Cât de eficiente sunt împachetările anticelulitice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efectele nu sunt miraculoase şi, în multe cazuri, nici de lungă durată. Însă, uneori, temporar este tot ceea ce ne trebuie pentru a ne îmbunătăţi rapid aspectul fizic.

Dacă vrei să impresionezi pe plajă şi ai la dispoziţie doar câteva zile ca să-ţi tonifiezi coapsele, împachetările corporale cu substanţe anticelulitice sunt o soluţie eficientă.

Efectul este vizibil timp de o zi sau două, pentru că se bazează, în principal, pe eliminarea de apă, şi nu de grăsime. După o astfel de şedinţă, coapsele sunt ceva mai subţiri, iar pielea - mai netedă şi mai fermă.

Pe termen lung însă, doar aceste proceduri nu dau rezultate. Este ca şi cum ai aplica din când în când o mască facială, dar nu ai folosi cremă zilnic şi nici nu ai avea grijă în ceea ce priveşte alimentaţia.

„Dacă nu sunt susţinute de un regim alimentar echilibrat, de mişcare şi de masaj profesional, aceste împachetări nu dau rezultate", subliniază medicul primar dermatolog Ioana Chebac de la Spitalul Clinic Colentina, doctor în ştiinţe medicale.

Cu guarana, cafea verde şi cu ciocolată

Prin împachetări corporale se poate obţine relaxarea muşchilor, estomparea aspectului de coajă de portocală sau subţierea coapselor, în funcţie de substanţele cu care se tratează pielea.

„În terapiile de remodelare şi de tonifiere sunt folosite extractul de guarana şi cafeaua verde, două ingrediente-vedetă cu efect de atenuare a celulitei, ce activează procesul de lipoliză (n.r. - topirea grăsimilor)", spune Luciana Stanciu, director executiv la Eden Spa din
Bucureşti.

Împachetările anticelulitice acţionează şi prin intensificarea microcirculaţiei la nivelul ţesutului subcutanat. Ciocolata, de exemplu, produce vasodilataţie datorită cofeinei din compoziţie. În plus, polifenolii din ciocolată au efect antioxidant, stimulând metabolismul celular şi eliminarea reziduurilor de la acest nivel.

Se foloseşte o ciocolată specială, 100% naturală, îmbogăţită cu uleiuri, cum ar fi cel de migdale şi uneori şi cu guarana. Sub efectul căldurii, vasele de sânge din piele se dilată, procesul de transpiraţie se intensifică, iar celulele absorb mai bine substanţele nutritive.

Mai mult curăţă decât detoxifiază

Împachetări calde sunt şi cele cu parafango. Amestecul obţinut din nămol, alge marine, din parafină, cafeină şi din săruri minerale are efect hrănitor asupra epidermei. În plus, nămolul şi argila ajută la curăţarea pielii.

Pentru că deschid porii şi stimulează transpiraţia şi absorbţia reziduurilor de la acest nivel, se spune despre aceste proceduri că au efect detoxifiant. Însă nu există dovezi ştiinţifice care să susţină o detoxifiere a organismului dincolo de bariera cutanată.

30 de minute la cald

Împachetările se fac la spa-uri, nu şi în cabinetele dermatologice. Procedura începe cu o exfoliere uscată pentru îndepărtarea celulelor moarte, pregătind astfel pielea să absoarbă în mod eficient substanţele active.

Persoana stă în costum de baie, care însă se poate strica definitiv din cauza unor substanţe aplicate pe piele, sau în lenjerie de hârtie, de unică folosinţă, pusă la dispoziţie de salon.

După exfoliere, specialistul aplică unguentele cu substanţe active şi împachetează corpul în mai multe straturi cu roluri precise: în bandaje încălzite ori în folie şi apoi în cearşafuri.

Apoi, persoana intră în termocuvertă, adică o pătură electrică similară unui sac de dormit, aşezată pe pat. Pregăteşte-te să transpiri timp de 30 de minute, după care vei intra sub duş pentru curăţarea pielii de substanţele aplicate.

„Pentru rezultate rapide, împachetarea poate fi urmată de alte proceduri. În scop anticelulitic se foloseşte masajul cu vacuum (n.r. - masaj cu ajutorul unui aparat care „aspiră" pielea). Alte metode anticelulitice sunt electrostimularea şi masajul profund deep tissue massage", explică Luciana Stanciu.

Este necesară o evaluare medicală

„Nu toate persoanele suportă aceste tratamente la cald, după cum unele nu pot face nici duş fără să deschidă geamul. În plus, aplicarea unor substanţe pe piele poate să provoace eczeme şi chiar alergii", atrage atenţia medicul dermatolog Ioana Chebac.

Medicul recomandă ca persoana care apelează la tratamente anticelulitice, oricare ar fi ele, să-şi facă şi un control medical general.

Aceasta pentru că, pe de o parte, celulita poate fi provocată de probleme hepatice sau endocrine, iar pe de alta, pentru a alege cea mai bună terapie în funcţie de eventualele probleme asociate.

„Este bine ca mişcarea şi masajul să fie realizate împreună cu profesionişti, de exemplu, cu fiziokinetoterapeuţi", recomandă medicul.

Măsuri de precauţie

- Persoanele care au pielea sensibilă trebuie să evite împachetările prea parfumate şi pe cele care conţin uleiuri esenţiale, pentru că favorizează iritaţiile.

- Claustrofobii trebuie să fie precauţi în ceea ce priveşte împachetările corporale totale.

- Împachetările sunt contraindicate persoanelor care suferă de eczeme, de varice pronunţate, hipertensiune arterială sau de epilepsie.

- Pentru a evita deshidratarea prin transpiraţiile abundente, este recomandat să bei apă înainte de procedură.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite