, în diverse infecţii virale.

Combate avitaminozele

Infuzia de cătină roşie ajută în combaterea avitaminozelor grave, este un bun detoxifiant, diuretic, sudorific, antidiareic, hemostatic şi antifebril. Aceasta se prepară din două linguri de fructe zdrobite, care se pun în 500 ml de apă clocotită. Se lasă vasul acoperit timp de 30 de minute şi infuzia se bea fracţionat, în decursul unei zile.Tratamentul durează cel puţin 20 de zile, în funcţie de recomandarea specialistului.

Se utilizează şi în terapia bolilor cronice

Proprietăţile de antianemic, antigripal, antisclerotic, antiinflamator şi de tonic al sistemului imunitar recomandă cătină albă în tratamentul unor afecţiuni grave, de tipul cirozei, dizenteriei, ulcerului gastric, aterosclerozei, eczemelor infecţioase şi asteniei. Prin conţinutul mare de caroten, ajută la termoreglarea organismului.

În astfel de afecţiuni, se foloseşte ceaiul preparat din două linguri de fructe zdrobite la 500 ml de apă clocotită. Această cantitate se consumă zilnic, timp de 60 de zile.

Siropul întăreşte imunitatea

Anemicii şi persoanele cu afecţiuni ale ficatului pot consuma şi siropul de cătină, un excelent tonifiant al sistemului imunitar, benefic mai ales în sezonul rece.

Pentru prepararea acestui sirop, ai nevoie de următoarele ingrediente: 500 g de fructe şi un borcan cu 800 g de miere. Preparare: se spală boabele, se pun în borcane de 400 g, care se umplu doar o treime. Deasupra se toarnă miere, se umple borcanul şi se amestecă bine conţinutul, cu o lingură de lemn. Apoi, se pune capacul şi se păstrează siropul la frigider. După 10 zile, poţi să-l foloseşti. În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, ia câte o lingură din acest tonic delicios. Tratamentul durează 30-40 de zile.

Ceaiurile de orice fel se pot îndulci cu câte o linguriţă de sirop de cătină, care asigură organismului nutrienţii de care are nevoie în anotimpul rece.

Are mai multă vitamina C decât citricele

Cătina este bogată în vitamina C (conţine între 400 şi 1.500 mg, cantitate superioară celei existente în căpşuni, kiwi şi în portocale). Alte elemente nutritive valoroase din conţinutul fructului sunt vitaminele E (180 mg), B1, B2, PP, F şi provitamina D, dar şi minerale, precum magneziul, fosforul, potasiul, fierul şi sodiul. De asemenea, cătina este o sursă importantă de betacaroten, de licopen şi de acizi graşi nesaturaţi.

Util: Fructele se pot recolta începând cu luna august şi până la primul îngheţ.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familiecompetenţă în apifitoterapie

Fructele de cătină conţin de două ori mai multă vitamina C decât fructele de măceş şi de 10 ori mai multă decât citricele. Cătina albă are acţiune nutritivă, revitalizantă şi de refacere pentru piele. Are componente nutritive esenţiale pentru sănătatea pielii şi are ca efect încetinirea procesului de îmbătrânire. Stimulează regenerarea celulelor epidermei şi este foarte eficientă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă şi ulceraţiilor.

Uleiul de cătină albă acţionează benefic pentru vindecarea unor boli ale pielii precum eritemele, uscăciunea, mâncărimile, eczemele, ajutând la combaterea unor boli precum psoriazis şi Zona Zoster. De asemenea, acest leac tratează ulcerul gastric şi duodenal, afecţiunile circulatorii, alcoolismul, stresul, ameliorează efectele nocive ale chimioterapiei în cazul bolnavilor de cancer şi ţine sub control nivelul colesterolului.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    «Ce contraindicaţii are cătina?»

    Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele ­tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau ...

    Indicaţiile terapeutice ale cartilajului de rechin

    Preparatele din cartilaj de rechin se remarcă îndeosebi prin calităţile demonstrate în tratamen ...

    FOTO/ VIDEO Salina Turda, călătorie spre centrul Pământului

    Recent renovată, salina cu o arhitectură futuristă îi impresionează pe turiştii care explorează ...

    Salina Turda, o destinaţie la îndemână. Vezi cât costă distracţia sub pământ

    Golf, bowling, plimbări cu barca pe lacul subteran, volei sau tenis de masă sunt câteva dintre ...

    Una din două persoane suferă de intoleranţe alimentare

    Balonarea, sindromul colonului iritabil, dar şi oboseala cronică şi durerile de cap pot fi cons ...

    Mutu, aventură cu Andra? Fotbalistul Cesenei, implicat într-un nou scandal

    Adrian Mutu a uitat să marcheze pe terenul de joc, unde a reuşit un singur gol în 2012, dar şi- ...

    Tiroida este sensibilă la schimbări

    Tiroida este o glandă cu rol-cheie în funcţionarea întregului organism, un adevărat centru de c ...

    Circulaţie periferică proastă?Aşa o stimulezi!

    Indiferent de temperatura de afară, mâinile şi picioarele tale sunt tot timpul reci. Fără îndoi ...

    Bate vântul la Constructexpo

    În primăvara anului 2008, echipa „Adevărul" a cutreierat târgul Constructexpo timp de şase ore ...

    Chinurile celui mai gras om de pe Planetă

    Britanicul Keith Martin obişnuia să consume 20.000 de calorii pe zi. Acum, cel mai gras om din ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole