Adevarul.ro

Specialiştii atenţionează că boala care provoacă pierderea vederii evoluează treptat, iar în cazul în care afecţiunea este neglijată, orbirea survine ireversibil.

Conform statisticilor, glaucomul reprezintă una dintre principalele cauze de orbire la nivel mondial şi a doua în România. În lume, boala afectează între 65 şi 105 milioane de oameni, dintre care aproximativ 10% sunt în stadiul de orbire bilaterală. Deşi în România nu există statistici oficiale privind glaucomul, specialiştii estimează că la nivel naţional sunt aproximativ 150.000 de bolnavi. Dintre aceştia, numai 55.000 de pacienţi sunt trataţi.

Cuvântul “glaucom” provine din grecescul “glaukos” (“gri-albăstrui”) şi descrie un grup de boli caracterizate prin distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic, nerv responsabil de transmiterea informaţiilor de la ochi la creier, explică dr. Iulian Burcin, medic specialist oftalmolog. Afecţiunea se caracterizează prin creşterea tensiunii intraoculare şi modificări de câmp vizual.

Boala reuneşte trei elemente: presiune intraoculară crescută, afectare a nervului optic şi deficit al câmpului vizual. Se produce în timp restrângerea treptată a câmpului vizual şi, în final, se poate ajunge la orbire. Această situaţie apare în special din cauza evoluţiei asimptomatice a bolii până în momentul în care vederea este foarte mult deteriorată. Chiar dacă are o vedere centrală perfectă la distanţă, pacientul poate avea o pierdere severă de câmp vizual. De aceea, diagnosticul precoce al glaucomului este extrem de important, afectarea vizuală putând fi încetinită, oprită sau chiar prevenită printr-un tratament corect, administrat la timp.

De multe ori, bolnavii sunt diagnosticaţi în stadiile tardive ale bolii, când, în pofida tratamentului corect efectuat, evoluţia către orbire este foarte greu de oprit. Lipsa simptomelor, combinată cu înţelegerea insuficientă a riscurilor bolii, îi determină pe mulţi dintre bolnavii depistaţi şi aflaţi sub tratament să nu respecte terapia prescrisă. Riscul orbirii creşte astfel foarte mult.

Boala poate fi diagnosticată în faze incipiente, de aceea un control oftalmologic anual este obligatoriu după 40 de ani. Un pericol real pentru sănătate îl constituie faptul că glaucomul, cunoscut ca boală a vârstei adulte, apare tot mai frecvent la tineri şi chiar la copii. În aceste condiţii, prezentarea la medic e obligatorie, mai ales în familiile unde au existat sau există persoane cu această afecţiune.

Glaucomul este deseori asociat cu o creştere a presiunii intraoculare, dar poate exista şi atunci când presiunea e normală. „Şi invers, putem avea o presiune intraoculară mare, fără a avea însă glaucom”, explică medicul. Creşterea riscului de glaucom poate fi determinată şi de istoricul familiei (cazuri de boală în familie), de vârstă, diabet, boli vasculare sau de miopia severă.

Principalii vinovaţi în declanşarea glaucomului sunt presiunea intraoculară (PIO) crescută şi scăderea irigării cu sânge oxigenat a ochiului. PIO crescută, prin compresie, scade circulaţia sangvină la nivelul retinei şi al nervului optic, care astfel este afectat. Şi hipotensiunea arterială sau variaţiile acesteia pot afecta ochiul şi declanşa glaucomul.

Oftalmologii sunt de părere că fluctuaţiile tensionale şi presionale sunt mult mai dăunătoare decât un nivel crescut, dar constant.

Tipuri de afecţiuni

Afecţiunea poate să apară la copii (pediatric), caz în care poate fi primar (congenital - prin hidroftalmie sau buftalmie), infantil (în primii ani de viaţă) sau juvenil (în a doua decadă a vieţii). Secundar, la copii poate să apară în anomalii oculare congenitale, afecţiuni sistemice, posttraumatic, postinflamator etc).

Glaucomul adultului poate fi primar, cu unghi deschis (prescurtat GPUD) sau cu unghi închis (GPUÎ, denumit şi congestiv) şi glaucom acut – considerat o urgenţă oftalmologică. Cel secundar poate fi urmarea unor boli oculare (inflamaţii, traumatisme, leziuni ale cristalinului) sau generale (creşterea presiunii în venele orbitare) sau administrării unor medicamente (corticosteroizi, mai ales în instilaţie oculară).

Glaucomul cu unghi deschis

Glaucomul primar, cu unghi deschis, afectează între 3 şi 4% din populaţie, adesea cu un caracter familial. Apare, în general, după vârsta de 45 de ani. Afectând ambii ochi, acest tip de glaucom se traduce la început printr-o simplă creştere a tensiunii oculare, care nu provoacă niciun simptom.

Antrenează în timp o alterare a câmpului vizual mai mult sau mai puţin importantă, dar ireversibilă, şi modificări ale capului nervului optic (excavaţie papilară) care poate duce la orbire.

În anumite cazuri, alterarea câmpului vizual poate să apară fără ca presiunea oculară să fi fost vreodată crescută. Acest tip de glaucom fără PIO crescută se diagnostichează dificil. Depistarea precoce a bolii permite un tratament eficient. Acesta vizează în special scăderea tensiunii intraoculare cu ajutorul colirelor antiglaucomatoase, betablocante, miotice adrenalinice şi, uneori, ameliorarea circulaţiei sangvine retiniene şi papilare cu ajutorul unor medicamente vasodilatatoare.

Dacă tratamentul medicamentos nu este suficient, se poate reduce PIO crescută prin scurgerea umorii apoase  chirurgical (trabeculectomie), cu ajutorul unui laser cu argon (trabeculoplastie). În formele care rezistă la orice tratament, se pot utiliza ultrasunetele.

Glaucomul cu unghi închis

Acesta afectează persoanele care au un unghi iridocornean (între iris şi cornee) deosebit de mic. Afectând de cele mai multe ori un singur ochi, acest tip de glaucom se manifestă prin crize acute de dureri oculare şi periorbitare, însoţite de o scădere a vederii şi, uneori, de greţuri şi vărsături. La examenul oftalmologic, ochiul e roşu şi tare. Corneea este modificată, iar pupila dilatată. Evoluţia poate fi rapidă şi poate duce la pierderea ochiului.

Cum se tratează crizele?

Tratamentul constă în reducerea cât mai rapidă a PIO (injecţie intravenoasă cu acetazolamidă, medicament diuretic, instilaţie de colire antiglaucomatoase betablocante şi, mai ales, miotice). În continuare, trebuie practicat un mic orificiu în iris, pentru a permite circulaţia umorii apoase în ochi. Intervenţia poate fi efectuată cu laser (iridotomie) sau chirurgical (iridectomie). Dacă tratamentul este întreprins rapid, vederea la ochiul afectat poate fi recuperată fără sechele.

Cum se face examenul oftalmologic

Examenul constă în determinarea acuităţii vizuale, în măsurarea presiunii intraoculare,  determinarea câmpului vizual şi  examinarea papilei nervului optic. Valorile medii ale PIO – măsurate cu ajutorul unor aparate numite tonometru sau aplanometru  - sunt cuprinse între 10-21 mmHg, dar cercetările moderne au introdus noţiunea de PIO individual tolerată, ceea ce înseamnă că există indivizi cu valori mai mari ale PIO şi care nu au o afectare glaucomatoasă, dar şi indivizi cu valori normale ale PIO ce prezintă totuşi modificări specifice glaucomului.

PIO variază aproape permanent, de la un moment al zilei la altul, de la individ la individ. Determinarea câmpului vizual se face cu ajutorul unui aparat numit perimetru computerizat. Perimetria reprezintă o metodă de diagnostic, dar şi una de urmărire a evoluţiei bolii.